Sentința civilă nr. 3348/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3348/2013
Ședința publică de la 25 februarie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE A. R.
Grefier L. C.
S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul SC S. T. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. C. -N. și chemata în garanție A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
La data de 21 decembrie 2012 reclamanta a depus la dosarul cauzei, prin serviciul registratură dovada primei înmatriculări într-o țară comunitară (f.21).
Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul SC S. T. S. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a mun. C. -N. să îi restituie suma de 22.079 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C.
-N. .
Pârâta A. F. P. a mun. C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second -hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.
Parata AFP C. -N. a formulat si cerere de chemare in garantie a Administratiei F. pentru M. .
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca KASSBOUHRER - SETRA, nr. identificare WKK17900001040964 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul OG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 22.079 lei la AFP
C. -N., în data de_ .
Ulterior, reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din OG nr.50/2008.
Instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta AFP Turda urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
In temeiul art. 60 Cod procedura civila coroborat cu art. 1 din OUG nr. 50/2008, tinand seama ca sumele achitate cu titlu de taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. si se gestioneaza de catre chemata in garantie tribunalul va admite cererea de chemare in garantie si va obliga chemata in garantei sa plateasca paratei suma de 22.079 lei cu titlu de taxa de poluare si dobanda legala calculata la aceasta suma începand cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
În temeiul art.274 C.proc.civ., pârâta AFP C. -N. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulata de partea reclamanta SC S. T. S. , cu sediul în C. -N., str. Unirii, nr.8, ap.22, jud. C. în contradictoriu cu parata A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. , cu sediul în C. -N., P. A. I. nr.19, jud.C. .
Admite cererea de chemare in garanție.
Obliga parata sa restituie partii reclamante suma de 22.079 lei achitata la data de_ si dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.
Obliga chemata în garanție A. F. PENTRU M. să plătească paratei suma de
lei cu titlu de taxa de poluare si dobânda legala calculata la aceasta suma începând cu data de_ si pana la achitarea efectiva.
Obliga parata sa plătească partii reclamante cheltuieli de judecata în sumă de 39,3 lei. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 25 februarie 2013.
Președinte,
R.
Grefier,
L. C.
Red.A.R./tehn.L.C./5 ex. _