Sentința civilă nr. 3897/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3897
Ședința publică din 11 Iunie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției a II - a Civilă
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind pronunțarea soluției la acțiunea, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, formulată de reclamantul R. SA , cu domiciliul în B. S., str. F., nr. 203, CNP 1., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M.
(S. ÎN D. SI O. A A. B. S. ), ambele cu sediul în B. M., A. S.
, nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S.
I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
Se constată că prezenta cauză a fost reținută în pronunțare în ședința publică din_, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:
Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul R.
SA
a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a
F. P. M. și A. F. P. B. M. (succesoare în drepturi și obligații a A. B. S. ) și A. F. pentru M. B., să dispun anularea Deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 24678 din_, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3.758 lei cu dobânda legală începând cu data plății acesteia, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de poluare în cuantum de 3.758 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE.
Prin întâmpinare pârâta DGFP M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei B. S. suma de 3.758 lei cu titlu de taxă de poluare înmatriculare, chitanței seria TS4B nr. 0750425 din _
, pentru auto marca Audi, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.
Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu data achitării taxei de poluare, de la data achitării respectiv_ și până la data de_, iar începând cu_ dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.
Pârâtele, fiind în culpă procesuală, vor fi obligate, în temeiul art.451 al. 1 NCPC rap. la art. 453 alin. 1 NCPC, să plătească reclamantului suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul R. SA , cu domiciliul în B. S., str. F., nr. 203, CNP 1., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M.
(S. ÎN D. SI O. A A. B. S. ), ambele cu sediul în B. M., A. S.
, nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S.
I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Constată nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru
M. a taxei de poluare în cuantum de 3.758 lei.
Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru
M. să restituie reclamantului suma de 3.758 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.
Obligă toate pârâtele să plătească reclamantului suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureș Secția a II - a civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi 11 Iunie 2013.
PREȘEDINTE, | GREFIER, | |
A. S. | A. | Ana C. |
Red. AS/_
Tred. A.C. / 19 Iunie 2013 - 6 ex
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul R. SA , cu domiciliul în B. S., str. F., nr. 203, CNP 1., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M.
(S. ÎN D. SI O. A A. B. S. ), ambele cu sediul în B. M., A. S.
, nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S.
I. nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Constată nelegalitatea încasării la bugetul pârâtei A. F. pentru
M. a taxei de poluare în cuantum de 3.758 lei.
Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru
să restituie reclamantului suma de 3.758 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.
Obligă toate pârâtele să plătească reclamantului suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureș Secția a II - a civilă de Contencios Administrativ și Fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi 11 Iunie 2013.
PREȘEDINTE,
S.