Sentința civilă nr. 5833/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5833/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: E. C.
Pe rol este judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. V. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a mun. C. -N., pârât D. C., pârât A. F. Pentru M., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentanta reclamanților, av. P. A. M. lipsind:
pârât - A. F. P. a mun. C. -N.
pârât - A. F. Pentru M.
pârât - D. C.
reclamant - S. V. C.
P. edura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier . Tribunalul constată cererea legal timbrată.
Reprezentanta reclamantului depune la dosar dovada decizia de calcul a taxei de poluare și dovada achitării onorariului avocațial, arătând că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, sens în care solicită acordarea cuvântului pe fondul cauzei.
Tribunalul constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de ridicat, declară închisă dezbaterea cauzei și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată în scris, cu cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
TRIBUNALUL
Reține că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr._, reclamantul S. V. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. a municipiului C. -N., D.G.F.P.C. și A.
F. pentru M. obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 2529 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS7 NR. 0624106/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale
autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta A. F. P. a municipiului C. -N. nu a formulat întâmpinare.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele
:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca BMW cu nr. de identificare WBACA91040JF23884, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, în temeiul OUG 50/2008, o taxă de poluare în cuantum de 2222 lei la AFP C. -N., conform chitanței seria TS7 nr. 0624106/_ .
Ulterior reclamantul a solicitat restituirea acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă. Taxa de poluare a fost percepută în baza prevederilor OUG nr.50/2008 în forma modificată prin OUG nr.218/2008 și OUG nr.7/2009.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că OUG nr.50/2008, stabilește prin art.1 cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru M. și se gestionează de A. F. pentru M., în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art.4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Potrivit disp.art.148 al.2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar. Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25,28,30, 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile
O.U.G. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial partea I- a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art. 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:
"Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";
Tribunalul apreciază că în baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.
Pentru aceste argumente apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile art. 90 din
Tratatul de Institute a Comunităților Europene in vigoare la data încasării taxei de poluare (actualmente art. 110 TFUE ).
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de muncă, art. 110
este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.
Concluzionăm că norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și
autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, există și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a
industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale . Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță .Ca atare, în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale .
Raportat la considerentele mai sus invocate, tribunalul va admite în temeiul art.8 din Legea nr.554/2004 acțiunea formulată de reclamant împotriva pârâtelor AFM și AFP C. -N. și va obliga pârâta A. F. pentru M. la plata sumei de 2529 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS7 nr.0624106 la_ plus dobânda legală
începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia. Față de pârâta AFP C. -N. acțiunea a fost admisă doar pentru opozabilitate întrucât a fost instituția care a stabilit și încasat taxa de poluare, în timp ce aceste sume s-au virat în contul administrat de AFM singura beneficiară a sumelor și obligată la restituire.
În ceea ce privește D.G.F.P.C., tribunalul va respinge acțiunea formulată în raport cu acest pârât întrucât între reclamant și această instituția nu există raport juridic obligațional.
În temeiul art.274 Cod de procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 289,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul S. V. C. cu domiciliul procesual ales la cab av P. A., în C. -N., C. D., nr.9, ap.1, jud. C. împotriva pârâtelor A. F. P. a municipiului C. -N. cu sediul în C. -N., Piața A. I., nr.19 jud, C. și
A. F. pentru M.
cu sediul în B., S. I., nr.294, corp A, sector 6, și în consecință:
Obligă pârâta AFM să restituie reclamantului suma de 2529 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, conform chitanței seria TS7 nr.0624106 la_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea integrală a acesteia.
Obligă pârâta AFM să plătească reclamantului suma de 289,3 lei cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu Direcția Generală a F.
P. a Județului C.
, cu sediul în C. -N., P-ța A. I., nr.19, jud. C. . Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din _
Președinte, Ana-SS
Grefier,
E. C.
Red. S.S./dact. C.E.
5 ex./. 16 Aprilie 2013