Sentința civilă nr. 430/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
SENTINȚA CIVILĂ NR.430/2013
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: SS
GREFIER: D. C.
S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul ZANFIRESCU V., pe pârâta A. F. P. A MUN. C. -NAPOCA și chemata în garanție A. F. PENTRU
M. , având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare. La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei, după care, a
preciindu-se că la dosarul
cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându- se în stare de judecată și având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._ reclamantul ZANFIRESCU V. a chemat în judecată pe pârâtele A. F.
P. A C. -NAPOCA și A. F. PENTUR M.
, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 3.147 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare, actualizată cu dobânda
legală calculată de la data achitării și până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii arată că a achiziționat autoturismul marca Citroen, tip XSARA PICASSO, an fabricație 2001, cu nr. de identificare VFCHRHYB39058904, care a fost înmatriculată pentru prima dată la data de_ în Belgia.
A achiziționat acest autoturism din spațiul comunitar și a efectuat demersuri pentru înmatricularea acestuia și înregistrarea sa pe rolul fiscal în concordanță cu legislația în vigoare la acea dată.
În vederea înmatriculării acestui autovehicul a fost obligat să achite și această taxă fără de care organele statului nu procedau la perfectarea documentelor de înmatriculare și luare în evidențe.
În data de_ a achitat suma de 3.147 lei cu titlu de taxă pe poluare, potrivit chitanței Seria TS3A nr. 7698507 Trezoreria mun. C. -Napoca. Aceasta taxă a fost achitată potrivit dispozițiilor OUG nr. 50/2008. A solicitat restituirea integrală a sumei de 3.147 lei, pentru motivul că, la data la care s-a achitat această sumă, taxa era ilegală și discriminatorie, mai mult, fiind incompatibilă cu prevederile art. 90 (actualul art. 110) din Tratatul CE.
Prin adresa nr. 51596/_, A. F. P. a Municipiului C. - Napoca i-a comunicat refuzul de restituire a sumei solicitate. Consideră soluția pe care A. F. P. C. -Napoca a dat-o solicitării sale de a proceda la restituirea taxei pe poluare, întrucât este o taxă ilegală și contrară normelor comunitare, nejustificată, netemeinică și nelegală, contravenind în mod flagrant normelor Uniunii Europene.
Taxa de poluare pentru care solicitam restituirea a fost achitata la data de_, la această dată fiind în vigoare dispozițiile OUG 50/2008.
Cel mai important motiv de restituire a taxei pe poluare, este în prezent, interpretarea legală dată articolului 90 din Tratat de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene în raport de legislația românească prin Hotărârea CJUE nr. C-402/09 în cauza T. împotriva Statului României a statuat că dispozițiile OUG nr. 50/2008 de instituire a taxei pe poluare sunt contrare dispozițiilor art. 90 din Tratat actualul (art. 110).
Curtea amintește ca dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Această interdicție vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import
Curtea de Justiție a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxa pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, iară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Legislația cu privire la taxarea autoturismelor este incompatibilă cu art. 90 din Tratatul UE și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție, motiv pentru care sunt încălcate obligațiile de stat membru.
De asemenea, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.";Astfel, potrivit normelor comunitare, art. 25 CE prevede: "între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice masuri cu caracter echivalent. Mai mult, art. 90 CE stabilește faptul că " Niciun stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.
Din jurisprudența Curții rezultă că un sistem de taxare nu poate fi considerat compatibil cu art. 90 CE decât dacă este organizat astfel încât să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale și, prin urmare, să nu producă, în niciun caz efecte discriminatorii.
Tratatul European are prevederi clare cu privire la libera circulație a mărfurilor între țările UE. Dacă un cetățean din altă țară membră a UE nu plătește o taxă pentru reînmatricularea unui autoturism la el în țară, atunci, în mod normal nici un cetățean român care a achiziționat un autovehicul din spațiul comunitar nu trebuie să o plătească cu ocazia reînmatriculării acestuia în România.
În drept a invocat disp. art. 7, 8, 10 din Legea nr. 554/2004, art. 21 C.fiscal, art. 110 TFUE, OUG 50/2008.
Prin întâmpinarea depusă la data de_ pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile OUG nr.50/2008 nu contravin prevederilor tratatelor europene invocate, respectiv nu se încalcă art.90 din TCE, iar în speță taxa de poluare nu se aplică exclusiv autoturismelor second-hand provenind din alte state membre ale UE, ci ea se aplică tuturor autoturismelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică și națională, precum și autoturismelor noi din producția națională a României.
În ce privește dobânda legală, pârâta a considerat că dobânda este nedatorată pentru aceleași motive pentru care susține că nu este legală obligarea la restituirea sumei.
Pârâta A.F.P. C. -Napoca a formulat și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., solicitând ca în ipoteza admiterii cererii de chemare în judecată chemata în garanție să fie obligată să-i restituie, în contul
"disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule"; deschis pe numele Administrației F. pentru M., sumele de bani care ar trebuie să le achite reclamantului (f.23).
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Citroen, tip XSARA PICASSO, an fabricație 2001, cu nr. de identificare VFCHRHYB39058904, a fost înmatriculată pentru prima dată la data de_ în Belgia, iar pentru
înmatricularea în România a achitat, în temeiul OUG nr.50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 3147 lei la A.F.P. C. -Napoca, cu chitanța seria TS3A nr. 7698507/_ (f.12).
La data de_ reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă pârâta prin adresa nr. 51596/_ i-a comunicat refuzul de restituire a sumei solicitate (f.21).
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Întrucât pârâta a căzut în pretenții, în tem. art.60 și urm. cod pr.civ., tribunalul va admite cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru
M. și va obliga chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3147 lei, reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Tribunalul, va respinge solicitarea reclamantului formulată împotriva Administrației F. pentru M., întrucât, nu poate fi instituită o dublă obligație patrimonială în sarcina aceleași instituții publice.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T A R A S T E
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul
ZANFIRESCU V.
, cu dom. procesual ales în C. -Napoca, Piața M. V. ,
nr. 25-26, Ap.9, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. - NAPOCA, cu sediul în C. -Napoca P-ța. A. I., nr. 19, jud. C., și în consecință:
Obligă pârâta AFP C. -Napoca să restituie reclamantului suma de 3147 lei cu titlu de taxă de poluare nedatorată cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă A. F.
P. C. -Napoca împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nrt.294, corp A, sector 6.
Obligă chemata în garanție să restituie pârâtei suma de 3147 lei reprezentând taxa de poluare restituită reclamantului cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus indicate.
Respinge solicitarea reclamantului formulatăP împotriva Administrație F. pentru M., cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din _
PRESEDINTE, GREFIER
SS D. C.
Red.5 ex./S.S./D.M.
_