Sentința civilă nr. 569/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 569/2013

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.

G.

C.

Grefier O. -R.

L.

S-a luat spre examinare acțiunea formulată de reclamantul G. M. I. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A M. C. N., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată că la data de_, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu.

Instanța, constatând că deși reclamantul a fost legal citat pentru termenul de judecată de azi cu mențiunea de a achita timbru judiciar de 0.3 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca insuficient timbrată, iar acesta nu a dat curs solicitării instanței, invocă din oficiu excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra acesteia.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr._, reclamantul

G. M. I. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a Municipiului C. N. la restituirea sumei de 4693 lei, cu titlu de taxă de poluare, împreună cu dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE.

Pârâta A. F. P. a Municipiului C. N. a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.

La acest termen de judecată, instanța a ridicat din oficiu excepția insuficientei timb rări a cererii

, care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 28 alin. 1 raportat la art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă și pe care urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, actualizată, și art. 9 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, modificată, în caz de netimbrare a cererii, instanța judecătorească pune în vedere reclamantului să depună taxa judiciară de timbru și timbrele judiciare până la primul termen de judecată, iar neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii.

Conform art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, iar potrivit art.9 alin.2 din OG 32/1995, în cazul netimbrării cererii cu timbru judiciar, se va proceda conform dispozițiilor Legii 146/1997.

În aplicarea acestei prevederi legale, în sarcina reclamantului s-a stabilit obligația de a achita un timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei.

Reținând că, deși a fost legal citat cu mențiunea de a achita diferența de a achita un timbru judiciar în cuantum de 0,3 lei, reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală, în temeiul art. 20 alin. 2, 3 din Legea nr. 146/1997, instanța va admite excepția insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată ridicată din oficiu și, pe cale de consecință, va anula prezenta cerere.

În temeiul art. 274 alin.1 din Codul de procedură civilă, se ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția insuficientei timbrări a cererii, ridicată de instanță din oficiu.

Anulează ca insuficient timbrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul

G. M. I.,

domiciliat în C. N., str. V., nr. 9, jud. C., în contradictoriu cu pârâta A.

  1. P. a Municipiului C. N.

    , cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr. 19, jud. C. . Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

    Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

O. -R. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 569/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare