Sentința civilă nr. 4963/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

cod operator 4204

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4963

Ședința publică din 18 septembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: H. M. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamantul S. D. G. , în contradictoriu cu pârâtul S. fiscal orășenesc V. de S. pentru fosta ADMINISTRATIE A FINANTELOR PUBLICE V. DE.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

În temeiul H.G. nr. 520/2013 instanța ia act de transmisiunea calității procesuale pasive de la A.F.P. V. de S. către S. fiscal orășenesc V. de

S.

.

T. procedând la verificarea competenței potrivit art. 131 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art. 997 din același cod, coroborat cu art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 este competent general, material și teritorial în a soluționat prezenta cauză.

Potrivit art. 394 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă apreciindu-se că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept, instanța declară închise dezbaterile în fond și reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul S.

D. G.

, a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice V. de S. să se constate nelegalitatea încasării la bugetul Fondului pentru Mediu a sumei de 1.804

lei, restituirea sumei, cu dobânda legală de la data plății acesteia și cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pe care a dorit să-l înmatriculeze în

România însă prin Decizia de calcul a taxei de poluare s-a stabilit obligația de plată a sumei de 1.804 lei. Reclamanta consideră în esență că OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de instituire a CE.

În probațiune s-au depus înscrisuri. Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta Administrația Fondului pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.

Poziția procesuală a celorlalte două pârâte este exprimată prin întâmpinarea formulată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice M.

, în nume propriu și în reprezentarea administrației financiare prin care se solicită respingerea cererii.

Analizând cererea pe baza probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene autovehiculul menționat în cerere, pentru înmatricularea căruia pârâta Administrația Finanțelor Publice V. de S., prin decizia de stabilire a taxei de poluare, a stabilit obligația de plată a sumei de 1.804 lei cu titlu de taxă de poluare pe care aceasta a achitat-o cu chitanța seria TS8, nr. 1329301 din _

.

Din analiza dispozițiilor legale care stabilesc condițiile și modalitățile de percepere a taxei de poluare în vigoare la data la care s-a solicitat înmatricularea, se apreciază că norma de drept intern nu este conformă cu art. 110 TFUE. Compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu dreptul comunitar, în concret art. 110 TFUE, incident în cauză, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată de CJUE în Cauza Tatu contra României care a statuat următoarele: "Art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Nelegalitatea taxei de poluare reglementată de către OUG nr. 50/2008 ca fiind este contrară art. 110 TFUE, se impune a fi constatată de către instanță, prin prisma considerentelor care au fundamentat hotărârea Curții, independent de modificările legislative care au fost aduse ulterior, inclusiv pentru varianta în vigoare la data soluționării prezentei cereri. Instanța națională este nu numai competentă ci și obligată în temeiul art.148 din Constituția României să aplice cu prioritate dispozițiile cu caracter obligatoriu din TFUE în cazul în care se constată că reglementarea internă cuprinsă în OUG nr. 50/2008 este contară normelor comunitare.

Pe cale de consecință, instanța va dispune în temeiul art. 117 alin. (1) lit.

d) Codul de procedură fiscală restituirea taxei de poluare întrucât este nelegală. Inexistența temeiului legal pentru plata taxei de poluare și implicit pentru perceperea acestei sume de către organele fiscale justifică repararea integrală a prejudiciului cauzat prin privarea de folosința sumei de bani achitată cu acest titlu, astfel că instanța va acorda dobânda legală calculată de la data

producerii prejudiciului, mai exact de la data în conformitate cu art.3 alin.2-4 din O.G nr.13/2011 până la achitarea integrală a sumei .

În temeiul art. 451 din Noul Cod procedură civilă, având în vedere culpa procesuală a pârâtei care s-au opus admiterii cererii, se va stabili și obligația de plată a cheltuielilor de judecată în sumă de 43,3 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de către reclamantul S. D. G. , cu domiciliul procesual ales la Cabinetul de avocat P. Ilie în C. N. sr. P. nr. 7, jud. C., în contradictoriu cu pârâtul S. fiscal orășenesc V. de S., cu sediul în V. de S., str. 22 D. 1989 nr. 15, în calitate de continuator al fostei ADMINISTRAȚII A FINANȚELOR PUBLICE V. de S. .

Obligă pe pârât să restituie reclamantului suma de 1.804 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare, cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. 3 din

O.G nr. 9/2000 de la data de _ până la_, respectiv conform art. 3 alin. 2-4 din O.G nr. 13/2011 începând cu data de_ până restituirea integrală a sumei.

Obligă pe pârâte să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 43,3 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureș.

Pronunțată în ședința publică, azi 18 septembrie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

H. M. P. I.

Red. M.H./_

Tred. P.I./_ - 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 4963/2013. Anulare act control taxe şi impozite