Decizia civilă nr. 11764/2013. Anulare act control taxe şi impozite
| Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 11764/2013
Ședința publică de la 06 Decembrie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. B.
Judecător M. -I. I. Judecător S. Al H. Grefier D. C.
S-a luat în examinare recursul declarat de către pârâta D. G. A F.
P. A J. S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 75 din _ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , în contradictoriu cu reclamantul F. R. , având ca obiect anulare act de control taxe și impozite - restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților litigante de la dezbateri.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul promovat este scutit de plata taxelor de timbru.
Curtea procedând la verificarea competenței potrivit dispozițiilor art. 1591alin.4 C.pr.civ., constată că întemeiat pe dispozițiile art. 8 și art. 10 din Legea nr. 554/2004 este competentă general, material și teritorial în a soluționa prezentul recurs și în baza înscrisurilor existente la dosar și reținând poziția procesuală a părților care solicită judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. 2 din C.pr.civ., apreciază că prezenta cauză este în stare de judecată, declară închisă faza probatorie și o reține în pronunțare.
C U R T E A
Prin sentința civilă nr. 75 din _ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , a fost respinsă acțiunea față de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D. G. A F. P. S., pentru lipsa calității procesuale pasive.
A fost admisă acțiunea reclamantului F. R. T., împotriva pârâtei A.
F. P. Z.
și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 3105 lei, reprezentând diferență taxă primă înmatriculare cu dobânda legală aferentă de la data achitării și până la restituirea efectivă.
Deliberând asupra excepției inadmisibilității, tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră dreptul oricărei persoane care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim de a se adresa instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei astfel cauzată.
Reclamantul s-a adresat tribunalului în temeiul acestui text legal.
Potrivit art. 205 alin. (1) Cod procedură civilă, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrativ fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Prin urmare, raportat la faptul că reclamantul a inițiat procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pârâta a comunicat refuzul său după cum menționează prin întâmpinare, cererea reclamantei se încadrează în termenul general în care instanța de contencios poate fi sesizată, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004, de 1 an de zile.
În speță, reclamantul nu contestă cuantumul taxei de poluare, modul de calcul al acesteia, ci invocă, după cum deja s-a arătat, caracterul său discriminator. Prin urmare, refuzul de a i se restitui această taxă se constituie într-un act administrativ de natură să vatăme interesul său, în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004, iar nu decizia de calcul, care nu face decât să exprime cuantumul taxei de poluare pentru autovehiculul achiziționat de reclamant.
De altfel, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de A. Iași și Colegiul de conducere al Curții de A. C., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în Decizia nr. 24/2011, că
:"Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod.";
Pentru considerentele de mai sus, instanța a constatat că excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile invocată de DGFP S. este nefondată și va fi respinsă.
De asemenea s-a mai invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a
M. ui F. P. prin DGFP S. pe considerentul că aceasta nu a fost implicată în procedura de emitere a deciziei de calcul a taxei de poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFP S. a fost apreciată întemeiată și a fost admisă întrucât această entitate nu a fost implicată în procedura de calcul al taxei de poluare și cea de restituire a sumei achitată de reclamant, suma nefiind virată în contul acestei pârâte, astfel că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei DGFP S. a fost respinsă.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a constatat că reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volvo autoturism care era înmatriculat în Uniunea Europeană. Cu ocazia înmatriculării în România a autoturismului, i s-a întocmit o fișă de calcul din care rezulta faptul că avea de achitat suma de 3105 lei cu titlu de taxă specială de înmatriculare, taxă pe care a achitat-o la Trezoreria mun.
C. -Napoca cu chitanța seria TS3A nr. 2373557/_ . Considerând nelegală perceperea acestei taxe, s-a adresat pârâtei cu solicitarea de a-i fi restituită, dar cererea sa a fost respinsă cu adresa nr. 38228/_ .
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai
mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
A concluzionat instanța de fond că taxa impusă reclamantului încalcă dispozițiile dreptului comunitar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta D. G. A F.
P. A J. S. în nume propriu și în numele ADMINISTRAȚIEI F.
P. Z.,
prin care se solicită admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate în sensul repingerii cererii de chemare în judecată și menținerea ca temeinic și legal a actului administrativ fiscal reprezentând decizia de calcul a taxei pe poluare emisă de organul fiscal.
În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8, 9 și în considerarea disp. art. 3041C.pr.civ., pârâta a susținut că instanța de fond interpretând greșit disp. art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 a admis în mod nelegal acțiunea reclamantului și a dispus obligarea organului fiscal la restituirea sumei reprezentând taxa de poluare cu dobânda legală, calculată de la data plății.
S-a mai arătat că s-au interpretat în mod eronat dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, care sunt aplicabile în cauză. Pârâta consideră că instanța de fond, departe de a da eficiență textelor din O.U.G. nr. 50/2008, a adăugat un nou caz de scutire de la plata taxelor speciale pentru autoturisme, soluția fiind nelegală, deoarece actul normativ prevede în mod limitativ cazurile de scutire de la plata taxei de poluare, iar suma solicitată de reclamantă nu se încadrează în categoria sumelor care se restituie contribuabilului.
Pârâta a mai criticat și faptul că instanța de fond nu a făcut nici o referire la incidența art. 725 alin. 1 C.pr.civ. invocat în întâmpinarea depusă la fondul cauzei, text de lege ce nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. 2 din Constituție având în vedere că legea nouă se aplică din momentul intrării ei în vigoare, proceselor începute sub legea veche, dar aflate în curs de judecată.
Din această perspectivă, pârâta consideră că soluția legală pe care trebuia să o pronunțe prima instanță trebuia să fie în raport de noile dispoziții legale din
O.U.G. nr. 50/2008 prin care legiuitorul a dispus numai restituirea în parte a taxei achitată în perioada_ -_ și nu restituirea integrală a taxei, aceste dispoziții fiind de imediată aplicare și neîncălcând principiul neretroactivității legii civile în timp, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
A apreciat pârâta că OUG în forma aflată în vigoare la momentul solicitării înmatriculării autoturismului respectă exigențele de compatibilitate cu art. 90 paragraful 1 din Tratat, fiind neutră din punct de vedere fiscal.
Referitor la capătul de cerere prin care reclamantul solicită acordarea dobânzii legale aferentă sumei achitate de reclamantă, pârâta solicită respingerea acestuia, având în vedere atât dispozițiile Codului de pr. fiscală cât și pe cele ale Ordinului nr._ pentru aprobarea procedurii de restituire, care prevăd că pentru procedura de restituire a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal sunt aplicabile termenele prev. de dispozițiile art. 199 (în prezent art. 70) alin. 1 și 2 sau art. 112 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, republicată, după caz, iar dobânda se calculează începând cu ziua imediat următoare expirării termenului prev. la pct. 1 sau a celui prev. la Cap. I pct. 4 alin. 3, după caz, și se acordă la cererea contribuabililor.
Examinând recursul, Curtea reține următoarele :
Reclamantul a solicitat restituirea taxei de înmatriculare, insa parata prin răspunsul comunicat reclamantului.
O primă critică din recurs vizează modul de soluționare al excepției inadmisibilității acțiunii, solicitându-se respingerea cererii pentru aceste considerente.
Curtea constată că aceste alegații nu pot fi reținute, întrucât obiectul prezentului proces nu îl constituie anularea actului în baza căruia s-a perceput taxa de primă înmatriculare, ci restituirea acesteia.
Mai mult, considerentele pentru care momentul de început al termenului de 1 an nu poate fi apreciat ca fiind data plății taxei sunt legate de viciile textului art. 214/1-214/3 Cod fiscal, care, în opinia instanței, nu îndeplineau cerințele de accesibilitate și previzibilitate impuse de jurisprudența CEDO.
Astfel, în conținutul acestora, nu se face nicio referire la natura juridică a înscrisului care atestă perceperea sumei, nefiind indicată nici calea de atac ce poate fi urmată, pentru a atenționa contribuabilii asupra efectelor produse de pasivitatea de care se prevalează, la acest moment, pârâta.
Așa fiind, datorită carențelor legislative, orice raportare a pârâtei la data achitării taxei este neavenită, cu atât mai mult cu cât ceea ce este în discuție în prezentul proces este refuzul nejustificat de restituire a unei taxe considerată neconformă cu dreptul comunitar.
În cauză, ne aflăm în prezența unui refuz nejustificat al autorității, în cazul căruia nu trebuie urmată procedura plângerii prealabile și care poate fi cenzurat de către instanță.
Mai mult, nu trebuie ignorată împrejurarea că simplul fapt al instituirii posibilității de a se proceda la restituirea diferenței dintre taxa de primă
înmatriculare și cea de poluare nu transformă natura juridică a sumei achitate inițial de către reclamant, care rămâne cea a taxei de primă înmatriculare, supusă restituirii integrale.
Căile ori alte mijloace pe care le indică pârâta recurentă pe care reclamantul le-ar fi putut urma, cu referire specială la prev. art. 11 din OUG nr. 50/2008, și care, dacă nu sunt utilizate, paralizează demersul judiciar de față, nu pot conduce la inadmisibilitatea acțiunii. Aceasta întrucât, așa cum se va arăta în cele ce urmează, restituirea parțială a sumei prelevate cu încălcarea dreptului comunitar nu este compatibilă cu exigențele impuse în practica Curții Europene de Justiție.
În cauză reclamantul a ales în mod legal să se supună legislației interne în materie și mai apoi să apeleze la organul fiscal pentru a recupera taxa considerând că a fost plătită fără temei legal, procedeul fiind perfect legal, deoarece orice plată făcută din eroare sau fără a exista debit este considerată nedatorată și astfel este supusă restituirii (repetițiunii).
Împrejurarea că reclamantul a ales să facă plata voluntară a obligației impuse de lege, fără o decizie de impunere din partea vreunui organ fiscal, nu îi înlătură acestuia posibilitatea de a contesta baza legală pe baza și în temeiul căreia a făcut plata, iar în caz de succes să ceară apoi organului fiscal care a încasat respectiva taxă ori jurisdicției competente să i se restituie.
Art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, permite reclamantului să se adreseze instanței de judecată după ce se află în posesia refuzului explicit sau implicit de soluționare favorabilă a cererii sale.
Reclamantul a atacat acest refuz, considerat ca fiind nejustificat, ori, potivit art. 2 al. 2 din Legea nr. 554/2004, refuzul nejustificat este asimilat actului administrativ.
Pe fondul cauzei, Curtea reține că sentința tribunalului este legală și temeinică. Recurenta susține că acțiunea reclamantului este în mod vădit nefondată și, deci, trebuia respinsă ca atare, invocând în principal normele de drept intern aplicabile speței.
În cauza de față, tribunalul a reținut în mod corect aplicabilitatea prioritară și directă a dispozițiilor art. 90, actualul art. 110 din TFUE.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 110 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie, în sensul art. 90 parag. 1, în numerotarea anterioară, din Tratat s-a decis în cauza conexată Nádasdi și Németh unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007, sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și Executivului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt, bunăoară, autoritățile fiscale. Din această perspectivă,
invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precitate dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate, recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Tribunalul, ca instanță de fond, nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului de așa manieră să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii. În această manieră, instanța de fond și-a îndeplinit misiunea trasată de Tratat și de Legea de ratificare a acestuia precum și de Curtea de Justiție în practica judiciară pertinentă (cauza Simmenthal II din anul 1978).
Cu referire la incidența în speță a prevederilor art. 11 din OUG nr. 50/2008 antamate de recurentă, Curtea reține că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă, reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (A se vedea: CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministère danois des impôts et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Ilona Németh parag. 61- 70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008, pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Curtea mai reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Așa fiind, Curtea apreciază că nu este posibilă respingerea acțiunii reclamantului, menținând ca legală taxa specială încasată sub imperiul normelor din Codul fiscal pe considerentul incidenței și efectelor produse de OUG nr. 50/2008.
A admite această teză ar însemna ca soluția dată acțiunii reclamantului să nu fie integrală și eficace, de vreme ce pârâta neagă în continuare că taxa specială s-a perceput în baza unei norme legale interne contrare dreptului comunitar.
Pe cale de consecință, Curtea constată că instanța de fond a făcut corect aplicarea și interpretarea dispozițiilor legale, sub acest aspect.
In ce priveste cererea de acordare a dobanzilor
:
Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită, ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.
Numai astfel se poate concepe o justă si integrala reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Nu se poate paraliza dreptul contribuabilului de a beneficia de reparația integrală a prejudiciului numai pe considerentul că acesta are doar dreptul să i se restituie suma plătită fără bază legală iar dobânda sau rata inflatiei se pot acorda doar dacă administrația nu rezolvă cererea de restituire în termenul prevăzut de lege.Dacă s-ar admite teza pârâtei, ar însemna ca niciodată contribuabilul să fie corect și complet despăgubit pentru prejudiciul ce l-ar încerca prin reținerea la bugetul de stat pe o perioadă de timp însemnată a unei sume fără o bază legală, punând astfel în pericol principiul răspunderii patrimoniale ce presupune reparația în natură și integrală a prejudiciului.
În consecință, față de cele menționate anterior se va respinge recursul și se va menține în întregime hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN N. LEGII
D E C I D E :
Respinge recursul declarat de pârâta D. G. A F. P. A J.
S. în nume propriu și pentru A. F. P. Z. împotriva sentinței civile nr. 75 din _ , pronunțată în dosarul nr. _ al Tribunalului S. , pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
Președinte, M. B. | Judecător, M. -I. I. | Judecător, S. Al H. |
Grefier, D. C. |
Red. M.B. dact. GC 2 ex/_
J. primă instanță: P. R.M.
