Sentința civilă nr. 5559/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5559

Ședința publică din 09 Octombrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE V. P.

G. ier M. -O. O.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamantul V. V., cu domiciliul în B. M., str.B., nr.55A, ap.1, județul M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. A F. P. M., A. F.

P. B. M., ambele cu sediul în B. M., A. S., nr.2A, județul M. și

A. F. PENTRU M., cu sediul în B. ,sector 6, S. I., nr. 294, corp A având ca obiect anulare act de control taxe și impozite .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru reclamant avocat Augustin G., în substituirea dl. avocat Hojda Ion, lipsă fiind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T. procedând la verificarea competenței potrivit art.1591 alin.4 Cod de procedură civilă, constată că întemeiat pe dispozițiile art.2 lit.d din codul de procedură civilă coroborat cu art. 10, alin.1 din Legea 554/2004 este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Reprezentanta reclamantului V. V., avocat Augustin G., depune la dosar împuternicire avocațială, delegație de substituire, dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Arată că nu are alte cereri de formulat.

Instanța, având în vedere actele și lucrările aflate la dosar, precum și faptul că nu sunt alte cereri de formulat, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra cererii.

Reprezentanta reclamantului V. V., avocat Augustin G. solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, obligarea pârâtelor la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală de la data achitării și până la plata efectivă și la cheltuieli de judecată.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul V. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D. G. a F. P. M., A.

F. P. B. M. și A. F. pentru M. să se dispună anularea deciziei nr. 4365/_ emisă de către A. F. P. B. M. și obligarea pârâtelor să restituie părții reclamante suma de 2.269 lei, încasată cu chitanța seria TS7 nr. 2352061 din data de _ pentru înmatricularea autoturismului din litigiu, precum și dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că partea reclamantă a achiziționat autovehiculul dintr-un stat membru al Uniunii Europene, pentru a-l înmatricula în România a plătit taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările intervenite prin actele normative ulterioare.

Se menționează că obligația de a plăti această taxă, denumită impropriu

"taxă pe poluare"; este identică, însă, cu obligația impusă de dispozițiile art. 2141- 2143din Codul fiscal contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene (încheiat la Roma, la 25 martie 1957), întrucât prin ea se percepe la reînmatriculare pentru prima dată în România a autovehiculelor înmatriculate înainte de achiziție într-o țară membră a Uniunii Europene, o taxă care nu se percepe și în cazul reînmatriculării în România a autovehiculelor care au fost înmatriculate, înainte de achiziție, în această țară.

În concret, articolul 90 (fostul articol 95), paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.

Din aceste reglementări, cea internă (art. 2141- 2143din Codul fiscal) și

cea europeană (art. 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene) se poate lesne deduce că "Reglementarea internă este discriminatorie numai datorită faptului că taxa percepută este legată de faptul material al primei înmatriculări a autovehiculului în România";.

Se arată că taxa instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 (cu modificările ulterioare) este denumită impropriu "taxă de poluare";, pentru că ea nu are nimic cu poluarea și nici cu principiul "poluatorul plătește";, ci este direct legată de faptul material al primei înmatriculări în România a autovehiculului, așa că denumirea firească este tot "taxă de primă înmatriculare";.

Mai mult decât atât "taxa pe poluare"; contravine în mod flagrant atât dispozițiilor art. 90 paragraful 2 din Tratatul de instituire a Comunității Europene cât și dispozițiilor art. 28 din același Tratat.

În drept s-au invocat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008 modificată.

În probațiune s-au depus decizia de calcul al taxei, chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M. a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant ca nefondată.

Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține următoarele:

Partea reclamantă a achiziționat un autoturism dintr-un stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 90 par. I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene prevede: "Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare";.

Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.

O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România.

După aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegea consumatorilor.

Incompatibilitatea taxei de poluare cu dreptul comunitar este pusă în discuție prin lansarea unei proceduri de "infringement"; de către Comisia Europeană, la data de_, în temeiul art. 226 din Tratatul CE. Astfel, prin declanșarea acestei proceduri, Comisia consideră că prevederile legislației românești conform cărora taxa de poluare se suspendă pentru anumite autovehicule însă crește pentru anumite mașini de ocazie provenite din alte state membre, ar putea duce la discriminarea acestor mașini de ocazie, protejând industria națională a autovehiculelor noi. Comisia se referă astfel la ultima formă a taxei de poluare.

Comisia a menționat două aspecte care ridică semne de îndoială asupra compatibilității taxei de poluare, în ultima formă a acesteia. Astfel, Comisia a motivat declanșarea procedurii infringement pe următoarele argumente: criteriul primei înmatriculări nu este o cerință pe deplin obiectivă, deoarece nu

ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă parte, în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilită de legislația românească care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară,

circulă fără să fie suspuse acestei taxe, pe de altă parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă dar nu pentru prima dată și care intră în concurența directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili în intervalul_ .

De asemenea, având în vedere conținutul identic al dispozițiilor ce reglementează modul de determinare al taxei de poluare în versiunea inițială

O.U.G. nr. 50/2008 și cel în vigoare începând cu_, respectiv modificarea intervenită prin Legea nr. 329/2009, publicată în Monitorul Oficial partea I-a nr. 761/2009, se constată că hotărârea pronunțată în Cauza Tatu poate fi reținută ca fiind aplicabilă în acele cauze în care se solicită restituirea taxelor de poluare achitate atât anterior cât și după data de_ .

Întrucât instanța constată că suma plătită de partea reclamantă nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, taxa trebuie restituită, cu dobândă legală reglementată de OG 9/2000, iar începând cu data de_ dobânda legală reglementată de O.G. nr. 13/2011 de la data solicitării restituirii acesteia și până la restituirea efectivă.

Pârâtele fiind în culpă procesuală urmează a fi obligate la plata cheltuielilor de judecată.

În raport de aceste considerente, văzând și prevederile art. 11 alin. 3 din OUG 74/2013, instanța va admite acțiunea, conform dispozitivului prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea

formulată de către reclamantul V. V., cu domiciliul în B. M., str.B., nr.55A, ap.1, județul M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-

ța A. I., nr. 19, jud. C., A. J. A F. P. M., cu sediul

în B. M., Al. S., nr. 2A, jud. M. și A. F. PENTRU M., cu

sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, și în consecință:

Anulează Decizia

nr. 4365/_ emisă de către A. F. P.

B. M. .

Obligă pârâtele să restituie părții reclamante suma de 2.269 lei, încasată cu chitanța seria TS7 nr. 2352061 din data de _ cu dobânda legală de la data achitării și până la restituirea sumei.

Obligă pârâtele să plătească părții reclamante suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 9 octombrie 2013.

PREȘEDINTE GREFIER

V. P. M. -O. O.

Red.P.V./_

T.red. O.M.O./_ /6 ex.

ROMÂNIA TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea

formulată de către reclamantul V. V., cu domiciliul în B. M., str.B., nr.55A, ap.1, județul M. în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-

ța A. I., nr. 19, jud. C., A. J. A F. P. M., cu sediul

în B. M., Al. S., nr. 2A, jud. M. și A. F. PENTRU M., cu

sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, și în consecință:

Anulează Decizia

nr. 4365/_ emisă de către A. F. P.

B. M. .

Obligă pârâtele să restituie părții reclamante suma de 2.269 lei, încasată cu chitanța seria TS7 nr. 2352061 din data de _ cu dobânda legală de la data achitării și până la restituirea sumei.

Obligă pârâtele să plătească părții reclamante suma de 43,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi, 9 octombrie 2013.

PREȘEDINTE,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 5559/2013. Anulare act control taxe şi impozite