Sentința civilă nr. 5420/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTIN ȚA CI VILĂ NR. 5420/ 2013
Ședința publică de la 25 martie 2013 Completul constituit din: PREȘEDINTE: A. R.
Grefier: L. C.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare formulată de reclamantul V. I. V.
, în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. -N. și pârâta chemata în garanție A. F. PENTRU M. .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamantului, av. Moisa V. D., lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință.
Instanța invocă din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.
F. pentru M. în acțiunea principală, excepție pe care o pune în discuția părții prezente.
Reprezentantul reclamantului solicită admiterea excepției.
Instanța, admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. F. pentru M. retinand ca din cuprinsul actiunii introductive rezulta ca reclamantul a inteles sa conteste nelegalitatea incasarii de catre A. F. P. C. -N. a taxei de poluare. In raportul juridic de drept fiscal nascut intre parti ca urmare a emiterii de catre AFP C. -N. a deciziei de calcul care a stat la baza platii efectuate de reclamant acesta din urma apare ca titular al dreptului de a solicita restituirea, unicul subiect fata de care se poate realiza acest drept fiind emitentul actului.
Pe de alta parte, intre reclamant si parata A. F. pentru M. nu s-a nascut niciun raport juridic de drept substantial, in conditiile in care, potrivit prevederilor art. 7 din OUG nr 50/2008 :"; Stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă, potrivit prevederilor Or donanț ei Guver nului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Reprezentanta reclamantului depune la dosar chitanța reprezentând dovada plății onorariului avocațial în cuantum de 310 lei și arată că nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
Instanța, în baza art. 167 Cod proc. civ., încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și nemaifiind probe de administrat acordă cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.
Reprezentanta reclamantului solicită instanței admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar și onorariu avocațial.
Instanța reține cauza spre soluționare, pe baza actelor de la dosar
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul V. I.
V. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a M. C. -N. să îi restituie suma de 3390 lei respectiv 4305 lei, reprezentând taxa de poluare/emisii poluante pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP C. -N., alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece suma a cărei
restituire se solicită a fost stabilită în conformitate cu prev.O.U.G. 50/2008.
Prin același înscris a formulat cerere de chemare in garanție A. F. pentru M. B., pârâta a solicitat ca in cazul in care se va admite acțiunea sa se dispună obligarea chematei in garanție să restituie Administrației F. P. C. -N. suma pe care instanța o va obliga să o achite reclamantului.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca VOLKSWAGEN POLO anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 3390 lei la AFP C.
-N. la data de_ respectiv un autoturism marca VOLKSWAGEN PASAT anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul Legii nr. 9/2012 o taxe pentru emisii poluante în cuantum de 4305 lei la AFP C. -N. la data de_ .
Prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Deși cauza T. privește incompatibilitatea cu art.110 TFUE a taxei de poluare percepute în temeiul OUG 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 - 14 decembrie 2008, iar în speță s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitate conform OUG 50/2008 în forma în vigoare la data de_, instanța constată că aceasta nu diferă de forma inițială a ordonanței decât sub aspectul cuantumului taxei de poluare, majorat semnificativ. Prin urmare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în această ipoteză, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
În ceea ce privește dob ânda lega lă pretinsă, tribunalul apreciază că perceperea taxei cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligată să repare întregul prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite, adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, în temeiul prevederilor O.G. nr. 9/2000, reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei și până la data restituirii sale integrale.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că, în speță, taxa de poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art.110 din TFUE, motiv pentru care cererea reclamantului, va fi admisă, pârâta urmând a fi obligată să-i restituie reclamantului taxa de poluare achitată necuvenit, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, pârâta căzută în pretenții va fi obligată să plătească reclamantului suma de 349,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea onorariului avocațial, taxei judiciare de timbru, timbru judiciar.
Având în vedere considerentele mai sus expuse și faptul că, potrivit art. 1 din
O.U.G. nr.50/2008, taxa de poluare achitată de reclamant s-a constituit venit la bugetul
F. pentru mediu, în temeiul art. 60 și urm din codul de procedură civilă se va admite și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru M., care va fi obligată să plătească pârâtei suma de 3390 lei respectiv 4305 lei reprezentând taxă de poluare/emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. I. V. ,
cu domiciliul în loc.A. u-F. nr. 145, jud.C., în contradictoriu cu pârâta A.
F. P. a municipiului C. -N.,
cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr. 19, jud. C. .
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 3390 lei respectiv 4305 lei, reprezentând taxa de poluare/emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. în contradictoriu cu A. F. pentru M. , cu sediul în
S. I. nr.294, corp A, sector 6.
Obligă pe chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească pârâtei suma de 3390 lei respectiv 4305 lei, reprezentând taxa de poluare/emisii poluante, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei și până la data restituirii efective.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 349,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2013.
Președinte,
R.
Grefier,
L. C.
Red.AR Tehnored.VAM 5 ex./_