Sentința civilă nr. 5280/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Operator de date cu caracter personal 3184
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5280/2013
Ședința publică de la 22 MARTIE 2013 Instanța constituită din:
Judecător O. R. G. Grefier A. P.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamant S.C. T & D B. S.R.L. și pe pârât A. F. P. C. -N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constata lipsa partilor.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanta retine cauza in pronuntare, pe baza inscrisurilor aflate la dosar.
TRIBUNALUL
Constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta S.C. T & D B. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -
N., prin care a solicitat restituirea sumei de 1622 lei, reprezentând diferență taxă de poluare, cu dobânda legală în materie civilă de la data plății,_, până la plata integrală și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat în esență că este proprietarul unui autovehicul înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene decât România, iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost obligat să achite taxa de poluare în sumă de 6164 lei, achitată cu chitanta seria TS5 nr. 3089301 din data de_ . La cererea sa de restituire, s-a dispus restituirea doar în parte, refuzându-se restituirea sumei de 1622 lei, ceea ce contravine normelor dreptului comunitar, respectiv art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
La dosarul cauzei s-au depus: decizia de restituire parțială, decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, corespondența purtată cu pârâta și alte acte cu privire la autovehicul.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Pe fond instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta a cumpărat un autoturism înmatriculat inițial într-un alt stat al Uniunii Europene, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat taxa de poluare în sumă totală de 6164 lei, conform chitanței depuse la dosarul cauzei. Ulterior, din această sumă, s-a dispus restituirea sumei de 4542 lei, stabilindu-se că rămâne ca datorată, cu titlu de taxă de poluare, suma de 1622 lei.
Instanța constată că obligația de plată a unei taxe de poluare pentru autovehicule a fost analizată de Curtea de justiție a Comunităților europene în cauza T. împotriva României (hotărârea din data de 07 aprilie 2011).
În respectiva cauză, Curtea a reținut că "reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.";
Curtea a reținut, deci, că obligația de achitare a taxei de poluare este contrară art. 110 (fostul art. 90) din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene.
În consecință, instanța va dispune restituirea sumei de 1622 lei, reținută cu titlu de taxă de poluare.
În conformitate cu art. 1535 din Codul civil (Legea nr. 287/2009) pârâta datorează reclamantei și dobânda legală la această sumă de la data încasării sumei solicitate (respectiv data emiterii chitanței doveditoare a plății), până la data restituirii efective a acestei sume.
În temeiul art. 274 din codul de procedură civilă instanța o va obliga pe pârâtă la plata către reclamanta a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta
S.C. T & D B. S.R.L., cu sediul în C. -N., str. A. F. nr. 60, jud.
, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-ta A. I. nr. 19 jud C. .
Obligă pârâta să restituie reclamantei diferenta in cuantum de 1622 lei, cu titlul de taxă de poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă calculată de la data de_ și până la data restituirii efective a sumei sus-indicate.
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 39,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 22 Martie 2013.
Judecător,
R. G.
Grefier,
P.
Red. O.G./ Dact AP. 4 ex./_