Sentința civilă nr. 4833/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
Dosar nr. _
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4833
Ședința publică din 10 Septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele secției
G. ier: A. Ana C.
Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, formulată de reclamantul B. D. O., cu domiciliul în V.
L., nr. 164, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F.
P. M.
, cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., A.
F. P. TG. LAPUS
, cu sediul în Târgu Lăpuș, str. Doinei, nr. 8, județul
M., și A. F. PENTRU M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T., din oficiu, invocă excepția nelegalei timbrării și reține cauza în pronunțare pe excepție.
T.
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea, înregistrată sub numărul mai sus indicat, reclamantul B.
D. O. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A.
F. P. TG. LAPUS și A. F. PENTRU M., a solicitat să se constate nelegalitatea Deciziei cu nr. de înregistrare 1007 din_ de stabilire a taxei de poluare emisă pentru înmatricularea autovehiculului marca Audi Tip B4/80, categoria auto M1, norme poluare E2, nr. de identificare WAUZZZ8CYNA223188; obligarea pârâtei A. Tg. Lăpuș la restituirea sumei de
1.169 lei, stabilită prin Decizia nr. 1007 din data de_ emisă de A.
F. P. a Orașului Tg. Lăpuș și achitată prin chitanța cu seria TS5 nr. 5425954 din data de_, precum și a dobânzii legale aferentă acesteia, calculată de la data plății și până la restituirea efectivă. .
La termenul de judecată din_, T. din oficiu a invocat excepția nelegalei timbrări.
Examinând cu prioritate excepția nelegalei timbrări, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, T. reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 20 al. 1 din Legea nr. 146/1997 modificată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar în conformitate cu prevederile alineatului 3 din același articol, neîndeplinirea obligației de plată se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.
Având în vedere că reclamantului i s-a pus în vedere să facă dovada timbrării acțiunii cu 43 lei taxă judiciară de timbru, iar acesta nu s-a conformat, tribunalul urmează să dea eficiență normelor imperative enunțate anterior și să dispună anularea ca netimbrată a acțiunii, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul B. D. O., cu domiciliul în V. L., nr. 164, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. , cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., A. F. P. TG. LAPUS, cu sediul în Târgu Lăpuș, str. Doinei, nr. 8, județul M. (actualmente A. Județeană a F.
P. M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A) și D. G. R. a
F. P. C. - N.,
cu sediul în C. - N. P-ța A. I. nr. 19) și A.
PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 10 Septembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SA Ana C.
Red. AS/_
Tred. A.C./17 Septembrie 2013 - 6 ex
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția netimbrării acțiunii invocată din oficiu.
Anulează ca netimbrată acțiunea formulată de reclamantul B. D. O., cu domiciliul în V. L., nr. 164, județul M., în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M. , cu sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., A. F. P. TG. LAPUS, cu sediul în Târgu Lăpuș, str. Doinei, nr. 8, județul M. (actualmente A. Județeană a F.
P. M.
, cu sediul în B. M., A. S. nr. 2A) și D. G. R. a
F. P. C. - N.,
cu sediul în C. - N. P-ța A. I. nr. 19) și A.
PENTRU M.
, cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică azi, 10 Septembrie 2013. PREȘEDINTE,
S.