Sentința civilă nr. 3130/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3130

Ședința publică din 15 mai 2013 Instanța constituită din: Președinte: I. V. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul T. N.

împotriva pârâtelor A. F. P. Târgu L., D. G. a F.

P. M. și A. F. pentru M. B. având ca obiect restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Verificându-și din oficiu competența, în conformitate cu art. 131 din Noul Cod de procedură civilă, cu trimitere la art. 1 și 10 din Legea nr. 554/2004 modificată privind contenciosul administrativ, instanța constată că este competentă să soluționeze cauza.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 394 din Noul Cod de procedură civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul T. N. a chemat în judecată pe pârâtele A. F. P. Târgu L., D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. B. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să constate nelegalitatea deciziei nr. 6128 din_ de stabilire a taxei de poluare și să oblige pârâtele la restituirea sumei de 2.310 lei cu dobândă legală și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volkswagen din spațiul Uniunii Europene pentru înmatricularea căruia a plătit în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 2.310 lei, conform chitanței menționate în petit.

Reclamantul a mai arătat că în momentul achitării taxei erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 care înlocuiește prevederile art.214/1 și art.

214/2 din Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.

În drept s-au invocat prevederile art. 148 al. 2 din Constituția României coroborat cu art. 25, 28, 90 și 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și prevederile din Legea nr. 554/2004..

În probațiune s-a depus decizia de calcul a taxei de poluare, dovada achitării acesteia, actele de proveniență ale autovehiculului.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. Târgu L. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. F. pentru M. B., nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Târgu L. suma de 2.310 lei, reprezentând taxă de poluare,, aspect dovedit cu chitanța seria TS5 nr. 2195727 din 5.XII.2008.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și

reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Taxa specială ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza O.U.G. nr. 50/2008 modificată, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .

Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul Român are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare.

Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Germania, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.

Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantului, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data la care a solicitat restituirea sumei și până la restituirea efectivă a acesteia.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului este întemeiată și va fi admisă în baza prevederilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 274, coroborat cu art. 277 Cod pr. civilă, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamantul T. N. domiciliat în R. nr. 237, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. Târgu

L., D. G. a F. P. M. i A. F. pentru M. cu sediul în B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:

Constată nelegalitatea încasării taxei de poluare stabilită prin decizia nr. 6128 din 5.XII.2008 emisă de A. F. P. Târgu L. și obligă pe această pârâtă să restituie reclamantului suma de 2.310 lei, achitată cu chitanța seria TS5 nr. 2195727 din 5.XII.2008, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea efectivă.

Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 43,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 15 mai 2013.

Președinte,

G. ier,

V. I.

I.

P.

Red.I.V/_ .

T.red.P.I/_ . 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3130/2013. Anulare act control taxe şi impozite