Sentința civilă nr. 6880/2013. Anulare act control taxe şi impozite

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

cod operator 4204

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI F.

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6880

Ședința publică din 28 Noiembrie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE A. C. O.

G. ier M. -O. O.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamantul N. V., cu domiciliul în Sat Șugatag, nr.284, județul M. și cu domiciliul ales în B. M.

, bd. I., nr. 18/72, jud. M., la cabinet avocat Traian Tr. Velea, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P. S. M., cu sediul în S.

M., str. C. iu Coposu, nr. 3, jud. M., D. G. A F. P. M.

, cu sediul în B. M. ,A. S., nr.2A, județul M. și A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

T., procedând la verificarea competenței potrivit art.131 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă, constată că, întemeiat pe dispozițiile art.95 alin.1.1 coroborat cu art. 10 alin.1 din Legea nr.554/2004 este competent general, material și teritorial în a soluționa prezenta cauză.

Instanța, în baza HG nr. 520/_, ia act de transmiterea calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. M. către D. G.

R. a F. P. C. -N. și a Administrației F. P. S. M. către S. F. M. S. M. prin A. J. a F. P. M.

.

Văzând actele de la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.

T.

Prin acțiunea înregistrată sub numărul de mai sus, reclamantul N. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele: D. G. A F. P. M., A.

F. P. S. M. și A. F. PENTRU M. ca prin hotărârea pronunțată, să se constate nelegalitatea încasării la bugetul Administrației F. pentru M. a taxei pe poluare, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 5046184/_ în sumă de 5.262 lei, pentru înmatricularea autoturismului din litigiu, și

obligarea pârâtelor să restituie reclamantului această sumă, cu dobânda legală calculată de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii se arată că pentru autoturismul rulat (second-hand), achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, reclamantului i s-a pretins să plătească taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012. Această taxă se percepe la înmatricularea unui autovehicul rulat înmatriculat înainte de achiziție într-o țară membră a Uniunii Europene, dar ea nu se percepe și în cazul achiziționării unui autovehicul rulat, înmatriculat deja în România. Mai mult decât atât, ea nu se percepe pentru toate autoturismele rulate în România, pentru cele înmatriculate înainte de anul 2007, nu se percepe această taxă la revânzare, plata acestei taxe fiind suspendate conform O.U.G. nr. 1/2012, intervenind astfel o nouă discriminare.

Se susține că, cu toate eforturile de modificare a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, discriminarea se menține, autoturismelor deja înmatriculate în spațiul european, pentru care s-a plătit/nu - în funcție de stat - o taxă, impunându-li-se plata unei noi taxe de înmatriculare pentru simplul fapt că sunt reînmatriculate în România, această taxă putând fi astfel asimilată unei taxe vamale, de trecere a graniței. Așadar, autoturismele noi plătesc taxa care este mult mai mică valoric, iar cele deja rulate în Uniunea Europeană plătesc, din nou, o taxă de înmatriculare, doar pentru că ele se reînmatriculează în România. Această taxă nu este percepută pentru autoturismele înmatriculate în România și pentru care a fost achitată o taxă de primă înmatriculare, pe poluare, pentru emisiile poluante, ci exclusiv pentru cele înmatriculate în alte state comunitare și reînmatriculate în România. Pentru vânzarea ulterioară a autovehiculelor deja înmatriculate în țară nu se mai percepte nicio taxă, ceea ce demonstrează că aceasta se aplică doar că urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu efect echivalent taxelor vamale la import. Aceste scopuri contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunității Europene, care încurajează libera circulație a mărfurilor și persoanelor în spațiul comunitar.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr. 9/2012.

În probațiune s-au depus decizia de calcul al taxei, chitanțe, actele de identitate ale autovehiculului, actele doveditoare ale înmatriculării într-un stat membru al Uniunii Europene.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâta D. G. a F. P.

M. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția inadmisibilității acțiunii.

Cuantumul și obligația plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule au fost stabilite prin decizia de calcul a acestei taxe. Prin urmare, actul de impunere întrunește exigențele și trăsăturile actului administrativ fiscal în sensul prevăzut de art. 41 din Codul de procedură fiscală. De aici și concluzia că soluționarea unui conflict în legătură cu decizia de calcul a taxei pe poluare este guvernată de normele procesuale fiscale care

prevăd un termen procedural de 30 de zile pentru contestarea actului de impunere, sub sancțiunea decăderii. Ori reclamanta nu a urmat deloc și/sau în termenul legal procedura prevăzută de legea procedural fiscală pentru a contesta în substanță legalitatea stabilirii taxei pe poluare.

Referitor la excepția inadmisibilității invocată de pârâtă reținem că, prin admiterea excepției inadmisibilității s-ar încălca art. 13 din CEDO în sensul prejudicierii dreptului la un recurs efectiv. Convenția garantează un drept de acces în fața judecătorului intern sau în fața oricărei alte autorități competente ce ar putea dispune redresarea situației litigioase. Prin urmare, se impune a se verifica dacă aceste demersuri interne să nu fie inutile sau chiar imposibile. Deși se susține că reclamantul putea contesta decizia de calcul a taxei de poluare în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia conform art. 209 alin. 1 lit. b Cod procedură fiscală, pârâtele nu au depus dovada existenței unei jurisprudențe în această materie, în sensul că acea cale de atac ar fi una efectivă și accesibilă, și că prin exercitarea ei se pot valorifica drepturi recunoscute de convenție și conferite în cazuri similare de instanțele de judecată. Existența unei practici previzibile a organelor administrative (în sensul nerestituirii taxei de poluare) îndreptățește reclamantul să caute un remediu efectiv direct în fața instanțelor de judecată. În acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel C. prin Decizia civilă nr. 2292/_, pronunțată în Dosar nr._ .

Examinând acțiunea, în baza probatoriului administrat, instanța reține următoarele:

La data la care reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită intrase în vigoare Legea nr. 9/2012 care instituie obligația de plată a taxei de emisie și prin care s-a abrogat, începând cu data de_, O.U.G. nr. 50/2008 care stabilea taxa pe poluare pentru autovehicule.

Având în vedere succesiunea în timp dintre cele două acte normative, se impun următoarele observații cu privire la O.U.G. nr. 50/2008. Incompatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu art.110 TFUE (fostul art.90 TCE) a fost stabilită de Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011 în cauza C-402/09, I. Tatu vs. Statul Român în care se reține că "Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională";.

Aceeași soluție a fost adoptată de instanța europeană și prin hotărârea de principiu pronunțată la 7 iulie 2011 în cauza C-263/10 Iulian A. Nisipeanu contra României.

Un examen comparativ al noii reglementări cuprinse în Legea nr. 9/2012 atrage concluzia similitudinii de reglementare dintre taxa pe poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008 și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012. Noul act normativ a fost construit pe aceleași principii cu O.U.G. nr. 50/2008, taxa fiind determinată în esență prin raportare la criterii precum ar fi capacitatea cilindrică, vechimea autoturismului și valoarea emisiilor de CO2. De principiu, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată cu ocazia primei înmatriculări în România a autovehiculelor, indiferent dacă acestea sunt autoturisme noi sau autoturisme de ocazie anterior înmatriculate într-un alt stat (fie el membru al Uniunii Europene sau nu).

În forma inițială a Legii nr. 9/2012, taxa a fost percepută potrivit art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) și pentru primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi.

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.1/2012, intrată în vigoare la_, care a adus modificări acestui act normativ, s-au prevăzut că dispozițiile art. 2 lit. i) și art. 4 alin. (2) se suspendă până la data de_, cu consecința că taxa pentru emisiile poluante nu se achită cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autoturismelor de ocazie înmatriculate anterior datei de_ și a celor pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român, iar contribuabilii care au achitat taxa pe acest temei legal în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi (_ ) și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență (_ ), pot solicita restituirea acesteia.

În condițiile în care legiuitorul român nu a respectat recomandarea formulată de Curte în sensul înlocuirii taxei pe poluare cu o taxă rutieră anuală, achitată de proprietarii tuturor autovehiculelor care poluează, instanța constată că se menține în noua reglementare discriminarea criticată de către Curte, prin aceea că taxa pentru emisiile poluante nu este aplicabilă în continuare unor largi categorii de autovehicule: autovehiculele înmatriculate în România anterior datei de_ și autovehiculele pentru care s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule/taxa pe poluare, chiar dacă aceste taxe au fost recuperate ulterior, în tot sau în parte, de la Statul Român, iar pentru taxele deja achitate în perioada_ -_ s-au prevăzut măsuri reparatorii, în conformitate cu art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr.1/2012 doar pentru proprietarii autovehiculelor din parcul auto național care au achitat taxa cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate.

Potrivit principiului priorității dreptului comunitar prevăzut de 148 alin.

(2) și (4) din Constituția României și principiilor consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza Simmenthal ) judecătorul național are obligația de a înlătura orice dispoziție națională contrară dreptului comunitar pentru a asigura deplina eficacitate a normelor comunitare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 18 din Legea nr.554/2004 instanța va admite cererea și va dispune obligarea pârâtelor la restituirea sumei solicitate, potrivit dispozitivului.

În temeiul art. 451 -453 NCPC, pârâtele vor fi obligate să plătească reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare și onorariu avocațial diminuat la 500 lei în conformitate cu dispozițiile art.451 alin.2 Noul Cod de procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile

invocate.

Admite acțiunea

formulată de reclamantul N. V., cu domiciliul în Sat Șugatag, nr.284, județul M. și cu domiciliul ales în B. M., bd. I.

, nr. 18/72, jud. M., la cabinet avocat Traian Tr. Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-

ța A. I., nr. 19, jud. C., S. F. M. S. M. prin A. J.

A F. P. M., cu sediul în B. M., Al. S., nr. 2A, jud. M. și

A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, și în consecință:

Constată nelegalitatea

încasării la bugetul Administrației F. pentru

M. a taxei pe poluare, achitată cu chitanța seria TS8 nr.5046184/_ în sumă de 5.262 lei.

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.262 lei, cu dobânda legală de la data de achitării ei și până la restituirea efectivă.

Obligă pârâtele să achite reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

Președinte G. ier

O. A. C. M. -O. O.

Red. A.C.O/Tred. O.MO./_ - 6 ex.

Dosar nr. _

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile

invocate.

Admite acțiunea

formulată de reclamantul N. V., cu domiciliul în Sat Șugatag, nr.284, județul M. și cu domiciliul ales în B. M., bd. I.

, nr. 18/72, jud. M., la cabinet avocat Traian Tr. Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. -N., cu sediul în C. -N., P-

ța A. I., nr. 19, jud. C., S. F. M. S. M. prin A. J.

A F. P. M., cu sediul în B. M., Al. S., nr. 2A, jud. M. și

A. F. PENTRU M., cu sediul în B., S. I. nr. 294, Corp A, sector 6, și în consecință:

Constată nelegalitatea

încasării la bugetul Administrației F. pentru

M. a taxei pe poluare, achitată cu chitanța seria TS8 nr.5046184/_ în sumă de 5.262 lei.

Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 5.262 lei, cu dobânda legală de la data de achitării ei și până la restituirea efectivă.

Obligă pârâtele să achite reclamantului suma de 543,30 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de azi,_ .

Președinte

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 6880/2013. Anulare act control taxe şi impozite