Sentința civilă nr. 401/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
Dosar nr._ *
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184 aflate sub incidența Legii nr. 677/2001
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 401/2013
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE O. -C. T.
Grefier G. P.
S-a luat spre examinare, în rejudecare urmare casării Sentinței civile nr. 729 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C. prin Decizia civilă nr. 8078 din_ pronunțată de Curtea de Apel C. în același dosar, cererea în contencios administrativ promovată de către reclamantul C. A. G. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N. și chemata în garanție A.
F. PENTRU M. având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la ordine, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că prezenta cauză se află la primul termen de judecată după casare, pentru care au fost citate părțile, potrivit dovezilor de la filele 3-5 dosar, după care:
Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată și față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub numărul de mai sus la data de 10 august 2011,
reclamantul C. A. G. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4120 lei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule și acordarea dobânzii legale aferente calculate de la data achitării taxei de poluare și până în momentul restituirii integrale a sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu A. F. P. C. -N. .
Pârâta a formulat întâmpinare (f.17) l
a data de 05 Octombrie 2011 pârâta a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea acțiunii, având în vedere faptul că reclamanta nu a contestat în termenul legal prevăzut de art.207 alin.1 din O.U.G. nr.92/2003 decizia de calcul al taxei de poluare, care constituie titlu de creanță
prin care a fost stabilită taxa de poluare a cărei restituire se solicită. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea că neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamant
Prin aceeași întâmpinare, parata a formulat o cerere de chemare in garanție împotriva chematei in garanție A. F. pentru M. motivată pe dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 conform cărora "prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului"; solicitând instanței ca în cazul în care va admite acțiunea să dispună obligarea chematului în garanție să restituie pârâtei sumele la plata cărora va fi obligată a le achita.
Prin Sentința civilă nr. 729 din_ pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului C.
cererea reclamantului a fost anulată ca netimbrată în temeiul disp. art. 20 alin. 1 și 3 din Legea nr. 146/1997 întrucât nu s-a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru de către reclamant.
Prin Decizia civilă nr. 8078 din_ pronunțată de Curtea de Apel C.
s-a admis recursul declarat de reclamant împotriva Sentinței civile nr. 729/2012, care a fost casată în întregime iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleași instanțe.
În motivarea acestei soluții
, Curtea de Apel C. a reținut faptul că în recurs reclamantul a depus o copie de pe înscrisul cu care a înaintat instanței de fond taxa de timbru de 39 lei în prezentul dosar, înscris înregistrat la data de _
, anterior anulării cererii de chemare în judecată ca netimbrate din care rezultă însă că taxa achitată de reclamant s-a înregistrat din eroare într-un alt dosar și în realitate reclamantul și-a îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru.
Astfel, dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului C., sub nr. _
* la data de 5 noiembrie 2012.
Analizând acțiunea prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente în materie, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism care a mai fost anterior înmatriculat in stat membru al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 4120 lei la A. F. P. C. -N. conform chitantei seria TS7 nr.0588511/_ .
Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
În primul rând, această taxă achitată către pârâtă, prevăzută la data plății de art.2141 - 2143 Cod fiscal, este contrară prevederilor art.110 din Tratatul privind funcționarea UE (fostul art.90 al Tratatului de instituire a Comunității Europene), discriminând autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale UE, față de produsele similare.
În al doilea rând, raportat la art.117 alin.1 lit. a și d Cod procedură fiscală, această taxă a fost încasată de pârâtă, fără a exista un titlu de creanță și ca urmare a aplicării eronate a textelor legale (în condițiile în care norma comunitară, în speță fostul art.90 din Tratatul CE avea prioritate față de norma națională).
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr.327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja
cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art.110 TFUE ), motiv pentru care va admite acțiunea cu dobânzi legale conform O.U.G. nr.9/2000.
Având în vedere considerentele de mai sus și faptul că în baza O.U.G. nr.50/2008 taxa de poluare achitată a fost virată de către pârâtă în contul administrat de chemata în garanție în temeiul art.60 și urm. Cod procedură civilă, va admite și cererea de chemare în garanție.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul va obliga pârâta aflată în culpă procesuală să plătească reclamantului suma de 43,6 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru, timbru judiciar aferente primului ciclu procesual.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C.
A. G. cu domiciliul procesual ales în comuna Ciurila, sat S. nr. 97 jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 4120 lei reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestei sume de la data achitării_ și până la momentul restituirii integrale a sumei.
Admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei A. F. P. a Municipiului C. -N. suma de 4120 lei reprezentând taxa de poluare și dobânda legală aferentă calculată de la data plății și până la restituirea integrală.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 43,6 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2013.
Președinte,
O. -C. T.
Grefier,
G. P.
OT/G.P. 30 Ianuarie 2013/5 ex.