Sentința civilă nr. 583/2013. Contencios. Despăgubire
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA NĂSĂUD
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ NR.583/F/2013
Ședința publică din data de 23 Aprilie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: L. M. V., Judecător GREFIER: C. M.
Pe rol fiind amânarea pronunțării judecării acțiunii în Contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta SA S. B., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B., având ca obiect despăgubire restituire taxă primă înmatriculare.
La apelul nominal făcut în ședință nu se prezintă nimeni. Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Cauza s-a judecat în fond la termenul de judecată din 2 aprilie 2013, concluziile și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta încheiere, amânarea pronunțării s-a amânat pentru termenul din 9 aprilie 2013, 16 aprilie 2013, iar apoi pentru termenul de astăzi când în urma deliberării s-a dat prezenta hotărâre:
Deliberând constată :
T R I B U N A L U L
Prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta S.C: "A. "S.
B., a chemat în judecată pârâta A. F. P. B. solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4.167 lei încasată de la subscrisa cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule, respectiv pentru autoturismul marca RENAULT LAGUNA ESTATE 1,9 DCI, având seria șasiu VF1KG1GB635157996, an de fabricație 2005 și data primei înmatriculări la_ precum și să plătească dobânda legală de la data plății, respectiv_ și până la restituirea efectivă a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 139,3 lei reprezentând onorariu avocațial, taxa de timbru și timbru judiciar.
În motivare se arată că în cursul anului 2007 reclamantul a achiziționat din Franța autoturismul marca RENAULT LAGUNA ESTATE 1,9 DCI. Pentru înmatricularea acestui autoturism a plătit cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule suma de 5.890 lei din care i s- a returnat o diferență de 1.723 lei.
Prin cererea înregistrata la pârâtă sub nr. 22918/_ a solicitat restituirea integrală a taxei achitate, dar prin răspunsul anexat i s-a refuzat restituirea acestei taxe motivat de faptul ca a fost plătită în baza Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și, ca atare, nu poate fi restituită, deoarece este considerată o taxă legală.
Consideră că refuzul restituirii este nelegal și se impune anularea lui și obligarea pârâtei să îi restituie taxa mai sus arătată cu dobânda legala aferentă prin prisma disp. art. 148 din Constituția României, coroborate cu disp. art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, a cărui stat membru este și România din_, conform Legii nr. 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare.
Consideră că esențial pentru rezolvarea problemelor de drept deduse judecații, este acceptarea aplicării în cauza a dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 al aceluiași articol, prevede că, între alte instituții, autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din lin.2 menționat.
Analizând dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, se constată că acestea prevăd că "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare". În consecință, prevederile menționate din tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. Astfel, art.90(l) interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esențial acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul
supus taxei, dintr-o țară comunitară, în România.
În privința reglementari interne se remarcă că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea legii 343 prin OUG nr. 110/2006 a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Potrivit reglementărilor în vigoare la data importului autoturismului importat, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial enumerat la art.214/1 din Codul Fiscal.
Esențial rămâne că taxa specială nu este prevăzută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și acesta stat comunitar de la 1 ianuarie 2007, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora în țară.
Diferența de aplicare a taxei demonstrată în modul arătat, introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeana în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România taxa nu se mai percepe.
Intre principiile dreptului comunitar, obligatorii pentru instanțele judecătorești române, astfel cum s-a menționat prin referirile la art. 148 alin.2 si 4 din Constituție, face referire la supremația dreptului comunitar, în speță a
art.90(l) din Tratat și se apreciază că prin modificarea Codului Fiscal și introducerea taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, legiuitorul a încălcat în mod direct dispozițiile menționate ale Tratatului.
Ca urmare a efectului direct al art.90(l) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României instanța este datoare să constate că art.214/1-214/3 din Codul Fiscal sunt reglementări contrare și nu pot fi menționate în continuare ca aplicabile în cauza de față. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun ca taxa specială achitată pentru reînmatricularea autoturismului în cuantumul precizat nu se datorează și se impune restituirea ei.
Întrucât aceasta taxă nu se datorează, reclamantul a fost lipsit nelegal de sumele de bani achitate, astfel că în baza disp. OG nr. 9/2000, pârâta urmează să achite și dobânzile legale aferente de la data achitării și până la restituirea efectivă, deoarece numai în acest mod poate fi reparat integral prejudiciul suferit.
În drept s-au invocat disp.art.8 din Legea nr.554/2004, art.148 din Constituția României, art.90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene și ale art.274 Cod de procedură civilă.
Pârâta A. F. P. a mun. B.
a formulat întâmpinare (f. 17-21)
prin care solicită respingerea acțiunii în contencios administrativ ca fiind neîntemeiată.
În motivare se menționează că taxa specială de înmatriculare a fost încasată de la reclamant în temeiul art. 2141-2143din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art. 311-312 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr.571/2003. Raportat la aceste dispoziții legale mai sus precizate, solicită instanței a retine că autovehiculul achiziționat de către reclamantă s-a înmatriculat pentru prima oară în România, autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România, taxa specială a fost achitată de către reclamantă, persoană juridică care a și înmatriculat autovehiculul, autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamanta, nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale cum ar fi vehicule istorice sau cele provenite din donații, finanțări directe din împrumuturi nerambursabile, din programe de cooperare științifica și tehnică.
Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamantă, era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare).
În contradictoriu cu reclamanta se mai arată că, prevederile art. 2141și următoarele din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, în baza cărora s-a datorat și încasat taxa specială de primă înmatriculare, nu au fost in contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană.
În lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora. Este bine cunoscut faptul ca art.90 din Tratatul CE, reprezintă unul din temeiurile de baza ale constatării liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare, instituind regula în conformitate cu care toate statele membre comunitare trebuie să se abțină a institui, respectiv sunt obligate să înlăture orice măsura de natura
administrativă, fiscală sau vamală, care ar fi de natură a afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Însă, așa cum rezultă în mod textual și expres din chiar conținutul art.90 alin. 1 din Tratatul CE: ,,nici un stat membru nu poate impune, direct sau indirect asupra produselor provenind din alte state membre, impozite și taxe interne, care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor naționale similare".
Norma mai sus indicată se referă la interzicerea masurilor protecționiste instituite de un stat membru cu privire la anumite produse naționale, prin care s- ar putea crea o situație de discriminare negativă sau un statut de vădit dezavantaj economic pentru produsele similare concurente provenite din alte state membre comunitare.
În speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare) nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor și autovehiculelor second- hand provenite din alte state membre ale UE, ci ea s-a aplicat tuturor autoturismelor și autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografica sau natională, respectiv se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi provenite din alte state membre ale UE, precum și autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE.
Ca urmare instituirea criteriului, primei înmatriculări în România conferea taxei speciale un caracter de maxima generalitate care nu depindea în nici un fel, așa cum s-a mai arătat de proveniența geografică sau națională a acestor autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art.90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsură protecționistă sau discriminatorie negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de prima înmatriculare în România.
Pe de altă parte se învederează și aspectul referitor la corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ce a fost prevăzut de art.2141- 2143din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de primă înmatriculare în România, iar nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare în România, sau taxă specială de reînmatriculare în România.
Acesta este motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționa un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat in România de către vechiul proprietar, nu mai plătea aceasta taxă specială întrucât în acest caz nu mai era de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului. În situația mai sus descrisă rezultă că reclamantul nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei speciale de prima înmatriculare.
Acestea sunt argumentele pentru care se apreciază că taxa de primă înmatriculare a fost corect percepută de la reclamant cu ocazia realizării primei înmatriculări a autovehiculului despre care acesta face vorbire in acțiunea introductivă.
Un aspect de asemenea important de reținut este faptul că până la aceasta dată Curtea de Justiție a C.E., nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul
procedurii de infrigement, în baza art.226 si 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, ca România prin instituirea în Codul fiscal a taxei auto de primă înmatriculare și-ar fi încălcat obligațiile care-i incubă ca stat membru în virtutea tratatului, care includ și obligația de a înlătura orice barieră de natură fiscală sau vamală sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulației bunurilor în spațiul comunitar și că în consecință s-ar fi încălcat art.90 din tratat.
Referitor la petitul privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale calculate de la data plății taxei și până la restituirea efectivă a sumei, se consideră că cererea reclamantei este nefondată si nelegală, acordarea dobânzilor contravine art. 9 din O.G. nr. 13/2011, unde se prevede ca
"dobânzile percepute sau plătite de Banca Naționala a României, instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.";
Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal.
Conform cap. 1 pct. 1 și urm. din acest Ordin, restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului în termen de 45 zile la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine obligația administrării creanțelor bugetare, această cererea fiind obligatoriu însoțită de documentele necesare din care să rezulte că suma solicitată este certă pentru a face obiectul unei restituiri. Față de cele precizate, se apreciază că acest petit formulat în cadrul acțiuni introductive este neîntemeiat.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că actele atacate de reclamant, sunt temeinic și legal întocmite.
În drept s-au invocat disp. art. 115-118 Cod procedură civilă și toate actele normative și normele juridice enunțate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Verificând din oficiu dacă acțiunea este prescrisă,
tribunalul constată că aceasta a fost formulată în interiorul termenului de prescripție, având în vedere termenul de prescripție de 5 ani, care curge de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la compensare sau restituire, prevăzut de dispozițiile art. 135 Cod proc. fiscală.
Referitor la fondul cauzei
, instanța reține următoarele:
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate. Starea de fapt care stă la baza demersului dedus judecății și care reclamă analizarea normelor de drept intern incidente prin prisma compatibilității cu dreptul comunitar este aceea că prin cererea înregistrată la AFP B. sub
nr.22918/_, reclamantul a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule achitată cu ocazia înmatriculării unui autoturism cumpărat din alt stat membru UE, taxă în sumă de 4.167 lei, conform Ordinului de plată emis la_ ( f.11).
Pârâta AFP B. a comunicat reclamantului, prin adresa nr. 23955(01/_ ( f.9), că această taxă a fost încasată legal, astfel că nu poate fi restituită.
Ca urmare a intrării în vigoare, la data de_, a OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare, reclamanta s-a prevalat de dispozițiile art. 11 al actului normativ sus precizat, în sensul că a solicitat Administrației F. P. B. restituirea diferenței dintre taxa specială de prima înmatriculare achitată cu ocazia înmatriculării autoturismului în cauză și taxa de poluare, sens în care, această instituție a procedat la restituirea efectivă a sumei de 1723 lei, din totalul sumei achitate de 5890 lei cu titlu de taxă specială de prima înmatriculare.
În cauza conexată Nâdasdi și Nemeth s-a decis că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie în sensul art. 90 parag. 1 din Tratat, Curtea de Justiție arătând că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei, determinată exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autovehiculului (tip motor, capacitate cilindrică) și la clasificarea din punct de vedere al poluării este calculată fără a se lua în seamă deprecierea autoturismului de o asemenea manieră încât, atunci când se aplică autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea reziduală a unor autoturisme second- hand similare care au fost deja înmatriculate în statul membru în care sunt importate.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de
1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia cum sunt bunăoară autoritățile fiscale. Din această perspectivă, invocarea de către organul fiscal a legii fiscale interne în temeiul căreia s-a perceput taxa specială dovedită contrarie cu normele dreptului comunitar înfrânge nu numai dispozițiile constituționale precizate, dar pune serioase semne de întrebare asupra îndeplinirii obligației de loialitate comunitară asumate de România ca stat membru.
Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine această disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului, în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Cu referire la incidența la speță a prevederilor O.U.G. nr. 50/2008, tribunalul reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 11 din acest act normativ taxa rezultată ca diferență între suma achitată de contribuabil în perioada 1 ianuarie 2007-30
iunie 2008, cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, și cuantumul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pe poluare pentru autovehicule se restituie pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Aceste norme au fost aprobate prin H.G. nr. 686/2008.
Tribunalul constată că la data declanșării litigiului de contencios fiscal erau aplicabile, conform principiului tempus regit actum, normele de drept material din legea fiscală (art. 2141- art. 2143C.fisc), norme care deși sunt invocate cu pregnanță și prioritate de administrația fiscală au fost găsite ca neconforme cu prevederile art. 90 parag. 1 din Tratat.
Tribunalul reține astfel, că taxa specială ce face obiectul prezentei cauze a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare, într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
Din această perspectivă reclamanta are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite (CJCE, cazul nr. 68/79 Hans Just I/S contre Ministere danois des impots et accises precum și cauza conexată nr. C- 290/05 și C-333/05 Akos Nădasdi și Iîona Nemeth parag. 61-70).
Din această perspectivă, nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială . Noua taxă instituită de O.U.G. nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară, are alt mod de calcul și altă destinație.
Tribunalul reține că restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
Împrejurarea că la nivelul Uniunii Europene s-a decis că taxa de poluare ce urmează a se percepe prin aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 nu este contrară Tratatului nu are nicio influență asupra dreptului reclamantei de a cere și obține restituirea integrală a taxei de primă înmatriculare percepută în baza unor norme juridice anterioare acestei ordonanțe de urgență și care au fost declarate ca neconforme cu prevederile Tratatului.
Având în vedere considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, văzând și dispozițiile art. 218 alin.2 Cod proc. fiscală, tribunalul va admite, acțiunea, formulată de reclamanta SC"; A. ";SRl B. va obliga pârâta A. F.
P. B. să restituie reclamantei suma de 4.167 lei, reprezentând diferență taxă de primă înmatriculare, precum și dobânda legală de la data plății taxei_ până la data restituirii efective, (dobânda legală de la data plății până la restituirea efectivă, urmând a fi calculată conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000, ulterior conform OG nr. 13/2011 și a Codului civil, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat). Acordarea dobânzii legale este de natură să acopere folosul nerealizat de reclamanta prin faptul că este lipsită de suma care trebuie să-i fie restituită, fundamentul obligării pârâtei la plata acesteia aflându-se în culpa pârâtei constând în fapta de a nu aplica cu prioritate normele comunitare, atunci când dispozițiile legale interne vin în contradicție cu acestea.
În temeiul art. 274 Cod proc. civilă, instanța va obliga pârâta A. F.
P. B. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 43,60 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar și onorariu avocațial în sumă de 139,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite acțiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta SA S.
, cu sediul în B., str. M. C., nr. 31, județul bistrița Năsăud împotriva pârâtei A. F. P. B., cu sediul în municipiul B., str. 1 D., nr. 6-8, jud. B. Năsăud și în consecință:
obligă pârâta A. F. P. B., să restituie reclamantei suma de 4167 lei reprezentând taxa specială de primă înmatriculare pentru autoturisme și autovehicule;
obligă pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 4167 lei, începând cu data achitării sumei -_ și până la restituirea efectivă;
Obligă pârâta A. F. P. B. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată, în sumă de 139,3 lei reprezentând taxa de timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 23 Aprilie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. M. V. C. M.
