Sentința civilă nr. 5837/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINTA CIVILA Nr. 5837/2013
Ședința publică de la 02 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: ANA-SS GREFIER: E. C.
Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a municipiului T., chemat în garanție A. F. Pentru M., având ca obiect, anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Tribunalul constată că este legal investit cu judecarea cauzei.
Se constată că cererea legal timbrată și că există cerere de judecare în lipsă..
Tribunalul respinge excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Apreciind că există suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei, în temeiul art.150 Cod de procedură civilă declară închisă cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ sub nr._
, reclamantul B. D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. F.
P. T., restituirea sumei de 2982,76 lei plătite cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule cu chitanța seria TS4A nr.7539637/_, împreună cu dobânda legală aferentă sumei de la data achitării până la restituirea sumei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.
La dosarul cauzei s-au depus decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța doveditoare a plății, actele de proveniență ale autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, actele de înmatriculare ale autoturismului din România, dovada îndeplinirii procedurii prealabile, alte înscrisuri relevante.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâta A. F. P. a municipiului T. a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă întrucât reclamantul nu are un drept de restituire a taxei care să fie protejat de lege. Aceasta deoarece, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012
reclamantul are dreptul de a solicita doar restituirea diferenței rezultate din taxa plătită și taxa pentru emisii poluante. Pe fondul cauzei pârâta arătat că acțiunea este neîntemeiată întrucât la data încasării taxei, OUG nr. 50/2008 era în vigoare, iar reclamantul nu a făcut dovada că a solicitat diferența și care este cuantumul pretins. De asemenea, pârâta a arătat că nici un act al Uniunii europene nu interzice perceperea unei taxe cum este cea în cauză.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca FIAT, cu nr. de identificare YFA18800004164326, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea in România a achitat, o taxă de înmatriculare în cuantum de 2982,76 lei la AFP T., conform chitanței seria TS4A nr.7539637/_ .
Taxa de primă înmatriculare a fost percepută în baza prevederilor art.
241 ind.1 si urm C.fiscal. Ca atare tribunalul va analiza compatibilitatea dispozițiilor art. 214 ind. 1 Cod fiscal cu dreptul comunitar.
Potrivit dispozițiilor art. 148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene(art. 110 TFUE), aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste. Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Tribunalul reține că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate. Potrivit reglementării în vigoare, la data importului autoturismului, taxa specială pentru autoturisme se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism sau autovehicul comercial, enumerat la art. 214 ind. 1 din Codul fiscal. Tribunalul observă, însă, că taxa specială de înmatriculare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa specială de înmatriculare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru
al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este real că în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene statele membre au o oarecare libertate în stabilirea diferitelor taxe sau impozite, dar acestea nu trebuie să contravină dispozițiilor comunitare privind interzicerea discriminării sau a principiului liberei circulații a mărfurilor, așa cum este cazul de față.
Constatându-se că taxa de prima înmatriculare achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene și că, începând cu data de 1 ianuarie 2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, tribunalul apreciază ca fiind nejustificat refuzul pârâtei A. F. P. a T. de a dispune restituirea acesteia.
În ce privește reținerea acestei taxe cu titlu de taxă de poluare o asemenea reținere este ilegală .Astfel la data înmatriculării autoturismului erau in vigoare dispozițiile mai sus menționate din Codul fiscal ce reglementau taxa de prima înmatriculare. Așadar taxa din speță a fost încasată în baza legislației fiscale interne în vigoare anterior datei de 1 iulie 2008 și care a fost apreciată ca fiind contrară normelor comunitare. Într-o atare ipoteză, se aplică principiul conform căruia când un stat membru a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.
În astfel de situații Curtea de Justiție a decis că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art. 90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză. Totodată, a mai decis că în astfel de cauze pot fi plătite și daune pentru pierderile suferite Ca atare nu se poate reține justificat că Statul Român are un temei legal de reținere a unei părți din taxa încasată ilegal anterior datei de 1 iulie 2008 pe care s-o compenseze în parte cu o altă taxă ce urmează a fi percepută în temeiul unui alt act normativ adoptat ulterior raportului juridic de drept material fiscal în baza căruia s-a încasat nelegal taxa specială .
Instanța reține, în context, că noua taxă instituită de OUG nr. 50/2008 este stabilită pe alte principii decât taxa specială anterioară are alt mod de calcul și altă destinație.
Totodată restituirea doar a diferenței între taxa specială încasată anterior pe baza unei norme legale abrogată la 1 iulie 2008 și taxa de poluare ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.
In ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat ca reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale
.Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda doar dobânda legală
întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o fapta ilicita ce atrage răspunderea pârâtei în condițiile dreptului comun aceasta fiind obligată să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusă în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță .Ca atare în temeiul prevederilor OUG 9/2000 reclamantul este îndreptățit la plata dobânzii legale în materie civilă de la data plății taxei din speță și până la data restituirii sale integrale.
Având in vedere considerentele mai sus expuse în temeiul dispozițiilor art. 8, 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul va admite in parte cererea reclamantului fata de AFP T. si va obliga aceasta parata la plata de 2100 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS4A nr.7539637 la_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia.
În temeiul dispozițilorart.274 Cod de procedură civilă va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Întrucât la momentul restituirii parțiale a taxei de primă înmatriculare achitate inițial, s-a apreciat că suma de 2100 reprezintă taxă de poluare, care potrivit art.1 din OUG nr.50/2008 s-a vărsat în contul administrat de chemata în garanție, în temeiul art.60-63 Cod de procedură civilă va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și va obliga chemata în garanție să plătească pârâtei de 2100 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS4A nr.7539637 la_ plus dobânda legală
începând cu data de_ până la restituirea acesteia, plus 39,3 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul B. D. cu domiciliul în T., C.
V., nr.94, ap.8, jud.C. împotriva pârâtei A. F. P. a municipiului T. sediul în T., Piața R., nr.19A jud. C. și, în consecință:
Obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2100 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS4A nr.7539637 la_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia.
Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 39,3 lei.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A. F.
P. a municipiului T. împotriva chematei în garanție A. F. pentru M. cu sediul în B., S. I., nr.294, corp A, sector 6 și
în consecință:
Obligă chemata în garanție să plătească pârâtei de 2100 lei achitată cu titlu de taxă poluare, conform chitanței seria TS4A nr.7539637 la_ plus dobânda legală începând cu data de_ până la restituirea acesteia, plus 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din _
Președinte, Ana-SS
Grefier,
E. C.
Red. S.S./dact. E.C.
5 ex./ 15 Aprilie 2013








