Sentința civilă nr. 2996/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2996

Ședința publică din data de 7 iunie 2013 Instanța este constituită din:

Președinte: I. D. -D., judecător

V. C. -L., grefier

S-a luat în examinare acțiunea formulată de reclamantul(a) T. F.

, cu domiciliul în localitatea Z., str. T. V., nr. 12, bl. D53, sc. B, ap. 10, județul S., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. S. , A.

F. P. Z.

, cu sediul în localitatea Z., P. I. M., nr. 15, județul S. și chemata în garanție A. F. PENTRU M. - M. M.

, cu sediul în B., sector 6, S. I., nr. 294, Corp A, Județul Ilfov, având ca obiect restituire taxă pentru emisiile poluante.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se constată lipsa părților litigante.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 85 Cod procedură civilă.

Acțiunea promovată este timbrată cu suma de 39 lei reprezentând taxă judiciară de timbru și are aplicat timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, pentru acțiunea introductivă (fila 16).

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea C. nr. 387/_ privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, ocazie cu care se învederează instanței că părțile litigante au solicitat prin cererea introductivă de instanță și întâmpinare judecarea cauzei în lipsă, potrivit prevederilor art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă.

Se mai relevă de către grefierul de ședință faptul că în dovedirea cererii de chemare în judecată și la solicitarea instanței de judecată, reclamantul s-a folosit de proba cu înscrisuri depunând la dosarul cauzei acte în probațiune (filele 22-24).

Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a

DGFP S. .

În baza prevederilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța, după

verificarea și cercetarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, socotindu-se lămurită, declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea sa, reclamantul(a) T. F. a chemat în judecată pârâta(ele) D. G. a F. P. S. și A. F. P. Z., solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acestor pârâte la restituirea sumei de 3155 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea integrală.

Reclamantul(a) arată în motivarea cererii sale că s-a adresat pârâtei cu o plângere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare, plângere care însă a fost respinsă.

Referindu-se la nelegalitatea perceperii acestei taxe, reclamantul(a) invocă și dezvoltă pe larg aspecte privind prioritatea dreptului comunitar față de

prevederile naționale, respectiv tratamentul discriminatoriu al taxei speciale de poluare, cu referire expresă la prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Prin întâmpinare D. G. a F. P. S. invocă excepția inadmisibilității acțiunii, cu argumentul că reclamantul(a) nu a urmat procedura reglementată de art. 205 și urm. Cod procedură fiscală, precum și cu acela conform căruia actul atacat nu este un act administrativ, în sensul definit de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Asupra cauzei de față;

Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul reține următoarele:

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.

Reclamantul(a) s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.

Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.

Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul(a) a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantului(ei) se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Conform dispozițiilor din capitolul I pct. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 1899/2004 emis de M. F. publice, pentru restituirea sau rambursarea sumelor de la buget, nu se cere efectuarea unor proceduri prealabile, singura condiție fiind depunerea cererii de restituire in cadrul termenului legal de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul la restituire.

În speță, reclamantul(a) nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant(ă).

Cu alte cuvinte, simplul refuz de restituire a unei taxe, pe care reclamantul o consideră nedatorată, îl îndrituiește pe acesta să se adreseze direct instanței de judecată, iar căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta ca nefiind urmate de către pârât și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii.

De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A.

C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că

"Procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod";.

Pentru considerentele de mai sus, instanța constată că excepția inadmisibilității acțiunii privind restituirea taxei de poluare este nefondată și va fi respinsă.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F.

P. a Județului S., invocată din oficiu, a fost admisă, acțiunea formulată de reclamant(ă) împotriva acesteia urmând a fi respinsă, instanța reținând că această pârâtă nu este parte în raportul juridic dedus judecății.

Pe fond se solicită respingerea acțiunii, motivat, în esență, cu aceea că noua Lege nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule abrogă O.U.G. nr. 50/2008 aducând modificări esențiale taxei pe poluare.

Aceste modificări aduse taxei pe poluare au rezultat ca urmare a Deciziei Curții Europene de Justiție în cazul C-402/09 (Tatu).

Această taxă nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second-hand, importate din UE, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze un autoturism indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.

Caracterul taxei prevăzute de Legea nr. 9/2012 ca fiind unul de poluare, rezultă din dispozițiile art. 3 a actului normativ, cât și din art. 1 din Normele Metodologice de aplicare a acestui act normativ, care enumeră categoriile de autovehicule pentru care se aplică această taxă pentru emisiile poluante provenite de la aceste autovehicule.

Pârâta DGFP S. a formulat o cerere de chemare în garanție împotriva AFM B., solicitând ca în cazul admiterii acțiunii, chemata în garanție să fie obligată la restituirea sumei reprezentând taxă de poluare.

Chemata în garanție, legal citată, nu a depus întâmpinare.

Asupra cauzei pe fond, instanța reține următoarele:

În vederea efectuării primei înmatriculări in România a autovehiculului achiziționat dintr-un stat membru UE, reclamantul(a) T. F. a solicitat pârâtei A. F. P. Z. calcularea taxei pentru emisiile poluante. Cererea sa a fost soluționată prin emiterea deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante pentru autovehicule prin care s-a stabilit pentru plata suma de 3155 lei (fila 4).

Reclamantul(a) a achitat la Trezoreria Z. suma de 3155 lei, cu titlu de taxă pentru emisiile poluante, conform chitanței seria TS9 nr. 0426538/_ (fila 3), printr-o adresă ulterioară pârâta comunicând refuzul său de a restitui suma, la cererea reclamantului(ei).

Conform art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform hotărârii C.J.C.E. în cauza Weigel (2004), obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.

Deși cauza Tatu privește incompatibilitatea cu art. 110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul O.U.G. nr. 50/2008, în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art. 110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de

O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

O.U.G. nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 care instituie în locul taxei pe poluare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.

Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule stabilește, potrivit art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care se face venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4 "Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.

Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării

";.

Prima transcriere a fost definită de art. 2 lit. i) din Legea nr. 9/2012 ca fiind - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat dupa intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În mod evident prima transcriere a dreptului de proprietate este altceva decât prima înmatriculare (înscriere) în România a autovehiculelor second-hand înmatriculate anterior în țări membre UE, respectiv ea reprezintă în opinia acestei instanțe, o vânzare a unui autovehicul rulat deja înmatriculat în România, către un alt proprietar, tot în România.

Prin O.U.G. nr. 1/2012 se suspendă art. 4 alin. (2) al Legii nr. 9/2012 ceea ce înseamnă că în continuare taxele pe emisiile poluante se plătesc doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le achiziționează din străinătate și le înmatriculează pentru prima dată în România, adică există o discriminare care încurajează cumpărarea de autovehicule rulate din România, pentru care, după intrarea în vigoare a legii și până la data de 1 ianuarie 2013 nu se mai plătește taxa pe emisiile poluante [cu specificațiile menționate în art. 4 alin. (2)] față de autoturismele cumpărate din țările UE și înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care se plătește.

Existând această discriminare generată de suspendarea art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 9/2012 prin O.U.G. nr. 1/2012, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza Tatu sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art. 110 TFUE.

Astfel fiind, instanța constată că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național, după cum rezultă fără echivoc din art. 148 din Constituția României, republicată și Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.

Sub acest aspect, s-a pronunțat și C.J.U.E. în sensul că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior (cauza Costa/Enel-1964), iar judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei proceduri constituționale (cauza Simmenthal-1976).

Pentru repararea integrală a prejudiciului, pârâta va fi obligată să achite și folosul nerealizat, potrivit art. 1531 și urm Cod civil, respectiv dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 13/2011, de la data solicitării sumei până la data plății efective. Referitor la acordarea dobânzilor, Tribunalul apreciază că încasarea taxei pentru emisiile poluante prin încălcarea dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită, care poate fi reparată prin acordarea dobânzii civile.

Cum reclamantul(a) a solicitat dobânda civilă aferentă, cererea acestuia urmează a fi admisă.

Pentru cele ce preced, tribunalul constată întemeiată acțiunea de față, pe care o va admite în sensul în care a fost formulată.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru M., urmează a fi admisă.

Astfel, raportat la prevederile H.G. 686/2008 privind normele metodologice de aplicare a O.G. 50/2008 taxa de poluare se achită la unitățile Trezoreriei Statului, însă ulterior este transferată și administrată de către A.

  1. de M., astfel că în baza art. 60 Cod procedură civilă, din considerentele menționate pentru admiterea acțiunii principale, instanța va admite cererea de chemare în garanție astfel cum a fost formulată.

    Pentru aceste motive,

    În numele L E G I I H O T Ă R Ă Ș T E

    Admite acțiunea reclamantului(ei) T. F. , cu domiciliul în localitatea Z., str. T. V., nr. 12, bl. D53, sc. B, ap. 10, județul S. ,

    formulată împotriva pârâtelor(ei) A. F. P. Z. , cu sediul în localitatea Z., P. I. M., nr. 15, județul S. și obligă pârâtele(a) să restituie reclamantului(ei) suma de 3155 lei, reprezentând taxă pentru emisiile poluante, cu dobânda legală aferentă de la data plății până la restituirea integrală.

    Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP S., invocată din oficiu, sens în care respinge acțiunea față de această pârâtă.

    Respinge excepția inadmisibilității acțiunii.

    Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU M. și obligă chemata în garanție să avanseze pârâtei sumele necesare efectuării plății.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 7 iunie 2013.

    Președinte, Grefier,

    1. D. -D. V. C. -L.

Red. IDD/_

Dact. CLV/_ /6 ex. Emis 4 comunicări/_

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 2996/2013. Contencios. Obligația de a face