Sentința civilă nr. 3247/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
cod operator 4204
ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV
ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.3247
Ședința publică din 20 mai 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. O. M.
GREFIER: C. M. O.
Pe rol este soluționarea cererii formulate de reclamantul C. A. P.
, domiciliat în B. M., str. Plugarilor nr. 44A, jud. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. M. Petruse în B. M. str. N. I. nr. 6/47, Jud. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, A. F. P. B. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A și Ministerul M. lui - A. F. pentru M. cu sediul în B., Splaiul I. nr.294, Corp A, sector 6 având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant, avocat ales M. Petruse, lipsă fiind pârâtele D. G. a F. P. M.
, A. F. P. B. M. și A. F. Pentru M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul reclamantului depune la dosar taxă de timbru, timbru judiciar, împuternicire avocațială, chitanță privind achitarea onorariului, traduceri ale înscrisurilor de la dosar. Arată că nu are de solicitat alte probe, apreciind că dosarul este complet, cere cuvântul pe fond.
Instanța, având în vedere actele și lucrările dosarului, precum și faptul că nu sunt alte cereri de formulat și nici excepții de invocat, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.
Reprezentanta părții reclamante solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocațial (1600 lei), taxă de timbru și timbru judiciar (86 lei).
Instanța reține cauza în pronunțare.
T.
Asupra cererii de față,
Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul C. A. P.
a chemat în judecată pe pârâtele D. G. a F. P. M., A.
F. P. B. M. și A. F. pentru M. B. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să anuleze deciziilor de stabilire a taxei de poluare nr. 9987 din_ și nr.9988 din_ conform cărora a achitat sumele de 4.628 lei, respectiv 8.968 lei reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule și să oblige pârâtele să restituie această sumă, cu dobândă legală, începând cu data plății acesteia.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a achiziționat două autoturisme marca Mits ubishi din spațiul Uniunii Europene, pentru înmatricularea căruia a plătit în România taxe specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 4.628 lei, respectiv 8.968 lei, conform chitanțelor menționate în petit.
Reclamantul a mai arătat că în momentul achitării taxei erau în vigoare dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 care înlocuiește prevederile art.214/1 și art. 214/2 din Codul fiscal, potrivit cărora taxa specială de primă înmatriculare se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autovehiculele noi cât și pentru cele rulate, aduse din import, din state comunitare ori din alte state.
În drept s-au invocat prevederile art. 1 și urm. din Legea 554/2004, rap. la art. 117 al. 1 lit.d Cod pr.fiscală, art. 148 al.2 din Constituția României coroborat cu art. 110 din TFUE și prevederile Deciziei nr. 24/_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În probațiune s-au depus decizia de calcul a taxei de poluare, cererea de restituire,dovada achitării taxei de poluare, actele de proveniență ale autovehiculului.
Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. M. sumele de 4.628 lei, respectiv 8.968 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, conform chitanțelor seria TS6 nr. 22798409 din_ și, respectiv TS5 nr. 4943430 din_ , pentru două autoturisme marca Mitsubishi, înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru UE.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului. Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data plății și până la restituirea efectivă a acesteia.
Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului este întemeiată și va fi admisă în baza prevederilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea
formulată și precizată de reclamantul C. A. P.
, domiciliat în B. M., str. Plugarilor nr. 44A, jud. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. M. Petruse în B. M. str. N. I. nr. 6/47, Jud. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, A. F. P. B. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A și Ministerul M. lui - A. F. pentru M. cu sediul în B., Splaiul I. nr.294, Corp A, sector 6 și, în consecință:
Dispune anularea deciziilor de calcul a taxei de poluare nr. 9987 din_ și nr.9988 din_ emise de A. F. P. B. M. .
Constată nelegalitatea încasării sumelor de 4.628 lei și 8.968 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, conform chitanțelor seria TS6 nr. 22798409 din_ și, respectiv TS5 nr. 4943430 din_ ,.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului sumele de 4.628 lei și 8.968 lei lei, cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 1686 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 20 mai 2013.
Președinte G. ier
G. O. M. C. M.
Red.G.O./T-red.C.M.
_ ; Ex.6
od operator 4204
DOSAR NR._ TRIBUNALUL MARAMUREȘ
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea
formulată și precizată de reclamantul C. A. P.
, domiciliat în B. M., str. Plugarilor nr. 44A, jud. M., cu domiciliul procesual ales la Cabinet av. M. Petruse în B. M. str. N. I. nr. 6/47, Jud. M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, A. F. P. B. M. , cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A și Ministerul M. lui - A. F. pentru M. cu sediul în B., Splaiul I. nr.294, Corp A, sector 6 și, în consecință:
Dispune anularea deciziilor de calcul a taxei de poluare nr. 9987 din_ și nr.9988 din_ emise de A. F. P. B. M. .
Constată nelegalitatea încasării sumelor de 4.628 lei și 8.968 lei cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule, conform chitanțelor seria TS6 nr. 22798409 din_ și, respectiv TS5 nr. 4943430 din_ ,.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului sumele de 4.628 lei și 8.968 lei lei, cu dobânda legală, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei precum și la plata sumei de 1686 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 20 mai 2013.
PREȘEDINTE