Sentința civilă nr. 274/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 274

Ședința publică din 16 Ianuarie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE V. P. -judecător

GREFIER V. G. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei privind pe reclamanta R. T. Ana domiciliat în B. M. str.O. nr.4/39, în contradictoriu cu pârâții D. G. A F. P. M., cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, A. F.

P. B. M.,

cu sediul în B. M., A. S. nr.2A și A. F. Pentru

M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, avocat Ban Ș. ia, lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că s-a depus la dosar prin registratura instanței, la data de_, întâmpinare formulată de pârâta DGFP M., în nume propriu și pentru AFP B. M. .

Reprezentanta reclamantei depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și arată că nu are alte cereri de formulate.

Nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

T.

Deliberând asupra cererii de față, reține următoarele :

Prin acțiunea înregistrată sub număr de mai sus, reclamanta R. T. Ana, a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: D. G. a F. P. M.

, A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligate pârâtele la restituirea către reclamantă a sumei de 7454 lei, cu dobândă legală de la momentul achitării taxei și până la restituire, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul pe care a dorit să-l înmatriculeze, însă pârâta A. F. P. a stabilit prin Decizia de calcul al taxei de poluare, obligația de plată a sumei de 7454 lei reprezentând contravaloarea taxei de poluare.

Reclamanta consideră în esență că OUG nr. 50/2008 este contrară art.

90 din Tratatul de instituire a CE.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea contestației.

Pe fondul cauzei, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere pentru înmatricularea căruia pârâta A.

F. P. B. M. , prin decizia de stabilire a taxei de poluare, a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a sumei de 7454 lei cu titlu de taxă de poluare pe care aceasta a achitat-o la data de _ .

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin. 2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.

Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Din perspectiva celor arătate, T. consideră că încasarea taxei aferente este nelegală și în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâta A. F. pentru M. în bugetul căreia s-a făcut venit.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu data

achitării taxei de poluare și până la data de_ și cea prevăzută de OG 13/2011 de la data de_ la restituire.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă instanța va obliga pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 43,30 RON cheltuieli judiciare reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

În raport de aceste considerente, instanța va admite acțiunea, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE :

Admite acțiunea formulată de către reclamanta R. T. Ana domiciliat în B. M. str.O. nr.4/39, în contradictoriu cu pârâții D. G. A F.

P. M.,

cu sediul în B. M., A. S. nr.2A, A. F. P. B.

M.,

cu sediul în B. M., A. S. nr.2A și A. F. Pentru M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6, și în consecință :

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 7454 lei, achitată cu chitanța seria TS8 nr.2674432, cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la restituire.

Obligă toate pârâtele să plătească reclamantei suma de 43,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

Președinte

G. ier

P. V.

G.

S.

V.

Red. V.P. - _

Tehnoredact. C.C. -_ /6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 274/2013. Anulare act control taxe şi impozite