Sentința civilă nr. 3914/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA Nr. 3914/2013
Ședința publică de la 06 Martie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. G.
Grefier S. -I. Ș.
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant C. A. V. și pe pârât A. F. P. A M. T., contestator A. F. PENTRU M. B., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 29 ianuarie 2013, reclamantul a depus la dosar copia certificatului de înmatriculare a autoturismului în Spania și traducerea acestuia.
Instanța, constată că cererea este legal timbrată și s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Față de excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ, excepție invocată prin întâmpinare de pârâtă, instanța o unește cu fondul și fiind suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul C.
A. V.
a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului T.
să îi restituie suma de 1.677 lei
achitată cu titlu de tavă de poluare cu plata dobânzilor legale în materie civilă de la data achitării taxei de poluare și până la momentul restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: copie CI, copie factură, adeverința eliberată de pârâtă, cerere restituire taxă, adresa de refuz din partea pârâtei.
Pârâta A. F. P. a municipiului T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată arătând că dispozițiile
O.U.G. nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
Totodată a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios promovată de reclamantă.
Pârâta A. F. P. a municipiului T. a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. .
Analizând actele depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a cumpărat un autoturism marca Opel Astra înmatriculat în țară comunitară, iar în momentul în care a dorit să-l înmatriculeze în România i s-a prezentat o decizie de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule în sumă de 1.677 lei în temeiul O.U.G. nr.50/2008, pe care a achitat-o la Trezoreria T. cu chitanța seria TS6 nr.7692499/12 August 2010 (f.8).
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă, întrucât reclamantul nu se află în niciuna din situațiile prevăzute la art.3(2) din O.G. nr.50/2008.
Instanța a analizat excepția invocată de pârâtă a inadmisibilității acțiunii reclamantului întrucât acesta nu a parcurs procedura prealabilă prevăzută de Ordinul comun nr.85/62 din_ și nu contestat în termenul legal prev. de art.207 alin.1 din OG nr.2/2003 decizia de calcul a taxei de emisii, act ce putea apoi să fie atacat la instanța de contencios administrativ, considerând că, prin Decizia nr.24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu ocazia soluționării recursului în interesul legii s-a statuat faptul că, - procedura de contestare prev. de art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 Cod pr.fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare, reținând că în cazul de față nu se aplică termenul de prescripție invocat, astfel că urmează a respinge acea excepție.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.
Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.
Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art.5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012
privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și Nisipeanu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Tribunalul re’ține că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele
aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul O.U.G. nr.50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform O.U.G. nr.50/2008 în forma astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.218/2008, instanța constată că aceasta menționează expres scopul reglementării naționale - limitarea introducerii autovehiculelor de ocazie provenind din alte state membre, protejarea industriei auto naționale și a industriilor adiacente. Cu atât mai mult această formă a actului normativ național este deci incompatibilă cu același art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantei va fi admisă, pârâta A. F. P. a municipiului T. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, împreună cu dobânda legală aferentă, de la data plății și până la data restituirii integrale.
În ce privește dobânda legală, are rolul de a asigura o reparație integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin încasarea și folosirea de către pârâtă a unei sume, fără temei legal.
În temeiul art.60 Cod procedura civila coroborat cu art.1 din O.U.G. nr.50/2008, ținând seama ca sumele achitate cu titlu de taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de către chemata în garanție tribunalul va admite 1.677 lei cu titlu de taxa de poluare și dobânda legală calculată la aceasta sumă începând cu data de 12 August 2010 și până la achitarea efectivă.
În temeiul art.274 Cod procedură civilă, la solicitarea reclamantei, pârâta A.
F. P. a municipiului T.
va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 39,3 lei
, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar (f.5).
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității acțiunii în contencios.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.
A. V. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului T. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului sumei de 1677 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării acesteia și până la momentul restituirii integrale a sumei.
Admite cererea de chemare în garanție a A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I., nr.294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei
A. F. P. a municipiului T. suma de 1677 lei, reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală.
Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 șei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi _
Președinte,
V. G.
Grefier,
S. -I. Ș.
S.Ș. 27 Martie 2013
Red. A.P.B./5 exemplare