Sentința civilă nr. 3820/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3820/2013
Ședința publică din 05 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: G. -C. Ț.
Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta SC R. & B. T. S. și pe pârâta A. F. publice a mun. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța o reține în pronunțare în baza actelor de la dosar.
TRIBUNALUL
Reține că prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC R. & B. T. S. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun.
C. -N., s-a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei încasate în cursul anului 2008 reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală la zi, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea hotărârii s-a arătat că reclamantul a achitat la data de _
, la Trezoreria municipiului C. -N. suma de 11244 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare pentru autovehiculul categoria autoutilitară, marca SCA. A, varianta R124LA4X2NA400//, nr. de identificare XLER4X20004377109, cu nr. de înmatriculare_, seria cărții de identitate G20985.
A solicitat AFP C. -N. restituirea acestei sume de bani, dar a primit răspuns negativ. Față de aceste împrejurări consideră că pârâta A. F.
P. a municipiului C. -N. a refuzat în mod nejustificat restituirea sumei solicitate.
In art. 11 din Constituția României, care a fost revizuită cu modificări și completări prin Legea nr. 429/2003, alin. 1 se arată că Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte" iar în alin. 2 al articolului 11 se prevede că "Tratatele ratificate de către Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern";. În art. 20 din Constituția României, care a fost revizuită cu modificări și completări prin Legea nr. 429/2003, alin. 1 se arată că "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte", iar în alin. 2 se prevede că "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, șl legile interne, au
prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile Interne conțin dispoziții mai favorabile."
De asemenea prevederile art. 148, alin. 2 din Constituția României stabilește "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare", A. eatul 4 al art. 148 din Constituția României statuează că "Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)".
Astfel, taxa de poluare auto achitată de reclamantă a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene. Taxa de poluare este contrara și practicii C.J.C.E.
În drept, au fost invocate Legea nr. 554/2004, OG nr. 50/2008, art. 110 TFUE.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism SCA. A, varianta R124LA4X2NA400//, nr. de identificare XLER4X20004377109, cu nr. de înmatriculare_, seria cărții de identitate G20985.
În vederea înmatriculării în România a autoturismului, reclamantul a fost obligat să achite suma de 11244 lei cu titlul de taxă de poluare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria mun. C. -N., conform chitanței TS4B 1079307/_ (f. 14).
Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008. OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. 50/2008 cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C
52/76, B. edetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente instanța apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90, 110 în actuala numerotare, din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.
În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.
Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.
Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la
încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.
Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,
18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea formulată de reclamanta SC R. & B. T. S. împotriva pârâtei A.
F. P. a municipiului C. -N. și, în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantei suma de 11244 lei achitată cu titlu de taxă prima
înmatriculare conform chitanței seria TS4B nr.1079307 la_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia.
În baza art. 274 C.pr.civ., Tribunalul va obliga pârâta A. F.
P., aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta SC R. & B. T. S. cu sediul procesual ales în comuna Chinteni, nr. 454, jud.C. împotriva pârâtei A.
P. a municipiului C. -N.
cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19,jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 11244 lei achitată cu titlu de taxă prima înmatriculare conform chitanței seria TS4B nr.1079307 la_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 05 Martie 2013.
Președinte, Ana-SS
Grefier,
-C. Ț.
Red.dact.S.S./C.Ț.
4 ex/_