Sentința civilă nr. 633/2013. Contencios. Despăgubire
Comentarii |
|
ROMÂNIA TRIBUNALUL B. -N.
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL DOSAR NR. _
SENTINȚA CIVILĂ NR. 633/2013
Ședința publică din data de 29 aprilie 2013 Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: B. I. S. - judecător GREFIER: M. D.
Pe rol fiind pronunțarea hotărârii în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamanta
U. F.
și pe pârâtele D. G. a F. P. B. -N.
și A. F. P. N.
, având ca obiect despăgubire - restituire taxă primă înmatriculare.
Dezbaterea cauzei a avut loc la termenul de judecată din data de 22 aprilie 2013, concluziile părților prezente fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte întegrantă din prezenta hotărâre când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea hotărârii judecătorești pentru termenul de judecată de azi, 29 aprilie 2013.
Deliberând constată,
TRIBUNALUL
Prin acțiunea în contencios adiministrativ și fiscal înregistrată sub nr. de mai sus, reclamanta
U. F. a chemat în judecată pe pârâtele D. G. a F. P. B. -N. și A. F.
P. N., solicitând instanței anularea actului administrativ-fiscal nr. 1/_, întocmit de către DGFP BN, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 863,86 lei reprezentând cuantumul taxei speciale pentru autovehicule, la plata dobânzii legale, calculate de la data plății efectuate până la data restituirii integrale a sumei achitate cu titlul de taxă specială pentru autovehicule, cu cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că în fapt, în cursul anului 2008, reclamanta a achiziționat din Germania un autoturism marca Opel, tip Corsa - C/AB11/, iar pentru a-1 înmatricula în România a fost obligată să plătească taxa specială pentru autovehicule în cuantum de 863,86 lei.
Reclamanta a arătat că, potrivit jurisprudenței această taxă contravine Tratatului constitutiv al Uniunii Europene care în art. 90 paragraful 1, interzice statelor membre să instituie taxe contrare principiilor tratatului. În concret, s-a încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Din analiza referatului și al deciziei de calcul al taxei rezultă că această taxă a fost percepută pentru un autovehicul înmatriculat în Comunitatea Europeană și reînmatriculat în România. în același timp, pentru autoturismele deja înmatriculate în România, această taxă nu se percepe cu ocazia unei noi înmatriculări.
Potrivit dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al UE "nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct produselor naționale similare". Astfel, potrivit prevederilor susmenționate, se limitează libertatea statelor membre UE, în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin intermediul taxelor discriminatorii și protecționiste.
În altă ordine de idei s-a arătat că, prin perceperea acestei taxe pentru autovehiculele importate din UE, s-a instituit un regim juridic fiscal discriminator atât timp cât această taxă nu este percepută pentru autovehiculele înmatriculate deja în România și pentru cele reînmatriculate ulterior.
S-a menționat că, potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării țării noastre la Uniunea Europeană, toate reglementările comunitare au caracter obligatoriu fiind prioritare față de dispozițiile contrare din legislația internă.
Totodată, reclamanta a arătat că a contestat decizia de calcul al taxei, însă AFP N. a respins această contestație, opinând că taxa a fost percepută în mod legal, cu toate că potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală "se restituie, la cerere, debitorului sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale."
În drept s-au invocat dispozițiile art. 110 din TFUE raportat la dispozițiile art. 148 din Constituția României, art. 15 alin. 2 și art. 16 alin. 1 din Constituția României, art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală.
Pârâta D. G. a F. P. B. -N., în nume propriu și pentru pârâta A.
F. P. N., a formulat întâmpinare prin care, în principal a invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B. -N., iar în subsidiar respingerea acțiunii în contencios administrativ ca fiind neîntemeiata, fără restituirea sumei de 863,86 lei reprezentând taxa specială de prima înmatriculare și nici acordarea dobânzilor legale solicitate.
În motivare s-a arătat că, în speța dedusă judecații pârâții D. G. a F. P. B.
-N. nu are calitate procesuală pasivă nici în ceea ce privește petitul de anulare a actului administrativ atacat și nici în ceea ce privește capătul de cerere vizând restituirea taxei, întrucât actul administrativ nr. 1/_, a fost emis de către pârâta A. F. P. a orașului N. și nu de către pârâta D. G. a F. P. B. -N., iar potrivit dispozițiilor art.33 Cod procedura fiscală, coroborat cu OPANAF nr.2224/2011, A. F. P. a orașului N. este unitatea administrativ teritorială ce administrează contribuabilul-reclamant din perspectiva colectării impozitelor și taxelor datorate bugetului general consolidat. Astfel că nu se impune ca instanța să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta D. G. a F. P. B. -N., nici în ceea ce privește anularea actului atacat și nici în ceea ce privește petitul de restituire a taxei.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că, așa cum a rezultat și din cererea introductivă formulata, reclamanta ca urmare a achiziționării unui autovehicul, a achitat în vederea înmatriculării acestuia, taxa speciala pentru autoturisme și autovehicule în sumă totală de 863,86 lei.
S-a arătat că, taxa specială de prima înmatriculare a fost încasata de la reclamantă în temeiul art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu prevederile art.31 indice 1- 31indice 2 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii nr. 571 /2003.
Pârâta a menționat că, raportat la dispozițiile legale mai sus arătate, trebuie ca instanța să rețină faptul că, autovehiculul achiziționat de către reclamantă s-a înmatriculat pentru prima oara in România, nu a fost înmatriculat temporar in România, taxa specială a fost achitată de către reclamantă, persoana fizică care a și înmatriculat autovehiculul, iar autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamantă, nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor scutite de la plata taxelor speciale.
Ca urmare, s-a arătat că, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamantă, era supus aplicării și plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule (taxa de prima înmatriculare).
S-a menționat că, potrivit prevederilor art.214 indice 1 și următoarele din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în baza cărora s-a datorat și încasat taxa specială de primă înmatriculare, nu a fost în contradicție cu prevederile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, iar în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene în domeniul impozitării autovehiculelor, statele membre au fost și sunt libere să aplice astfel de taxe și să stabilească nivelurile acestora.
Pârâta a arătat că, în speță, taxa specială pentru autoturisme și autovehicule nu s-a aplicat exclusiv autoturismelor și autovehiculelor second-hand provenite din alte state membre ale UE, ci ea s-a aplicat tuturor autoturismelor și autovehiculelor noi sau second-hand înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent de proveniența lor geografică sau națională, respectiv se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi provenite din alte state membre ale UE, precum și autoturismelor noi și second-hand provenite din alte state care nu sunt membre ale UE (Asia,America,etc), iar cel mai important, taxa se aplică și autoturismelor și autovehiculelor noi din producția națională a României, respectiv pentru mărcile Dacia, Daewoo, Aro, precum și pentru orice alte mărci de autoturisme și autovehicule comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, supuse înmatriculării.
Ca urmare, s-a susținut că, instituirea criteriului primei înmatriculări în România conferea taxei speciale un caracter de maximă generalitate care nu depindea în nici un fel, așa cum s-a mai arătat de proveniența geografică sau națională a acestor autovehicule, situație în care nu se poate vorbi în nici un caz de încălcarea art. 90 din Tratatul CE, nefiind vorba despre o măsură
protecționistă sau discriminatorie negativă a autovehiculelor provenite din alte state membre, aflate la prima înmatriculare în România, în comparație cu autovehiculele provenite din România, aflate în aceeași situație de primă înmatriculate în România.
Pe de altă parte, s-a solicitat instanței să rețină și următorul aspect, respectiv corectul caracter al taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule ce a fost prevăzut de art.214 indice 1 - 214 indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și anume acela de taxă specială de prima înmatriculare în România dar nu taxă specială pentru fiecare înmatriculare sau taxă speciala de reînmatriculare în România, acesta fiind motivul pentru care în situația în care o persoană română achiziționa un autoturism sau autovehicul care a fost deja înmatriculat în România de către vechiul proprietar, nu mai plătea această taxă speciala întrucât în acest caz nu mai era de a face cu o primă înmatriculare ci doar cu o schimbare a proprietarului.
În situația mai sus descrisă, s-a arătat că reclamanta nu s-a aflat în situația unei reînmatriculări a unui autovehicul deja înmatriculat în România și ca atare în mod corect i-a fost impusă pentru realizarea primei înmatriculări, plata taxei speciale de primă înmatriculare.
S-a învederam că, Curtea Supremă a CE nu a mai fost sesizată cu o astfel de cauză, întrucât taxele impuse de Ungaria și Polonia nu au fost taxe de primă înmatriculare care să fie aplicabile atât autoturismelor și autovehiculelor din import cât și celor din producția indigenă, ci o taxă care se aplica autoturismelor și autovehiculelor noi importate sau autoturismelor și autovehiculelor indigene produse în aceste țări, situație în care apărea ca fiind evident o discriminare a autoturismelor și autovehiculelor provenite din alte state membre în raport cu autoturismele și autovehiculele similare din producția indigenă, contrară dispozițiilor art. 90 din Tratatul CE.
S-a precizat că, nici chiar Comisia Europeană (care a deschis României procedura de infrigement) nu era și nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, s-a precizat că principiul ,,poluatorul plătește" pe care s-a bazat instituirea taxei speciale pentru autovehicule era un principiu acceptat la nivelul U.E., astfel că s-a făcut precizarea că 16 state membre ale U.E practică în prezent o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor, printre care Grecia, Danemarca, Spania, Ungaria, Belgia, Olanda etc. Mai mult se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de înmatriculare, în prezent existând în discuție la nivelul Comisiei Europene un proiect de directivă în acest sens, proiect care după aprobare v-a deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
S-a menționat că, și în cadrul negocierilor prealabile purtate de România cu reprezentanții Comisiei Europene, discuțiile au fost axate exclusiv în sensul modificării formulei de calcul a acestei taxe prin modificarea criteriilor și coeficienților de calcul și ponderii acestora în formula de calcul, în vederea diminuării considerabile a cuantumului final al taxei și nicidecum în sensul eliminării totale de către România a acestei taxe din conținutul Codului fiscal.
De altfel în cadrul acestor discuții, România și-a reafirmat ferm poziția de a nu renunța total la taxa specială de prima înmatriculare, acceptând în schimb să negocieze o modificare a acesteia, astfel că dovada în acest sens fiind emiterea OUG nr. 50/2008 privind taxa pe poluare, cu modificările și completările ulterioare, care înlocuiește taxa speciala de primă înmatriculare, însă nu o elimină complet.
De asemenea, s-a menționat că, un aspect important de reținut este faptul că, Curtea de Justiție a C.E. nu a stabilit printr-o decizie pronunțată în cadrul procedurii de infrigement, in baza art. 226 și 227 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, că România prin instituirea în Codul fiscal a taxei auto de primă înmatriculare și-ar fi încălcat obligațiile care-i incubă ca stat membru în virtutea tratatului, care includ și obligația de a înlătura orice barieră de natură fiscală sau vamală sau de a se abține de a institui noi piedici de acest tip în calea liberei circulației bunurilor în spațiul comunitar și că, în consecința s-ar fi încălcat art. 90 din tratat.
Cu privire la petitul reclamantei de se restitui odată cu taxa de primă înmatriculare și dobânzile legale aferente sumei de 863,86 lei, s-a învederat faptul că restituirea sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală (art.112 înainte de republicare), iar procedura efectivă de restituire a sumelor de la buget este reglementată expres de către dispozițiile OMFP nr. 1899/2004, apreciindu-se că acest petit formulat în cadrul acțiunii introductive este neîntemeiat, iar cât privește capătul de cerere de obligarea a pârâtei la plata
cheltuielilor de judecată, s-a solicitat respingerea acestuia ca fiind neîntemeiat, nefiind întrunite condițiile prevăzute de legiuitor prin dispozițiile art. 274 alin. (1) Cod procedura fiscală.
S-a concluzionat prin a se arăta că taxa speciala de primă înmatriculare percepută de la reclamantă s-a făcut de către organele fiscale în conformitate cu prevederile legale în baza unui titlul legal și ca urmare nu se impune restituirea ei.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civila și toate actele normative și normele juridice enunțate.
Examinând excepția invocată, cu prioritate, conform art.137 al. 1 Cod procedură civilă
, tribunalul reține următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P.
B. -N.
, tribunalul o apreciază ca fiind întemeiată, astfel că o va admite, întrucât din analiza dispozițiilor cuprinse în art. 33 alin.1 din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dat fiind că domiciliul reclamantei este în localitatea N., organul fiscal competent în administrarea taxei de poluare este A. F. P. N., iar între reclamantă și D. G. a F. P. B.
-N.
nu există nici un fel de raport juridic sub aspectul plății taxei de primă înmatriculare și nici cu privire la emiterea fișei de calcul, acets din urmă act aparținând de asemenea Administrației F.
P. N., în consecință, va respinge acțiunea, împotriva acestei pârâte, ca fiind introdusă față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. Este de reținut că petitul de anulare a fișei de calcul a fost formulată în contradictoriu doar cu această instituție.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamanta a cumpărat dint-un alt stat membru al UE un autovehicul second - hand, pentru înmatricularea căruia a fost necesar să achite taxa de primă înmatriculare în sumă totală de 863,86 lei la Trezoreria N., conform chitanței seria TS2A nr. 5665038/_, emisă de către pârâta A.
F. P. N. .
Prin cererea înregistrată la pârâta AFP N. sub nr.22757/_, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, însă pârâta i-a comunicat că taxa s-a încasat legal și nu poate fi restituită.
Instanța reține că la data achitării taxei de primă înmatriculare de către reclamantă, pentru
un autovehicul care a fost înmatriculat anterior într-un alt stat al UE, respectiv_, erau în vigoare prevederile art.214/1-214/3 din Legea nr. 571/2003, în temeiul cărora a și fost percepută taxa în discuție.
Esențial pentru rezolvarea problemelor de drept este incidența disp. art.148 alin. 2 și 4, rap. la art. 11 din Constituția României și analizarea disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene invocat de reclamantă.
Conform art.148 alin.2 din Constituția României, "ca urmare a aderării, prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare"; (prin Legea nr. 157/2005, România a ratificat tratatul privind aderarea la Uniunea Europeană).
Potrivit alin. 4 al art. 148 din Constituție … autoritatea judecătorească (alături de Parlament, Președintele României și Guvern), garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prev. alin.(2) iar prin disp. art. 11 alin. 1 din Constituție, Statul Român s-a obligat să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
Așadar, în raport cu dispozițiile menționate din Constituția României, aplicarea dispozițiilor din legile interne ale Statului Român se va face în conformitate cu dispozițiile obligatorii din dreptul Uniunii Europene, respectiv din dreptul comunitar, începând cu data aderării, respectiv 0l.0l.2007.
Este unanim admis, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E., că art. 90 din Tratat, actualmente art.110, produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Cum România este stat membru al Uniunii începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin. 4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Într-o atare ipoteză, revine jurisdicțiilor să elimine orice disfuncționalitate recunoscând particularilor drepturile prin aplicarea directă a Tratatului în așa fel încât acestei norme să i se recunoască și caracterul ei util.
Dispozițiile constituționale interne și normele Tratatului trebuie aplicate de așa manieră încât să i se recunoască particularului dreptul său de a nu fi impus cu o taxă specială discriminatorie la înmatricularea pentru prima dată în România a autoturismului second-hand importat dintr-un alt stat membru al Uniunii.
Din această perspectivă, tribunalul constată că disp. art. 214/1 - 2l4/3 din Codul fiscal, începând cu data de_, contravin disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene care se referă la o discriminare determinată de o diferență între impozitele aplicate "produselor altor State membre"; și "impozitele interne de orice natură care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare"; .
Discriminarea la care face referire acest text din dreptul comunitar are în vedere o comparație între nivelul de impozitare a produselor altor state membre ale Uniunii Europene în comparație cu nivelul de impozitare a produselor de pe piața internă a Românie.
În conformitate cu prev. art. 214/1 din Codul fiscal taxa de primă înmatriculare se aplică numai autovehiculelor care nu sunt deja înmatriculate în România, indiferent de unde provin, chiar dacă au fost înmatriculate într-un alt stat al U.E.
În acest fel, perceperea taxei, determinată de traversarea graniței de către autoturismul importat dintr-o țară comunitară, este interzisă de prev. art. 90 paragraf 1 din tratat și care trebuie respectate și de către Statul Român.
Diferența de aplicare a taxei de primă înmatriculare introduce un regim juridic fiscal discriminator pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană în scopul reînmatriculării lor în România, în situația în care acestea au fost deja înmatriculate în țara de proveniență în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, nu se percepe o asemenea taxă.
Pentru considerentele mai sus arătate, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei, așa cum a fost formulată, dispunând obligarea pârâtei A. F. P. N. să restituie reclamantei suma de 863,86 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă primă înmatriculare, plus dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă, conform art. 3 alin.3 din OG nr.9/2000 și art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011, impunându-se repararea integrală a prejudiciului constând în folosul nerealizat, față de disp. art.1084 rap. la art. 1082 Cod civil. Neîndeplinirea obligației de loialitate comunitară, asumată de România ca stat membru, justifică angajarea răspunderii autorităților fiscale pe temei delictual și obligarea acestora la repararea prejudiciului patrimonial cauzat contribuabililor cărora li s-au aplicat prevederile fiscale ce contravin normelor comunitare, însă numai pe temeiul prev. de OG nr.9/2000, iar începând cu data de_ potrivit art.1 alin.3, art.3 alin.2 din OG nr.13/2011 combinat cu art.1535 din legea nr.287/2009 (dobânda legală penalizatoare). Numai în această modalitate, se dă eficientă deplină principiilor degajate din practica CJCE referitoare la drepturile cuvenite contribuabililor cărora li s- au încasat taxe cu încălcarea dreptului comunitar.
În baza art.274 C.pr.civ., va obliga pârâta A. F. P. N. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 343,60 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar și onorariul avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale a F. P. B. -
N. și va respinge acțiunea față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta U. F. , cu domiciliul procesual ales în N., str. V. Nașcu, nr. 47B, jud. B. -N., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. N. , cu sediul în Năăsud, P. U., nr. 3, jud. B. -N. și, în consecință:
- obligă pârâta A. F. P. N. să restituie reclamantei suma de 863,86 lei achitată la data de_ cu titlu de taxă primă înmatriculare, plus dobânda legală calculată de la data plății și până la restituirea efectivă.
Obligă A. F. P. N. să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 343,60 lei reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de_ .
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. I. S. M. D.
Red/Dact BISz / MD
_ / 4 ex