Sentința civilă nr. 6562/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr. 6562/2013
Ședința publică de la 15 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE B. G. Z.
Grefier C. -A. B.
Pe rol se află judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant J. M.
și pe pârâta A. F. P. A M., chemata în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier.
Tribunalul, apreciind că la dosarul cauzei se află suficiente probe pentru justa soluționare a cauzei, aceasta aflându-se în stare de judecată, și, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de la dezbateri, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamantul J. M. T. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu A. F. PUBLICE T. .
Reclamanta a solicitat restituirea sumei de 1.765 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS nr. 5408013/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
Pârâta A. F. PUBLICE T. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamantul nu are un drept de restituire a taxei care să fie protejat de lege. Pe fondul cauzei pârâta arătat că acțiunea este neîntemeiată.
În subsidiar, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție cu privire la pârâta A. F. PENTRU M. și a solicitat restituirea taxei, întrucât aceasta s-a constituit venit la fondul acestei pârâte, în conformitate cu art. 1 din OUG nr. 50/2008.
La dosarul cauzei s-au depus chitanța doveditoare a plății și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei instanța constată următoarele:
În speță, instanța constată că acțiunea este admisibilă întrucât chiar dacă în prezent Legea nr. 9/2012 prevede o procedură de restituire a unei părți din taxa achitată, dreptul a cărui valorificare o solicită reclamantul își are izvorul în Tratatul de funcționare a Uniunii Europene, care se aplică prioritar față de dreptul național al statelor membre ale uniunii.
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit plătească taxa indicată în cererea de chemare în judecată, conform chitanței depuse la dosarul cauzei, ca urmare a emiterii deciziei de calcul al taxei de poluare.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În consecință, instanța va dispune restituirea taxei achitate ca urmare a acestei decizii. În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantului și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume. În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Având în vedere că potrivit art. 1 din OUG nr. 50/2008, această taxă se face venit la A. F. PENTRU M., instanța o va obliga pe aceasta, în temeiul art. 60 din Codul de procedură civilă, să restituie pârâtei care a formulat cererea de chemare în garanție taxa de poluare, dobânda legală și cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția invocată prin întâmpinare.
Admite cererea formulată de reclamantul J. M. T., domiciliat în T., str. Câmpiei nr. 117, jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâta A. F. PUBLICE T., cu sediul în T., P-ța R. nr.15B, jud. Cluj.
Obligă pe pârâta A. F. PUBLICE T. să restituie reclamantei suma de 1.765 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală la această sumă începând cu data de emiterii chitanței seria TS nr.5408013/_ până la data restituirii efective a sumei datorate, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. PUBLICE T. în contradictoriu cu chemata în garanție A. F. PENTRU M., cu sediul în B., str. S. I.
, nr. 294, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. PENTRU M. să restituie pârâtei A. F. PUBLICE T. suma de 1.765 lei încasată de la acesta cu titlu de taxă de poluare, dobânda legală aferentă, precum și suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică azi_ .
Președinte,
G. Z.
Grefier,
-A. B.
Red BGZ 5 ex./_