Sentința civilă nr. 4316/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4316

Ședința publică din 21 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE C. B. - judecător

GREFIER A. D. N.

Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii formulate de reclamanta C.

  1. V., domiciliată în Seini, Piața Unirii nr. 18/18, jud. M., cu domiciliul procesual ales în B. M., Bd. I. nr. 18/72, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F. P. B. M.

    , A. F. PENTRU M. având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

    Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, consemnată în încheierea de ședință de la acea dată - încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință - când s-a amânat pronunțarea pentru data de_, apoi pentru data de azi, în urma deliberării tribunalul pronunțând soluția de mai jos.

    T.

    Prin acțiunea formulată de reclamanta C. I. V. în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. s-au solicitat următoarele:

    1. a se constata nelegalitatea încasării la bugetul fondului pentru mediu a sumei de 5.628 lei - taxă pentru emisii poluante

    2. a se dispune restituirea sumei de 5.628 lei cu dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia

    3. a se dispune obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că a achiziționat autoturismul marca "VOLKSWAGEN BORA"; din Austria pentru înmatricularea căruia a achitat o taxă pentru emisii poluante care e contrară normelor comunitare (art.90 par.1 din Tratatul U.E.), acestea au prioritate față de dreptul național. S-a făcut trimitere la art. 148 din Constituție. Această taxă nu se percepe pentru autoturismele deja înmatriculate în România, dar se percepe pentru cele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.

Pârâta A.F.P. B. M. s-a opus prin întâmpinare admiterii acțiunii. Din actele de la dosar rezultă următoarele:

Vehiculul provine dintr-un stat membru al Uniunii Europene unde a fost înmatriculat anterior, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

Potrivit art. 7 lit. g. din Ordinul nr. 1501/2006, reclamanta era obligată să depună dovada plății taxei speciale stabilită potrivit legii pentru autoturismele și autovehiculele a căror înmatriculare se solicită ulterior datei de_ .

La data la care reclamanta a solicitat pârâtei înmatricularea vehiculului intrase în vigoare Legea nr.9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat începând cu data de_ O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule. Prin urmare, legalitatea refuzului pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului nu poate fi cenzurată decât în conformitate cu normele în vigoare la data la care i s-a adresat cererea de înmatriculare adică raportat la cadrul legal stabilit prin Legea nr.9/2012 în temeiul principiului constituțional al neretroactivității legii consacrat prin art.15 alin.2 din Constituția României.

Cu toate acestea având în vedere succesiunea în timp dintre cele două acte normative se impun următoarele observații cu privire la O.U.G. nr. 50/2008.Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art.110 TFUE (fostul art.90 TCE)a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09 I. Tatu vs. Statul Român în care se reține că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Aceeași soluție a fost adoptată de instanța europeană și prin hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 Iulian A. Nisipeanu contra României.

Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în Legea nr.9/2012 atrage concluzia similitudinii de reglementare dintre taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012.Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008 taxa fiind determinată, în esență, prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2. În principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).

În forma inițială a Legii nr. 9/2012 taxa a fost percepută potrivit art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) și pentru primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012 intrată în vigoare la_ care a adus modificări acestui act normativ s-a prevăzut faptul că dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) se suspendă până la data de_ cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de_ și a celor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior în tot sau în parte de la Statul Român, iar contribuabilii care au achitat taxa pe acest temei legal în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (_ ) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (_ ) pot solicita restituirea acesteia.

În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de curte în sensul înlocuirii taxei de poluare cu o taxă rutieră anuală achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, instanța constată că se menține în noua reglementare discriminarea criticată de către curte prin aceea că taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule :autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de_ și autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior în tot sau în parte de la Statul Român, iar pentru taxele deja achitate în perioada_ -_ s-au prevăzut măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2012, doar pentru proprietarii autovehiculelor din parcul auto național care au achitat taxa cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate.

Refuzul pârâtei de a proceda la înmatricularea vehiculului numai condiționat de plata taxei de emisie prevăzute de Legea nr.9/2012 este unul nejustificat în sensul art.2 alin.1 lit. i) din Legea nr.554/2004 dată fiind contrarietatea cu art.110 TFUE a normei legale de a cărei respectare s-a condiționat înmatricularea vehiculului pentru prima dată în România.

Potrivit principiului priorității dreptului comunitar prevăzut de 148 alin.

(2) și (4) din Constituția României și a principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal), judecătorul național are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului comunitar pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare .

Întrucât instanța constată că suma plătită de reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită cu dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia.

Având în vedere faptul că petitele formulate nu vizează acte emise de pârâta D.G.F.P M., iar suma ce se solicită a fi restituită nu a intrat în

bugetul acesteia, ci al pârâtelor A.F.P. B. M. și A.F. M., acțiunea se va respinge față de cea dintâi pârâtă.

În baza art. 274 C.pr.civ., pârâtele A.F.P. B. M. și A.F.M. vor fi obligate la plata către reclamantă a sumei de 1.043,30 lei - cheltuieli de judecată reprezentând onorariul de avocat, taxa de timbru și timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta C. I. V., domiciliată în Seini, Piața Unirii nr. 18/18, jud. M., cu domiciliul procesual ales în B.

M., Bd. I. nr. 18/72, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. și A.

F. PENTRU M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6 și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul Administrației F. pentru

M. a sumei de 5.628 lei - taxă pentru emisii poluante.

Dispune restituirea de către pârâtele A. F. P. B. M. și A.

F. pentru M. către reclamantă a acestei sume cu dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia.

Respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, jud. M. .

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. la plata către reclamantă a sumei de 1.043,30 lei - cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE GREFIER

C. B. A. D. N.

în concediu de odihnă semnează președintele instanței

Red.C.B./T.red.A.D.N.

_ / 2 ex.

Tribunalul Maramureș Cod operator 4204 Dosar nr._ MINUTĂ

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de reclamanta C. I. V., domiciliată în Seini, Piața Unirii nr. 18/18, jud. M., cu domiciliul procesual ales în B.

M., Bd. I. nr. 18/72, jud. M. în contradictoriu cu pârâtele A.

F. P. B. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2 A, jud. M. și A.

F. PENTRU M. cu sediul în B., S. I. nr.294, corp A, sector 6 și în consecință:

Constată nelegalitatea încasării la bugetul Administrației F. pentru

M. a sumei de 5.628 lei - taxă pentru emisii poluante.

Dispune restituirea de către pârâtele A. F. P. B. M. și A.

F. pentru M. către reclamantă a acestei sume cu dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea integrală a acesteia.

Respinge acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei D. G. A F. P. M. cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A, jud. M. .

Obligă pârâtele A. F. P. B. M. și A. F. pentru

M. la plata către reclamantă a sumei de 1.043,30 lei - cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

PREȘEDINTE

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4316/2013. Anulare act control taxe şi impozite