Sentința civilă nr. 525/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 525/2013

Ședința publică din data de 16 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: D. E. L. GREFIER: M. DP

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul C. R.

în contradictoriu cu pârâta I. P. Județului B. -N. - S. P. C. R. P. de

C. și Înmatriculare a V.

, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat Jîrghiuță Nandor, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care:

Reprezentantul reclamantului depune la dosar actele de proveniență ale autoturismului, arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, constată încheiată faza de cercetare judecătorească și dispune judecarea cauzei în fond.

Reprezentantul reclamantului, avocat Jîrghiuță Nandor solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

Deliberând constată;

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată inițial sub nr._ la Judecătoria Bistrița, reclamantul C. R. a solicitat să fie obligată pârâta I. P. Județului B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a V., să înmatriculeze autovehiculul marca Peugeot G VJY GJWJZ Partner, nr. de identificare VF3GJWJZB95160574, nr. de omologare AFPE2A1312CA8E3/2005, an fabricație 2005, capacitate cilindrică 1868 cmc, culoare gri, combustibil motorină, fără plata taxei de mediu instituite prin OUG 50/2008 modificată.

Prin sentința civilă nr.8881/2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul nr._ a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei B. și, în consecință, s-a declinat soluționarea cauzei către Tribunalul B. -N., reținându-se că prin cererea sa reclamantul a arătat că se consideră vătămat de o autoritate publică într-un drept al său, respectiv dreptul de a-și înmatricula autoturismul fără a plăti taxa de mediu instituită prin OUG 50/2008 modificată, solicitând recunoașterea dreptului pretins, în sensul celor prevăzute de art.1 alin. din legea 554/2004 și art. 2, alin1, litera b din aceeași lege.

Pârâta este organ al unităților administrativ teritoriale și acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes legitim public, respectiv în cauză înmatricularea autoturismelor, dând naștere unui raport juridic, cu drepturile și obligațiile născute pentru proprietarul autoturismului înmatriculat, în sensul art. 2 alin 1, litera c din legea 554/2004.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului B. -N. sub nr._ .

Pârâta I. P. Județului B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a V.

nu a depus întâmpinare și nici nu și-a delegat reprezentant în instanță.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.

Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.

Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că

reclamantul a achiziționat un autoturism marca Peugeot, serie șasiu VF3GJWJYB95160574, înmatriculat pentru prima dată în într-un stat membru UE. Ulterior, a adresat o cerere Instituției P. Județului B. -N. - S. P. C. R. P. de C. și Înmatriculare a V., solicitând înmatricularea definitivă a autoturismului proprietate personală marca Peugeot, serie șasiu VF3GJWJYB95160574, fără plata taxei pe poluare, însă pârâta, prin actul nr. II/F/4442/_ i-a comunicat refuzul înmatriculării arătând că în lipsa dovezii achitării taxei nu va realiza înmatricularea, date fiind prev. Legii nr.9/2012.

Tribunalul reține că România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, iar dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României prevăd că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, alin. 4 din același articol stipulând că jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.

Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.

Din perspectiva dreptului european, taxarea autovehiculelor este un domeniu nearmonizat, fiind evidențiat, ca atare și în nota de fundamentare a OUG nr.50/2008. Aceasta realitate juridică europeană are drept implicație la nivel național împrejurarea că fiecare stat membru își poate institui în mod independent propriul sistem de taxare. Cu toate acestea, articolul 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că statele membre au obligația de a nu impune asupra unui produs din import o taxă în exces față de un produs autohton.

Având în vedere că nu există legislație europeană primară sau secundară care să instituie un anumit model de așezare a taxării autovehiculelor, evaluarea conformității unui act normativ național de taxare a autovehiculelor trebuie efectuată nu prin raportare la un anume model european de reglementare sau altul, ci prin raportare la art. 90 din Tratat precum și la jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Altfel spus, taxarea autovehiculelor trebuie analizată în lumina unor principii generale de drept comunitar precum transparența, neutralitatea fiscală sau taxarea excesivă, criteriile obiective, caracter adecvat și proporțional sau poluatorul plătește.

Curtea Europeană de Justiție a arătat în mod constant că o consecință a dreptului comunitar actual este aceea că statele membre pot să impună asupra mărfurilor precum autovehiculele un sistem de taxă al cărei cuantum crește progresiv în conformitate cu un criteriu obiectiv.

De asemenea, Curtea de Justiție a Comunităților Europene a arătat că sunt criterii obiective cele precum capacitatea cilindrică sau clasificarea în funcție de performanțele de mediu (A se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Mos Nadasdi si Ilona Nemeth, par. 52.)

S-a statuat, de asemenea, că dacă taxa pentru poluarea autovehiculelor este bazată pe elemente precum cilindreea, normele de poluare chimică sau emisiile de dioxid de carbon, este evident că aceste criterii de impunere sunt eminamente obiective și nu lasă loc unei decizii arbitrare sau neconforme cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene.

Jurisprudența CJCE a stabilit constant că un sistem de impozitare a autovehiculelor este discriminatoriu față de autovehiculele de ocazie de import atunci când în calculul taxei nu se ia în considerare deprecierea reală a acestui autovehicul de import și, în consecință, i se impune o taxă mai mare decât valoarea reziduală a taxei rămase neamortizată încorporată într-un autovehicul național similar (a se vedea Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, par. 20).

Cât privește o comparație cu privire la autovehiculele deja existente în parcul auto național, Curtea s-a pronunțat în sensul că o atare comparație nu este relevantă sub aspectul discriminării fiscale deoarece articolul 90 TCE nu este menit să împiedice un stat membru de a introduce taxe noi sau sa schimbe cota sau baza de impunere a unor taxe deja existente. (A se vedea, Decizia Curții de Justiție a Comunităților Europene în Cauzele conexate C-290/05 si 333-05 Ăkos Nadasdi si Hona Nemeth, par. 49).

Potrivit art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, ordonanța de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Din preambulul actului normativ rezultă că taxa a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene. Diferența de aplicare a taxei pentru autovehicule aflate în situații comparabile (deja înmatriculate) instituie un tratament discriminatoriu, în defavoarea autoturismelor aduse din Uniunea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România.

În sensul celor reținute, este și Hotărârea C.J.C.E. în cauza C-402, cauza Tatu, referitoare la compatibilitatea taxei de poluare instituită prin OG nr.50/2008 cu dreptul comunitar, hotărâre prin care Curtea a amintit că dreptul Uniunii interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare, această interdicție vizând garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

În continuare, Curtea a constatat că regimul de impozitare instituit prin reglementarea română nu face vreo deosebire nici între vehicule în funcție de proveniența lor, între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale.

Verificând dacă această taxă creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, Curtea a examinat în primul rând dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare, înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei în cauză. Apoi, Curtea a examinat neutralitatea acestei taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost deja înmatriculate pe teritoriul național înainte de intrarea în vigoare a taxei, respectiv la 1 iulie 2008.

În ceea ce privește primul aspect al neutralității taxei, Curtea a amintit că există o încălcare a dreptului Uniunii atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național. În această privință, Curtea a constatat că reglementarea română este conformă cu dreptul Uniunii întrucât ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea vehiculului și asigură astfel că această taxă nu depășește valoarea reziduală încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse acestei taxe cu ocazia înmatriculării lor.

În schimb, în ceea ce privește al doilea aspect al neutralității taxei, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.

Astfel, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Deci, art.110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre,

fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Cum această decizie este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară, pentru considerentele expuse, tribunalul apreciază acțiunea reclamantului ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, în sensul că, raportat la prevederile art.1 și 8 din Legea nr.554/2004, va obliga pârâta să procedeze la înmatricularea autoturismului marca Peugeot, serie șasiu VF3GJWJYB95160574, fără plata taxei pe poluare.

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul C. R., domiciliat în loc. A., nr.386, jud. B. -N. împotriva pârâtei I. P. Județului B. -N. - S.

P. C. R. P. de C. Și Înmatriculare a V.,

cu sediul în mun. B., Piața P.

R., nr.1, jud. B. -N. și, în consecință:

- obligă pârâta să procedeze la înmatricularea autoturismului marca Peugeot, serie șasiu VF3GJWJYB95160574, fără plata taxei pe poluare.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

GREFIER,

D.

E. L.

M.

D.

P.

Red/dact: DEL/HVA

_ /4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 525/2013. Contencios. Obligația de a face