Sentința civilă nr. 6376/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184 R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6376/2013
Ședința publică de la 11 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. O. -S.
Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SA B. și pe pârât A. F. P. A M. C., J.
C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterile au avut loc la data de 4 aprilie 2013 și au fost consemnate în închierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Tribunalul reține cauza în pronunțare.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamantul SA B. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., restituirea sumei de 1324 lei, plătită cu titlu de taxă de primă înmatriculare achitată la data de _
, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamanta a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGWN tip PASSAT 1,61, cu nr. de identificare WVWZZZ3BZ4E073482, an de fabricație 2004, care era înmatriculat pentru prima dată într-un alt stat membru al Uniunii Europene la data de_ .
1
În vederea înmatriculării în România a autoturismului sus menționat, reclamantul a fost obligat să achite suma de 1324, lei cu titlu de taxă de prima înmatriculare.
Tribunalul constată că potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de
înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr- un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei de a dispune restituirea acesteia.
În ceea ce privește dobânda pretinsa și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale. Tribunalul apreciază ca în speța se poate acorda dobânda legala întrucât perceperea taxei din speța cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligata
2
sa repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speța. Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobânzii legale în materie civila de la data plații taxei din speța și pana la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul a fost obligat să o achite pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea reclamantului.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta, a cărei culpă procesuală este dovedită, să plătească reclamantului suma de 39,30 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (f. 17).
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul SA
B.
cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. D., nr. 25, ap. 13, jud.
C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediul în
C. -N., P-ța A. I., nr. 19 și în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantei suma de 1324lei, reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei, respectiv de la_ și până la data restituirii efective.
Obligă parata să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi,_ .
Președinte,
M. O. -S.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 11 Aprilie 2013
Red. MOS /tehnored. C.H. 5 ex./ 17 aprilie 2013
3