Sentința civilă nr. 3976/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE DOSAR NR.13._
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr.677/2001
SENTINȚA CIVILĂ NR.3976/2013
Ședința publică din 07 Martie 2013 Completul de judecată este constituit din: PREȘEDINTE: M. O. -S.
GREFIER: A. -P. B.
S-a luat spre examinare acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. I. -F. , în contradictoriu cu pârâtele Statul Român prin D.
G. a F. P. a județului C., A. F. P. a municipiului C.
-N.
și A. F. pentru M.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reprezentantul reclamantului, domnul avocat Todea E., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier grefierul de ședință după care,
Se constată că acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamant a fost comunicată cu pârâtele, conform dispozițiilor instanței cu ocazia pregătirii primului termen de judecată și astfel cum rezultă din dovezile de îndeplinire a procedurii de citare atașate la filele 18-20 dosar, acțiunea fiind timbrată cu 39 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar, conform chitanței atașată în original la fila 21 dosar.
Tribunalul din oficiu, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. G. a F. P. C. și A. F. pentru M., dând cuvântul reprezentantului reclamantului asupra excepțiilor invocate.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea excepțiilor.
Tribunalul după deliberare, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. a județului C., având în vedere că în raportul juridic fiscal părți sunt reclamanta și pârâta A.F.P. C. -N. și, prin urmare, pârâta are calitate procesuală pasivă, aceasta fiind cea care a încasat taxa de poluare, prin urmare, tot această parte trebuie să fie ținută la restituire în situația în care cererea principală va fi admisă. Totodată, tribunalul admite excepția lipse calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M. .
Reprezentantul reclamantului arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune ori înscrisuri de depus la dosar.
Tribunalul după deliberare, nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat ori înscrisuri de depus la dosar, în temeiul dispozițiilor art.150 Cod procedură civilă, declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul reprezentantului reclamantului în susținerea acțiunii.
Reprezentantul reclamantului pune concluzii de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu avocațial.
Tribunalul reține cauza în vederea pronunțării.
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul G.
I. -F. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. să îi restituie suma de 5.904 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule, plătită cu chitanța seria TS6 nr.5365044/17 August 2012 (f.8) precum și la plata
dobânzii legale în materie fiscală prevăzută de art.124 alin.2 și art.120 alin.7 Cod procedură civilă, de la data de 21 August 2012 și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța de plată a taxei de poluare, cerere de restituire integrală a taxei de poluare, certificatul de înmatriculare, decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, cartea de identitate a vehiculului.
Pârâta A.F.P. C. -N. nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Instanța reține că urmare a aplicării Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, reclamantul a fost obligat să achite taxa pentru emisiile poluante în cuantum de 5.904 lei achitată conform chitanței seria TS6 nr.5365044/21 August 2012, ca o condiție prealabilă pentru înmatricularea în România a unui autoturism marca Skoda, anterior înmatriculat în UE.
Reclamanta a solicitat restituirea acestor taxe pârâtei A.F.P. C. -N., pârâta respingându-i cererea.
Taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost perceputa sub incidenta Legii 9/2012.
Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevede că taxa instituită potrivit dispozițiilor legii se aplică tuturor categoriilor de autoturisme,indiferent că acestea sunt importate sau provin de pe piața națională.
Prin dispozițiile OUG nr.1/2012 însă, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Astfel, prin dispozițiile OUG 1/2012 s-a introdus din nou o discriminare între autovehiculele second-hand importate din piețele statelor comunitare și cele existente pe piața națională, fiind pe deplin valabile cele statuate în cauzele T. și Nisipeanu de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Analizând compatibilitatea taxei instituită prin dispozițiile Legii 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare - similară cu taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule prevăzută de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012 - cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii
comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art.20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente, instanța apreciază că taxa instituită actualmente de Legea 9/2012, suspendată parțial prin dispozițiile OUG 1/2012, încalcă prevederile art. 110 în actuala numerotare, din TFUE.
În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.
Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România incompatibilă cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.
Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.
Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, în parte, pârâta A. F.
P. a municipiului C. -N. urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit.
În ce privește dobânda fiscală, urmează a fi respinsă nefiind incidente dispozițiile art.124 din O.G. nr.92/2003, întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta A.
F. P. C. -N. aflata în culpa procesuală sa plătească reclamantului suma de 439,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecata, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocațial (f.21-22).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G.
I. F. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Mun. C. -N. și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 5.904 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule .
Respinge cererea privind obligarea paratei la plata dobânzii fiscale.
Respinge acțiunea promovată față de DGFP C. și A. F. pentru M. ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 439,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .
Președinte,
M. O. -S.
Grefier,
A. -P. B.
Red. M.O.S./A.P.B./11 Martie 2013/6 exemplare