Sentința civilă nr. 4588/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4588/2013

Ședința publică de la 15 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. -F. B.

Grefier C. S.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant Z. A. și pe pârât A. F. P. A M. C. -N. chemat în garanție A. FONDULUI PENTRU MEDIU având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, avocat

B. Ildiko, lipsă fiind pârâta. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei chitanța nr.226/201123, în sumă de 600 lei, reprezentând onorar avocațial, dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 39 lei, răspunsul al procedura prealabilă și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.718 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală la această sumă, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariu avocațial, conform chitanței depusă la dosar și taxă judiciară de timbru.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamantul Z. A. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -N. să îi restituie suma de 2718 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C.

-N. .

Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. legal citată nu a formulat întâmpinare.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012 o taxă de poluare în cuantum de 2718 lei la AFP C. -N., în data de_ .

Reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.

Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr- o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de_ .

Cu toate acestea, la data de_ a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență nr.1/2012, care, pentru evitarea dificultăților de ordin tehnic ce ar putea apărea, a suspenda t până la data de 1

ianuarie 2013

aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012.

Având în vedere acestea, urmează că pretenția pârâtei de achitare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nu avea la momentul achitării un temei legal, iar prezenta cerere de restituire a taxei achitate este întemeiată.

În ceea ce privește dobânda legală pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr.13/2011, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.

In acest context, tinand seama de gradul de complexitate a cauzei,dat inclusiv de existenta unei practici consecvente si unitare in materia dedusa judecatii, instanta apreciaza ca obligarea intimatei la plata unui onorariu in cuantum de 6000 lei apare ca fiind excesiv, astfel ca va dispune diminuarea acestuia la suma de 500 lei.

În temeiul art.274 C.proc.civ., la solicitarea reclamantei, pârâta AFP C. -N. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 539,3 lei, reprezentând onorariu avocatial, taxă judiciară de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTARASTE

Admite acțiunea formulata de reclamantul Z. A., cu domiciliul ales în C. -N., B- dul 21 D. 1989 nr. 48, jud.C. în contradictoriu cu parata A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N., cu sediul in C. -N., Piața A. I., nr. 19, jud. C. .

Admite cererea de chemare in garanție.

Obliga parata sa restituie reclamantului suma de 2718 lei achitata la data de_ si dobânda legală calculată la această sumă începând cu data de_ și până la achitarea efectivă.

Dispune reducerea onorariului avocațial.

Obliga parata sa plătească reclamantului cheltuieli de judecata în sumă de 539,3 lei. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Martie 2013.

Președinte,

M. -F. B.

Grefier,

C. S.

Red.MFB

Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4588/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare