Sentința civilă nr. 3293/2013. Contencios. Obligația de a face
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ
Dosar nr._
Date operator: 2516
SENTINȚA C IV ILĂ NR.3293
Ședința publică din 21 iunie 2013 Instanța constituită din: JUDECĂTOR: C. D.
GREFIER: C. C.
S-a luat în examinare acțiunea civilă formulată de reclamantul C. A., cu domiciliul în Z.
, str.S. B., nr.73A, bl.SB 15, sc.A, ap.14, județul S. împotriva pârâtei I. P. J. S. -
S. P. C. R. P. DE C. ȘI Î. A V. , cu sediul în Z., P. 1 D. 1918, nr.12, județul S., având ca obiect obligația de a face.
Mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierea de amânare a pronunțării din data de _
, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
T R I B U N A L U L,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul C. A. a chemat în judecată pârâta I. P. J. S. - S. P. C. R. P. de C. și Î. a V.
, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la înmatricularea autoturismului proprietate personală marca Volkswagen, nr. de identificare WVWZZZ3BZ1E173043, fără achitarea taxei de poluare sau înmatriculare.
În fapt, în esență, se arată că autoturismul a fost înmatriculat într-un alt stat al Uniunii Europene. Ulterior achiziționării a demarat toate procedurile pentru înmatricularea acestuia în România, formulând o cerere instituției pârâte pentru înmatricularea autoturismului fără plata taxei. Reclamantului i s-a comunicat necesitatea achitării tuturor taxelor motiv pentru care acesta a formulat prezenta acțiune. S-a apreciat de către reclamant că dispoziția legală internă care prevede obligativitatea achitării taxei contravine dreptului comunitar, aspect statuat de CJUE în jurisprudența sa.
În drept au fost invocate prevederile din Constituția României, jurisprudența CJUE, art. 90 alin. 1 din TFUE (art. 110 actual), Legea nr. 554/2004, OG nr. 9/2012, art. 274 din Codul de procedură civilă
În probațiune s-au depus înscrisuri. Pârâta nu și-a precizat poziția procesuală.
Față de probatoriul administrat, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca VW, nr. de identificare WVWZZZ3BZ1E173043, conform actelor depuse la dosarul cauzei, pe care a intenționat să-l înmatriculeze în România. Pârâta a refuzat însă înmatricularea, respingând cererea formulată de reclamant, pe motiv că este necesară achitarea taxei pe emisiile poluante instituită de Legea nr. 9/2012.
Instanța apreciază că refuzul pârâtei de a înmatricula acest autoturism în absența achitării taxei pentru emisiile poluante este un refuz nejustificat prin prisma următoarelor argumente:
În data de_ Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza Tatu împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. 50/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE și a dispus că "articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru,
1
dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 care instituie în locul taxei pe poluare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, articolul 4 prevăzând obligația de plată a taxei "a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;… d) și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.*)
Prima transcriere a fost definită de art. 2 lit. i din Legea nr. 9/2012 ca fiind - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat dupa intrarea in vigoare a prezentei legi, in condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicata, cu modificările si completările ulterioare. În mod evident prima transcriere a dreptului de proprietate este altceva decât prima înmatriculare (înscriere) în România a autovehiculelor second-hand înmatriculate anterior în țări membre UE, respectiv ea reprezintă în opinia acestei instanțe, o vânzare a unui autovehicul rulat deja înmatriculat în România, către un alt proprietar, tot în România.
Prin OUG nr. 1/2012 a fost suspendată aplicarea art. 4 alin. 2 al Legii 9/2012 ceea ce înseamnă că în continuare taxele pe emisiile poluante se plătesc doar de către proprietarii de autovehicule second-hand care le achiziționează din străinătate și le înmatriculează pentru prima dată în România, adică există o discriminare care încurajează cumpărarea de autovehicule rulate din România, pentru care, după intrarea în vigoare a legii și până la_ nu se mai plătește taxa pe emisiile poluante (cu specificațiile menționate în art. 4 alin. 2) față de autoturismele cumpărate din țările UE și înmatriculate pentru prima dată în România pentru care se plătește.
Existând această discriminare generată de suspendarea aplicării art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 prin OUG nr. 1/2012, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza Tatu sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
În consecință, instanța apreciază că în mod nelegal pârâta a condiționat înmatricularea autoturismului reclamantului de plata taxei pe emisiile poluante, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamant sub acest aspect va fi admisă, urmând ca pârâta să fie obligată la înmatricularea autoturismului marca VW, nr. de identificare WVWZZZ3BZ1E173043, fără achitarea taxei privind emisiile poluante provenite de la autovehicule.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. A., cu domiciliul în Z., str.S. B., nr.73A, bl.SB 15, sc.A, ap.14, județul S. împotriva pârâtei I. P. J. S. - S. P. C.
R. P. DE C. ȘI Î. A V.
, cu sediul în Z., P. 1 D. 1918, nr.12, județul S. . Obligă pârâta la înmatricularea autoturismului marca VW, nr. de identificare
WVWZZZ3BZ1E173043, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi, 21 iunie 2013.
2
JUDECĂTOR, | GREFIER, | |
D. C. | C. | C. |
DC/DC/_ /5 ex.
3