Sentința civilă nr. 5296/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Cod operator de date cu caracter personal 3184 Dosar nr. _
SENTINTA CIVILA Nr. 5296/2013
Ședința publică de la 22 Martie 2013 Instanța constituită din: Judecător O. R. G.
Grefier A. P.
Pe rol fiind judecarea cauzei contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant T. M. T. și pe pârât A. F. P. A M. C. -N.
, având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că la data de_, reclamantul a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru de 39 lei și timbru judiciar de 0.3 lei.
La data de_, pârâta a depus la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri, instanța reține cauza în pronunțare pe baza înscrisurilor aflate la dosar.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 20 decembrie 2012 sub nr._ . reclamantul T. M. T. a solicitat obligarea pârâtei A.
F. P. A M. C. -N. la restituirea taxei de poluare în sumă de 4872, achitată la data de_, pentru înmatricularea autoturismului marca BMW serie sașiu WBAFF01070L207214, cu dobânda legală.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art. 90 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, actul prin care a dobândit autoturismul, decizia de calcul a taxei de poluare și chitanța de plată a taxei de poluare.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică, arătând că în cauză nu s-a dovedit că autoturismul a fost anterior înmatriculat într-un stat membru UE. Reclamantul a achiziționat un autoturism nou, de pe teritoriul României, astfel că Art. 90 din Tratatul UE nu est aplicabil în speță.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat, la data de_, autovehiculul marca BMW serie sașiu WBAFF01070L207214, fabricat în 2008, direct de la distribuitorul BMW din România, astfel cum rezultă din factura depusă la fila 9.
Ulterior, pentru înmatricularea autoturismului, reclamantul a achitat suma de 4872 lei, cu titlu de taxă de poluare (f. 7, 13).
În cauză, taxa de poluare a fost calculată și încasată în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 50/2008.
Potrivit O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3). Autoturismul reclamantului nu intră în
categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare (art. 3 alin. 2 și art. 9 alin. 1), iar obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit. a), nu și pentru cele aflate deja în circulație și înmatriculate în țară.
Astfel, din analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, instanța apreciază că norma de drept intern nu este neconformă cu art. 90 din TCE, actual art. 110 TFUE. Obligația de plată a taxei revine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără a se face nici un fel de diferențiere pe criterii de proveniență a autovehiculului, iar din sumele colectate se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului; chiar preambulul actului normativ afirmă necesitatea asigurării protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Scopul general al art. 90 TCE (art. 110 TFUE) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne, ceea ce nu este cazul în speță.
Astfel, taxa de poluare se încasează pentru prima înmatriculare în România și în cazul autovehiculelor noi produse în fabricile din România și achiziționate direct de la producător sau din reprezentanțe (de ex., Dacia).
În speță, reclamantul a achiziționat un autovehicul nou, direct de la distribuitor, astfel încât nu pot fi reținute considerentele avute în vedere de
C.E.J. în cauza T. sau în cauza Nisipeanu, unde s-a arătat că era vorba despre autovehicule de ocazie, second-hand.
Doar în cazul autovehiculelor de ocazie se poate reține că taxa de poluare contravine art. 110 TFUE, întrucât taxa se încasează numai pentru
înmatricularea autovehiculelor second-hand cumpărate dintr-un alt stat U.E., nu și pentru cele similare cumpărate din România.
De asemenea, în speță nu este vorba despre comerț intracomunitar, autoturismul fiind achiziționat din România.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa solicitată de reclamant nu apare ca fiind neconformă cu art. 90 TCE (110 din TFUE), motiv pentru care cererea este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.
T.,
cu domiciliul în C. -N., C. M. nr. 16, bl. M6, et. 6, ap. 6, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului C. -N.
, cu sediul în C. -N., P-ta A. I., nr. 19, jud. C.
.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din_ .
Judecător,
R. G.
Grefier,
P.
A.P. 26 Martie 2013 Red. ORG/tehn AP/_ 4 ex.