Sentința civilă nr. 3703/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr._

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr.3703/2013

Ședința publică din data de 04 martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE: L. C.

Grefier: A. T.

Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul C. A. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUN. C. -N. și chemata în garanție A. F. pentru M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, atât la prima cât și la a doua strigare, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, constatând că

acțiunea este legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, fiind însoțită de înscrisuri în probațiune, precum și faptul că reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților de la dezbateri, în temeiul art.242 alin.2 Cod Procedură Civilă, apreciază că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, astfel că reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr. de mai sus reclamantul C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. a mun. C. -N., anularea deciziei de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule prin care s-a dispus achitarea taxei de poluare, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.305 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism proprietatea sa, cu dobânda legală aferentă de la data efectuării plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.110 din TFUE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: cartea de identitate a vehiculului, decizia de calcul a taxei de poluare,

chitanța de plată a taxei, contract de vânzare-cumpărare, permis de circulație tradus în limba română, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.

În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.

Pârâta A.F.P. C. -N. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., arătând că sumele încasate cu titlu de taxă de poluare se fac venit la A. F. pentru M., și se gestionează de către această instituție.

Chemata în garanție A. F. pentru M., nu a formulat întâmpinare în cauză.

Trecând la soluționarea acțiunii, din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

La data de_ reclamantul a achitat suma 2.305 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca Ford, cu nr. de identificare WFOLXXGBFL3E51963, conform chitanței seria TS7 nr. 5396972 din data de_, la Trezoreria M. C. -N. (f.7), stabilită prin decizie de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta A. F. P. C. -N. .

Considerând nelegală perceperea acestei taxe, reclamantul s-a adresat pârâtei A.F.P. a mun. C. -N. cu solicitarea de a-i fi restituită. Deși reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare, pârâta prin răspunsul comunicat reclamantului la data de_ sub nr. 45891 s-a arătat că se poate beneficia de această restituirea numai dacă taxa achitată este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor legale privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (fila 18).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare

puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate în temeiul OUG 50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin OUG 7/2009, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.

În acest sens s-a pronunțat CJUE în cauza Nisipeanu c. României din 7 iulie 2011, arătând că aceleași considerații (privind incompatibilitatea taxei cu art. 110 TFUE) se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și, respectiv, OUG 117/2009. S-a apreciat de către Curte că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, și în consecință va dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta A. F. P.

C. -N. pentru suma de 2.305 lei, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.

Ținând seama de considerentele de fapt și de drept mai sus arătate, tribunalul va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 2.305 lei, reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală în materie civilă începând cu data_ și până la data restituirii efective și întrucât taxa a fost plătită de reclamant în contul deschis sub denumirea de "disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule";, taxă ce se constituie venit la bugetul F. Pentru M. și se

gestionează de A. F. Pentru M. în vederea finanțării programelor pentru protecția mediului, tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea de chemare in garanție și în consecință, în temeiul art. 60-62 C. pr. Civ va admite cererea de chemare în garanție împotriva Administrației F. Pentru M., conform dispozitivului hotărârii.

În temeiul art.274 C.proc.civ., la solicitarea reclamantului, pârâta va fi obligată, în calitate de parte căzută în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (f.19).

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.

A.

, cu domiciliul procesual ales în C. -N., b-dul. E. nr. 21, ap.5, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., cu sediul în

C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. și în consecință:

Dispune anularea deciziei de calcul a taxei de poluare emisă de pârâta A.

F. P. C. -N. pentru suma de 2.305 lei.

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2.305 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei mai sus indicate.

Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39.3 lei.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.

P. a mun. C. -N. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6 B. și în consecință

Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 2.305 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 4 martie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. -A. C. A. T.

Red.5 ex./L.A.C./D.M./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3703/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare