Sentința civilă nr. 4322/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 4322/2013Ședința publică din data de 11 martie 2013 Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. G. C.

Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta P. L. în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. C. -N. și A. F. PENTRU

M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, reclamanta a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare a cauzei pentru a avea posibilitatea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.

Deliberând, instanța respinge cererea de amânare a cauzei formulată de reclamantă ca fiind nejustificată, raportat la data comunicării citației (de_ - fila 15) și la cuantumul taxei datorate; din oficiu, invocă excepția netimbrării cererii și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta P.

L. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului C.

N. și A. F. pentru M. restituirea sumei de 2613 lei, reprezentând taxa de poluare, actualizată cu dobânda legală aferentă, iar în subsidiar obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest proces.

Pârâtele legal citate, nu au formulat întâmpinare și nici nu au fost reprezentate în instanță.

În ceea ce privește excepția netimbrării cere rii

invocată de instanță din oficiu, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, și art. 9 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, modificată, în caz de netimbrare a cererii, instanța judecătorească pune în vedere reclamantului să depună taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

În conformitate cu dispozițiile art. 3 lit. m din Legea nr. 146/1997, cererile cu caracter patrimonial introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, prin care se solicita și repararea pagubelor suferite se taxează la 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 39 lei.

În aplicarea acestei prevederi legale, în sarcina reclamantei s-a stabilit obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 39 lei, iar potrivit art. 3 alin. 2 din O.G. nr.32/1995, prezenta cerere trebuia timbrată cu timbre judiciare de 0,3 lei.

Reținând că, deși a fost legal citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare în valorile indicate, reclamanta P. L. nu și-a îndeplinit obligația legală, în temeiul art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. 2 din O.G. nr.32/1995, instanța va admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și, pe cale de consecință, va anula prezenta cerere.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii, ridicată din oficiu de instanță.

Anulează ca netimbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.

L.,

domiciliată în C. N., str. C., nr. 4, ap. 65, jud. C., în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului C. N.,

cu sediul în C. -N., Piața A.

  1. , nr. 19, jud. C. și A. F. pentru M. , cu sediul în B., S. I., nr. 294, corp A, sector 6, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 11 martie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

O. -R. L.

Red. / Dact. AGC/ORL _

5 exemplare

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4322/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare