Sentința civilă nr. 496/2013. Contencios. Anulare act administrativ

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI A. SOCIALE

SENTIN ȚA CIVIL Ă NR. 496/2013Ședința publică din data de 14 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: A. G. C. Grefier O. -R. L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamanta P. G. în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE S. C., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamantă, numitul P.

M. L., iar pentru pârâtă se prezintă consilier juridic G. Crăciun. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus la dosarul cauzei precizări și un set de acte în probațiune. Un exemplar se comunică mandatarului reclamantei.

Reprezentantul reclamantei precizează faptul că suma solicitată pârâtei nu a fost restituită, mai mult adresele nr. 15327/_ și nr._ 12 nu au fost comunicare la noua adresă, fiind doar recomandate, fără confirmare de primire.

Reprezentanta pârâtei arată că cele două adrese au fost predate reclamantei la data de_, respectiv_ .

Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat, împrejurare față de care instanța declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri pe fond.

Reprezentanta pârâtei solicită respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de_, reclamanta P. G. a chemat în judecată pe pârâta C. de A. de S. C., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 231 lei și a dobânzii legale de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere a neplății debitului, după data de 11 martie 2012, pana la plata integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, se arată că reclamanta a depus cererea nr. 5130 din 26 ianuarie 2012, prin care a solicitat restituirea unor sume de bani, calculate de către angajații CAS la 231 lei. La data de 17 aprilie a depus la CAS adresa cu nr. 15327, prin care a arătat că la data de 11 martie 2012 s-au depășit cele 45 de zile în care trebuia restituită suma de 231 lei, solicitând restituirea acestei sume și a dobânzii legale de 0,5% pentru fiecare zi de întârziere după data de 11 martie 2012 pana în data plații debitului.

Prin întâmpinarea formulată la data de_, pârâta C. de A. de S. a județului C. a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică (filele 8-9). Pârâta a arătat că reclamantei i s-a răspuns în data de_, prin poștă la adresa din C. -N., str. Decebal, nr. 20, ap. 1, jud. C. . Prin acest răspuns i se solicita reclamantei să prezinte un certificat de atestare fiscal și o adeverință de la locul de muncă și s-a atașat documentul în baza căruia sa solicite de la Administrația Finanțelor Publice C., certificatul de atestare fiscală. Deoarece reclamanta nu si-a declarat noua adresa si anume cea din C. -N., str. Conductorilor, nr. 2, jud. C., plicul cu documentele prezentate mai sus s-a întors RETOUR la CAS C. . La data de_, odată cu răspunsul la adresele depuse de reclamanta la CAS C., i s-a transmis și răspunsul la adresa 5130/_ . Nici de aceasta data reclamanta nu a transmis documentele cerute, iar la data de_ a înregistrat la CAS

C. cererea cu nr. 15327. CAS C. a răspuns acestei adrese în data de 10 mai 2012, reamintindu-i reclamantei sa prezinte certificatul de atestare fiscala si adeverința de la locul de munca. Mai subliniază pârâta că fără prezentarea actelor solicitate, CAS C. nu va putea da curs solicitării reclamantei. In aceasta ordine de idei, CAS C. nu este in culpa si considera ca nu poate fi obligata la plata dobânzii de 0,5 % începand cu data de_ pana in data plații debitului

Prin precizarea de acțiune depusă la data de_, reclamanta arată că solicită dobânda legală prevăzută de art. 124 din Legea nr. 92/2003, în valoare de 0,04% (fila 26).

În cauză, instanța a administrat la solicitarea părților proba cu înscrisuri.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 5130/_, reclamanta P. G. a solicitat pârâtei C. de A. de S. a județului C. restituirea sumei de 231 lei reprezentând încasări nerepartizate (fila 3).

Prin adresa nr. 5130/0_, pârâta a solicitat reclamantei să se prezinte la sediul instituției cu dovada că nu înregistrează debite fiscale și cu o adeverință de la locul de muncă de unde să rezulte că este angajată (fila 15). Plicul care conținea această adresă a fost returnat pârâtei deoarece adresa destinatarei era greșită (fila 18).

Prin adresa nr. 10861/_, pârâta a adus la cunoștința reclamantei acest aspect (fila 12).

Apoi, prin cererea înregistrată sub nr. 15327/_, reclamanta a solicitat în temeiul art. 124 Cod de procedură fiscală acordarea dobânzilor aferente sumei de 231 lei, până în momentul plății efective (fila 5). Pârâta a emis la data de_ răspunsul la această solicitare, prin care solicită din nou reclamantei depunerea documentelor indicate (fila 10).

Tribunalul reține că solicitarea reclamantei P. G. de restituire a sumei de 231 lei cu titlu de contribuție FNUASS nedatorată este supusă reglementărilor Capitolului I din Decizia CNAS nr. 140/2005 pentru aprobarea modalităților unitare de aplicare a Procedurii de restituire a sumelor de la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.

Potrivit pct. 2 din această decizie, "Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la casa de asigurări de sănătate unde figurează înscris asiguratul

";.

Pe de altă parte, pct. 4 alin. 2 și 3 prevede că "În cazul în care casa de asigurări de sănătate consideră că mai sunt necesare anumite documente relevante soluționării cererii, va solicita contribuabilului în scris prezentarea acestora. (3) Termenul de 45 de zile prevăzut pentru soluționarea cererilor de restituire se prelungește cu perioada cuprinsă între data la care s-a comunicat contribuabilului solicitarea de informații suplimentare relevante soluționării

acesteia și data înregistrării primirii acestor informații la casa de asigurări de sănătate

";.

Reclamanta susține că în speță nu operează prelungirea de drept a termenului de soluționare a cererii deoarece a indicat pârâtei noua sa adresă de corespondență, anterior emiterii răspunsului din data de 0_ .

Este adevărat că reclamanta a depus la data de_ cererea înregistrată sub nr.4381 prin care indică o altă adresă (fila 28), dar această cerere vizează o altă solicitare a reclamantei și este rezonabil a se aprecia că nu s-a reușit procesarea ei în decurs de două zile, pentru a fi introdus în baza de date a CAS noul domiciliu al părții.

Pe de altă parte, adresa de corespondență putea fi diferită pentru cele două cereri, reclamantei revenindu-i obligația de a clarifica acest aspect prin menționarea expresă a domiciliului prin cererea depusă la data de_ .

Or, doar prin nr. 15327/_ de solicitare a dobânzilor reclamanta a indicat în mod expres adresa de corespondență pentru solicitarea de restituire a sumei de 231 lei și a dobânzii legale aferente, iar răspunsul pârâtei a fost în mod legal comunicat reclamantei la noua adresă, conform înscrisurilor depuse în probațiune (filele 36, 40).

Rezultă, deci, că reclamanta este în culpă pentru neprimirea în termen a solicitării de depunere a documentelor, solicitare formulată de pârâta C. de A. de S. a județului

C. cu respectarea cerințelor legale și în interiorul termenului de 45 de zile. Pe cale de consecință, până la depunerea înscrisurilor necesare, termenul legal pentru soluționarea cererii este prelungit de drept.

Date fiind considerentele expuse, urmează că nu devin incidente nici dispozițiile Capitolului II din Decizia nr. 140/2005 de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite cu depășirea termenului legal, iar în temeiul art. 8 și 18 din Legea nr.554/2004, cererea va fi respinsă ca neîntemeiată.

În temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta P.

  1. ,

    domiciliată în C. -N., str. Constructorilor nr. 2, jud. C., în contradictoriu cu pârâta C. de asigurări de sănătate a județului C.

    , cu sediul în C. -N., str. Constanța, nr. 5, jud. C., având ca obiect contencios administrativ, astfel cum a fost precizată.

    Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 14 ianuarie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

O. -R. L.

Red.AGC/Tehnored.VAM 4 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 496/2013. Contencios. Anulare act administrativ