Sentința civilă nr. 6084/2013. Contencios. Obligația de a face

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6084/2013

Ședința publică de la 05 Aprilie 2013

Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.

Grefier I. P.

Pe rol judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. M. X. și pe pârât M. C. -N. PRIN P., pârât

C. LOCAL AL M. C. -N., având ca obiect obligația de a face. La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile părților asupra fondului au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de_, încheiere prin care s-a dispus și amânarea de pronunțare pentru data din_ și, ulterior pentru_ și_, încheierile de la termenele menționate făcând parte integrantă din prezenta sentință.

Cauza este reținută în pronunțare.

INSTANȚA

Prin cererea formulată de către reclamanta M. M. X. în contradictoriu cu pârâții M. C. -N. prin P. și C. Local al M.

C. -N., s-a solicitat instanței să dispună schimbarea încadrării funcționale a imobilului teren înscris in CF nr.1. C. -N., transcris din CF nr.51657 C. - N. cu nr.topo.3798/2 și nr. cadastral 11463, situat în

C. -N., Calea Dorobanților nr.78, jud.C. din UTR V1b amenajări sportive în zone rezidențiale într-o UTR care să permită construirea de locuințe.

În motivarea cererii

, se arată că terenul a fost dobândit de către reclamantă prin cumpărare în anul 2012. Foștii proprietari au primit terenul prin Ordinul Prefectului nr.756/_ .

Terenul este situat într-o zonă in care există doar teren cu construcții iar funcțiunea practică exclusivă este de zonă în care este permisă construirea.

Menținerea terenului în UTR V1b nu are nicio justificare legală și încalcă dreptul de proprietate al reclamantei.

În drept

au fost invocate dispozițiile art.1, art. 7, art.11 din Legea nr.

554/2004, Legea nr. 350/2001.

În probațiune

, s-a anexat plângerea prealabilă, răspunsul obținut, extras CF, Ordinul Prefectului 756/_, contract de vânzare-cumpărare.

Prin întâmpinarea formulată

, pârâții au solicitat respingerea cererii și au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a M. C. -N. și excepția inadmisibilității acțiunii.

S-a arătat că domeniul la care face referire reclamanta este în competența C. ui local C. -N., cuprinzând reglementări din cadrul Planului Urbanistic General al M. C. -N. .

Modificarea unor prevederi reglementate de un act administrativ nu pot fi admisibile dacă acțiunea formulată nu cuprinde capete de cerere privind modificarea în concret a actului administrativ.

În ceea ce privește fondul cauzei, pârâții au arătat că sunt de acord să propună modificarea funcțională a terenului în litigiu in zonă de locuințe, însă pentru aceasta este nevoie de modificarea planului urbanistic general.

Analizând cererea formulată în baza probelor administrate, instanța reține că aceasta este neîntemeiată.

Astfel, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. C. -N., asupra căreia instanța este ținută a se pronunța cu prioritate în baza art. 137 C.pr.civ, reține că aceasta este întemeiată.

Obiectul cererii de chemare în judecată constă în schimbarea încadrării funcționale a imobilului-teren situat în C. -N., Calea Dorobanților nr.78, jud.C. înscris in CF nr.1. C. -N. transcris in CF nr.51657 cu nr. top.3798/2 și nr. cadastral 11463, din UTR = V1b amenajări sportive în zone rezidențiale într-un UTR care să permită construirea de locuințe.

În raport de acest obiect al cererii principale, instanța reține, în drept, dispozițiile art. 36 alin. 5 lit. c din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, potrivit cărora atribuțiile privind avizarea sau aprobarea, în condițiile legii, a documentațiilor de amenajare a teritoriului și urbanismului ale localităților revin consiliului local al unităților administrativ-teritoriale.

În conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Totodată, potrivit art. 2 din același act normativ, este autoritate publică orice organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale care acționează, în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public.

În raport de aceste dispoziții legale, instanța constată că în cauză, calitate procesuală pasivă poate avea doar C. local al municipiului C. -

N., în calitatea sa de organ al unității administrativ-teritoriale competent să emită actul administrativ de schimbare a încadrării funcționale a imobilului teren din UTR=V1b amenajări sportive în zone rezidențiale într-o UTR care să permită construirea de locuințe.

Prin urmare, având în vedere cele mai sus menționate, instanța constată că M. C. -N. este lipsit de calitate procesuală pasivă,impunându-se respingerea cererii față de acest pârât în baza excepției.

Cu privire la inadmisibilitatea cererii de a dispune schimbarea funcțiunii, cerere formulată în contradictoriu cu pârâtul C. Local al

municipiului C. -N., instanța reține că în cauză nu sunt întrunite condițiile legale de admisibilitate ale cererii.

Instanța reține că reclamanta solicită obligarea pârâților să modifice funcțiunea terenului în litigiu din UTR V1b într-o UTR care să permită construirea de locuințe. UTR și funcțiunile terenului în litigiu sunt reglementate în cadrul Planului Urbanistic General al M. C. -N.

,aprobat prin hotărâre de consiliu local.

Modificarea unor prevederi reglementate de hotărârea de consiliu local care a aprobat planul urbanistic general nu poate fi admisibilă atâta timp cât nu s-a atacat și hotărârea de consiliu local menționată.

Atâta timp cât reclamanta nu atacă și hotărârea consiliului local care a aprobat planul urbanistic general, pârâții nu au cum să modifice funcțiunea terenului în litigiu, pentru a da satisfacție pretențiilor reclamantei, chiar dacă cererea reclamantei ar fi întemeiată pe fond.

Prin urmare, atâta timp cât planul urbanistic general legal aprobat este în vigoare și prevede o anumită funcțiune a terenului în litigiu, aceasta nu poate fi modificată decât prin demersurile prevăzute de Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului.

Reclamanta a depus în probațiune la dosar Decizia civilă nr. 3053/2010 și Decizia civilă 2311/2010, ambele pronunțate de Curtea de Apel C., din care reiese că, într-o situație identică, reclamanții din acele dosare au reușit să obțină schimbarea funcțiunii din UTR -V1b într-o UTR care să permită construirea de locuințe.

Instanța constată însă că, în plus față de solicitările reclamantei din prezentul dosar,în dosarele finalizate cu pronunțarea deciziilor menționate, reclamanții au invocat excepția de nelegalitate a planului urbanistic general referitor la stabilirea funcțiunii terenului in litigiu și au obținut câștig de cauză .

Reclamanta nu a atacat însă în prezentul dosar cu excepție de nelegalitate planul urbanistic general, astfel încât, în concret modificarea funcțiunii astfel cum s-a solicitat nu este admisibilă.

Pentru motivele arătate, instanța va respinge cererea formulată. Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.

C. -N. prin P., cu sediul în C. -N., str.M. nr.1-3, jud.C. și respinge cererea în baza excepției față de acest pârât.

Respinge cererea în contencios administrativ formulată de către reclamanta M. M. X., cu domiciliul ales în C. -N., str.T. M. nr.50, ap.12, jud.C. în contradictoriu cu pârâtul C. Local al M.

  1. -N., cu sediul în C. -N., str.M. nr.1-3, jud.C. . Fără cheltuieli de judecată.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din 05 Aprilie 2013.

    PREȘEDINTE,

    1. T.

      GREFIER,

      1. P.

Red.MT/tehn.MG 5 ex. 08.04.13

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6084/2013. Contencios. Obligația de a face