Sentința civilă nr. 5222/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINTA CIVILA Nr. 5222/2013

Ședința publică de la 22 Martie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE A. -M. B.

Grefier M. -M. C.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant S. H. A. și pe pârât A. F. P. A M. C.

N., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța apreciind că la dosar sunt suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta fiind în stare de judecată, o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul S. H. -A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.

F. P. A M. C. -N., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2567 lei plătită cu titlu de taxa poluare cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a achiziționat un autoturism ce era înmatriculat intr-un stat membru al UE. A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe,dar cererea sa a fost respinsa .

Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui taxa sus mentionata este în contradicție cu dispozițiile art. 6-12, art. 25,28,90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României. Taxa specială de primă înmatriculare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului. Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO1, sau EURO2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind o una de mediu. Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în

contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraful 1 și 25,28,30 din Tratatul de Instituire a CE, art. 16 și 148 alin. 2 din Constituția României, Legea nr. 554/2004,C.fiscal.

Pârâta AFP C. -N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate ca nefondată motivat in esenta de faptul că dispozițiile legale prin care a fost instituită taxa de poluare nu au fost abrogate până în prezent si sunt in concordanta cu dreptul comunitar.

Parata A. F. P. a Mun. C. N. a formulat si o cerere de chemare in garantie fata de chemata in garantie A. F. pentru

M. solicitind ca in ipoteza admiterii cererii de chemare in judecata chemata in garantie sa fie obligata sa-i restituie sumele de bani care ar trebuie sa le achite reclamantei.

In motivarea cererii de chemare in garantie se arata ca taxa a carei restituire se solicita in speta se fac venit la bugetul F. pentru M. si se gestioneaza de catre chemata in garantie .

Examinând actele și lucrările dosarului, pe fondul cauzei, tribunalul retine urmatoarele :

Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Volkswagen care era înmatriculat anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene. In vederea înmatriculării în România a autoturismului sus indicat, reclamantul a fost obligat să achite suma sus indicata cu titlu de taxă de poluare, taxa pe care a achitat-o la A. F. P. a Mun. C. -N. in data de _

.

Tribunalul urmează a analiza legalitatea solicitării taxei de poluare, taxă achitată după 01 ianuarie 2010 și urmează a aprecia că solicitarea acestei taxe este una nelegală în considerarea următoarelor aspecte:

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile

O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

Avându-se în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială a O.U.G 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea adusă prin Legea 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009 reținem că hotărârea pronunțată în Cauza T. se aplică și în cauzele în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate după data de_, cum este cazul și în speța de față.

Apreciem că, în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză, iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -

, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari, rezultănd de asemenea și din dispozițiile art 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente apreciem că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările aduse prin Legea 329/2009, încalcă prevederile art. 90 din Tratatul de Institute a Comunitatilor Europene.

Astfel, in jurisprudenta referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor.

In consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creaza o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate in vederea realizarii unui scop declarat de protejare a industriei nationale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.

Concluzionăm că norma interna indeplineste toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atat o discriminare intre autoturismele second-hand inmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene si care se inmatriculeaza in Romania si autoturismele second hand deja inmatriculate in Romania si mai mult, exista si o discriminare intre o anumita categorie de autoturime noi cu caracteristicile celor produse in Romania si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de catre legiuitor cu intentia declarata de protejare a industriei nationale, scop incompatibil cu cerintele si rigorile spatiului de libera circulatie a marfurilor, fortei de munca si capitalului. Exista desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele nationale, astfel incat alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, in speta fie spre cele deja inmatriculate in Romania, fie spre cele produse in Romania.

In ceea ce priveste dobanda pretinsa si cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobanzii legale. Tribunalul apreciaza ca in speta se poate acorda dobinda legala intrucit perceperea taxei din speta cu incalcarea prevederilor dreptului comunitar reprezinta o fapta ilicita ce atrage raspunderea paratei in conditiile dreptului comun aceasta fiind obligata sa repare intreg prejudiciul suferit de reclamant si fiind totodata pusa in intarziere inca de la data savarsirii faptei ilicite adica de la data incasarii sumei din speta .Ca atare in temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este indreptatit la plata dobanzii legale in materie civila de la data platii taxei din speta si pana la data restituirii sale integrale .

Având in vedere considerentele mai sus expuse tribunalul in baza art. 8,18 din Legea 554/2004 si a prevederilor anterior mentionate va obliga parata la restituirea taxei de poluare cu dobanda legala in materie civila calculata de la data platii si pana la restituirea efectiva

Avind in vedere considerentele de mai sus si faptul ca in baza OUG 50/2008 taxa de poluare achitata a fost virata de catre parata in contul administrat de chemata in garantie in temeiul art. 60 si urm C.pr.civ va admite si cererea de chemare in garantie in intregime.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. H.

-A.

, cu domiciliul procesual ales în C. -N., B-dul 21 D. 1989 nr. 57, ap. 3, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a M.

C. -N.,

cu sediul în C. -N., P. A. I. nr. 19, jud.C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2567 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei_ și până la data restituirii efective.

Admite cererea de chemare in garantie formulata de parata A. F.

  1. a M. C. -N. împotriva chematei in garantie A. F. pentru M. cu sediul in B., S. I. nr. 294, corp A,sector 6.

    Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 2567 lei, reprezentând taxa de poluare, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei,_ și până la data restituirii efective.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.

    Președinte,

    1. -M. B.

Grefier,

M. -M. C.

Red.AMB

Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5222/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare