Sentința civilă nr. 3799/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SĂLAJ SECTIA CIVILĂ

Dosar nr._ Operator date 2516

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3799

Ședința publică din 12 septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: C. N. C., judecător

Ț. V., grefier

S-a luat în examinare acțiunea - după casare- formulată de reclamanta C. A M. S., domiciliată în Z., str. A.I., nr.25, bl. R 106, sc.A, ap.2, județul Sălaj, în contradictoriu cu pârâta U. S. H. B., cu sediul în sector 3,

B., str. Ion G., nr. 13, județul Ilfov, U. S. H. B. - centrul teritorial Z., cu sediul în Z., str. 9 mai nr. 2, județul SĂLAJ și chematul în garanție a M. ui E., C., T. și S., având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că pârâta U. S. H. B. a depus la dosar note de ședință și un set de acte și înscrisuri la f.45-71 din dosar.

Instanța pe baza actelor de la dosar reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj sub numărul_, reclamanta C. A M. S. a chemat în judecată pe pârâta U. S. H. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, obligarea pârâtei la eliberarea diplomei de licență ce atestă absolvirea Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept, și promovarea examenului de licență, precum și a certificatului de absolvire a studiilor psihopedagogice.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este absolventă a Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept, ale Universității S. H. la C.

T. Z., promoția 2006 - 2009, forma de învățământ ID, susținând și promovând examenul de licență, obținând astfel titlul de licențiat în psihologie. De asemenea, a urmat cursurile de psihopedagogie în vederea certificării pentru profesia didactică, promovând examenul final în anul 2009.

A mai arătat reclamanta că și-a îndeplinit toate obligațiile ce-i reveneau din momentul înscrierii la facultate și până la absolvirea acesteia, fiind eliberate ulterior promovării examenului de licență adeverința nr. 9588/_ prin care se atesta titlul de licențiat în drept, dar și adeverința de absolvire a studiilor psihopedagogice cu nr. 8567/_, adeverințe cu termen de valabilitate 12 luni.

Învederând că s-a adresat cu o cerere rectorului Universității S. H. solicitând eliberarea diplomei de licență, reclamanta a susținut că această cerere nu a primit răspuns până în prezent.

Pârâta U.S.H. a formulat cerere de chemare în garanție a M. ui E. ,

C., T. și S. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, în măsura în care va fi admisă acțiunea iar pârâta va cădea în pretenții, să fie obligat să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 în cuantum de 500 lei/fiecare zi întârziere începând cu a 30 zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5175/_ a fost admisă excepția necompetenței materiale invocată de pârâta U. S. H. și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de A. B., cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

Prin întâmpinarea formulată la data de_, M. E., C., T. și S. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei referitor la cererea de obligare a MECTS să dea avizul favorabil pentru eliberarea diplomelor de licență, pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, dar și respingerea cererii de chemare în garanție ca inadmisibilă.

Prin sentința nr.763 din_, Curtea de A. B. a respins acțiunea principală promovată de reclamanta C. A M. S., ca fiind neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție a M. UI E., C., T. ȘI S. formulată de pârâta U. S. H. ca fiind rămasă fără obiect.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Sub aspectul excepției lipsei calității procesuale active, s-a reținut că autorul excepției a înțeles a o invoca în raport de pretinsa solicitare a reclamantei de obligare a MECTS să dea avizul favorabil pentru eliberarea diplomelor de licență.

Examinând obiectul acțiunii principale însă, s-a constatat că reclamanta nu a chemat în judecată decât pe pârâta U. S. H. cu privire la care a solicitat obligarea la eliberarea diplomei de licență ce atestă absolvirea Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept, și promovarea examenului de licență, precum și a certificatului de absolvire a studiilor psihopedagogice.

Reclamanta nu a chemat în judecată pe M. E. ,C., T. și S.

, nu a formulat nicio pretenție încontradictoriu cu această parte, astfel că în opinia instanței sunt străine cauzei atât invocarea în sine a excepției cât și argumentele expuse în susținerea acesteia.

Pe fondul cauzei s-a reținut că la data înmatriculării în anul I de studiu pentru specializările urmate de reclamantă, pârâta U. S. H. era autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de organizare zi, nu și ID ori FR. în consecință, reclamanta nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii; prin urmare, aceasta nu este îndreptățită a obține diploma de licență și certificatul de absolvire studii.

La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu era în vigoare HG nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1-3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora Facultățile Management Financiar și Contabil, Drept și Administrație

Publică, Sociologie Psihologie, specializări urmate de reclamanți din cadrul Universității S. H., au fost autorizate să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ "zi" nu și pentru forma de învățământ urmată efectiv de aceasta - ID.

A concluzionat Curtea că dacă legea învățământului și legea de înființare a Universității "S. H. " arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de M. E. Naționale, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act administrativ normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție, înseamnă că lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare (învățământ), nu dă dreptul instituției respective să organizeze si să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.

În esență, s-a constatat că U. S. H. nu era acreditată pentru specializările urmate de reclamantă, forma de învățământ ID ori FR, nici la data la care reclamanta a început cursurile la respectiva facultate și nici în prezent.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta C. a M. S. criticând sentința atacată pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr.5713/2013 din_ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios Administrativ și Fiscal s-a admis recursul declarat de C. a Mariuna S. împotriva sentinței nr.763 din 6 februarie 2012 a Curții de A. B.

- Secția a VIII -a Contencios Administrativ și Fiscal.

S-a casat hotărârea atacată și s-a trimis cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Sălaj - Secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea deciziei se arată că:

U. "S. H. " nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale. De altfel, niciun act normativ nu conține o asemenea reglementare pentru pârâta aflată în litigiu.

Asupra prezentei cauze, instanța reține următoarele:

Conform art. 20 al Regulamentului din 28 septembrie 2007 privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, titularii sau împuterniciții acestora au dreptul sa solicite eliberarea actelor de studii completate, după termenul aprobat de senatul instituției, care poate fi cel mult de 12 luni de la finalizarea studiilor. Acest termen este prevăzut si de art. 11 pentru completarea formularelor actelor de studii de către instituția de învățământ. Dreptului de a cere eliberarea diplomei ii corespunde obligația paratei de a elibera diploma de licența. Subsemnata am adresat o cerere rectorului Universității S. H., solicitând eliberarea diplomei de licența. Aceasta cerere a reclamantei nu a primit răspuns până în prezent.

De la data promovării examenului de licența au trecut mai mult de 12 luni. În această perioadă, pârâta avea obligația de a completa formularele actelor de studii. Pentru acest demers este necesar ca parata sa ceara in timp util avizarea de către M. E., C., T. si S. a cererii de tipărire a diplomelor in unitățile abilitate, punând la dispoziție întreg materialul necesar pentru obținerea acestui aviz, astfel ca in termen de 12 luni de la promovarea examenului de licența să fie asigurată eliberarea diplomelor către absolvenți.

Pârâta are obligația legală de a-i elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul de diplomă, la fel cum chematul în garanție MECTS are obligația de a furniza pârâtei de a aproba tipărirea formularelor tipizare constând în Diploma de Licență și "suplimentul la diplomă";.

În aceste circumstanțe acțiunea reclamantei apare ca fondată, urmând a fi admisă în consecință de către instanță.

Față de cele ce preced, urmează ca instanța să admită acțiunea reclamantei.

Pentru aceste motive,

În numele L E G I I

H O T Ă R Ă Ș T E :

Admite acțiunea reclamantei C. a M. S., domiciliată în Z., str. A.I.

, nr.25, bl. R 106, sc.A, ap.2, județul Sălaj și obligă pârâta U. S. H. cu sediul în sector 3, B., str. Ion G., nr. 13, județul Ilfov, să îi elibereze acesteia diploma de licență ce atestă absolvirea Facultății de Drept și Administrație Publică, specializarea Drept și promovarea examenului de licență, precum și certificatul de absolvire a studiilor psihopedagogice.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

C. N. C. Ț. V.

Red. CNC /_ .

Red. ȚV /_ /5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3799/2013. Contencios. Obligația de a face