Sentința civilă nr. 4752/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.4752/2013
Ședința publică de la 18 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. | G. | Z. |
Grefier C. | S. |
Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant
R. E. C. CU SA și pe pârât A. F. P. A M. C. -N., pârât A.
F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantei avocat Vescan MAria, lipsă fiind restul părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că în data de_ reclamanta a depus al dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și timbru judiciar mobil de 0,30 lei.
Reprezentanta reclamantului depune la dosarul cauzei chitanță în cuantum de 500 lei reprezentând onorariu avocațial și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
F. pentru M. în acțiunea principală, excepție pe care o admite retinand ca din cuprinsul actiunii introductive rezulta ca reclamantul a inteles sa conteste nelegalitatea incasarii de catre A. F. P. a mun. C. N. a taxei de poluare. In raportul juridic de drept fiscal nascut intre parti ca urmare a emiterii de catre AFP C. N. a deciziei de calcul care a stat la baza platii efectuate de reclamant acesta din urma apare ca titular al dreptului de a solicita restituirea, unicul subiect fata de care se poate realiza acest drept fiind emitentul actului.
Pe de alta parte, intre reclamant si parata A. F. pentru M. nu s-a nascut niciun raport juridic de drept substantial, in conditiile in care, potrivit prevederilor art. 7 din OUG nr 50/2008 :";Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor O rdo n an ț ei G uver nul u i nr. 92/ 2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
R
eprezentanta reclamantului solicită admiterea excepției invocate.
Nemaifiind alte cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul în susținerea acțiunii.
Reprezentanta reclamantei solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei către reclamant a sumei de 6823 încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară de timbru.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul
R. E. C. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F.
P. C. -N. .
Reclamantul a solicitat restituirea sumei de 6823 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS8 nr.3955948/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta A. F. P. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamantul nu are un drept de restituire a taxei care să fie protejat de lege.
Pe fondul cauzei pârâta arătat că acțiunea este neîntemeiată.
În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta A.
F. PENTRU M. și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art.
110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la
A. F. PENTRU M., instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul R. E. C., cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. I. vidu nr. 14, parter, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. .
Obligă pe pârâta A. F. P. C. -N. să restituie reclamantului suma de 6823 încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței seria TS8 nr.3955948/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P.
C. -N. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B., str. S. I., nr. 294, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A.
F. P. C. -N. suma de 6823 încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, precum și suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi_ .
PREȘEDINTE GREFIER
B. G. Z. C. S.