Sentința civilă nr. 3907/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

Dosar nr. _

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3907

Ședința publică din 11 Iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției a II - a Civilă

G. ier: A. Ana C.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, formulată de reclamantul T. D. I. , cu domiciliul în B. M., Bld. Unirii nr. 2/30, județul M., și cu domiciliul ales în B. M., Bd. I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele

D. G. A F. P. M.

, A. F. P. B. M.

, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU

M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.

Se constată că prezenta cauză a fost reținută în pronunțare în ședința publică din_, încheierea de ședință făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul T.

D. I.

a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele Direcție G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. să se constate nelegalitatea încasării la bugetul F. pentru M. a sumei de 1.470 lei achitată la Trezoreria Municipiului B. M. cu chitanța seria TS5 nr. 2235973 din data de_ cu titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule instituită prin OUG nr. 50/2008, cu modificările ulterioare; să se dispună restituirea către reclamantă a acestei sume, cu dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul VOLKSWAGEN TRANSPORTER, pe care a dorit să îl înmatriculeze, însă pârâta A. F. P. a stabilit prin Decizia de calcul a taxei de poluare, obligația de plată a sumei totale de

1.470 lei

reprezentând contravaloarea taxei pe poluare pentru autovehicule.

Reclamantul consideră, în esență, că OUG nr. 50/2008 este contrară art.

90 din Tratatul de instituire a CE.

Prin întâmpinare pârâta D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Pe fondul cauzei, T. constată următoarele:

Curtea de la Luxemburg a statuat că articolul 110 TFUE reprezintă o completare a dispozițiilor privind eliminarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (Hotărârile Brzeziński, punctul 27, și Krawczyński, punctul 30).

Un sistem de impozitare nu poate fi considerat compatibil cu articolul 110 TFUE decât dacă este instituit și organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor impozite mai mari decât produsele naționale și, prin urmare, să nu producă în niciun caz efecte discriminatorii (Hotărârea Brzeziński, punctul 40, Ordonanța din 10 decembrie 2007, Kawala, C-134/07, Rep., p. I-10703, punctul 29 și Hotărârea Krawczyński, punctul 32).

De asemenea, în materie de impozitare a autovehiculelor de ocazie de import, Curtea a considerat că art. 90 CE vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p.I-4981, punctul 66).

Conform unei jurisprudențe consacrate a CJCE, există o încălcare a articolului 110 primul paragraf TFUE atunci când impozitul aplicat produsului de import și cel aplicat produsului național similar sunt calculate diferit și după metode diferite, care conduc, fie chiar și în cazuri limitate, la un impozit mai mare aplicat produsului de import (Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C-393/98, Rec., p. I-1327, punctul 21, Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C-387/01, Rec., p. I-4981, punctul 67, Hotărârea Brzeziński, punctul 29, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/Grecia, C-74/06, Rep., p. I-7585, punctul 25).

În speță, nu rezultă că autovehiculul este unul de ocazie de import din alt stat membru, reclamantul ─ nedepunând la dosar înscrisuri în acest sens.

Rezultă că articolul 110 TFUE (ex art. 90 CE) nu este aplicabil speței, acțiunea promovată de reclamantă fiind neîntemeiată.

Căzând în pretenții reclamantul nu are dreptul la cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul T. D.

I.

, cu domiciliul în B. M., Bld. Unirii nr. 2/30, județul M., și cu

domiciliul ales în B. M., Bd. I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. ,

A. F. P. B. M.

, ambele cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., și A. F. PENTRU M.

, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureș Secția a II - a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

Pronunțată în ședința publică de azi 11 Iunie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

A. S.

A.

Ana C.

Red. AS/_

Tred. A.C /19 Iunie 2013 - 6 ex

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de către reclamantul T. D.

  1. , cu domiciliul în B. M., Bld. Unirii nr. 2/30, județul M., și cu domiciliul ales în B. M., Bd. I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul

    Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F.

    P.

    M. ,

    A. F. P. B. M. , ambele cu sediul în B. M., A.

    S.

    , nr. 2A,

    județul M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.

    Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureș Secția a II - a Civilă, de Contencios Administrativ și Fiscal.

    Pronunțată în ședința publică de azi 11 Iunie 2013.

    PREȘEDINTE,

    1. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 3907/2013. Anulare act control taxe şi impozite