Sentința civilă nr. 7004/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7004
Ședința publică din 03 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. S. - Președintele Secției
G. ier: A. O.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite, promovată de reclamantul A. I. C. , cu domiciliul în C. a nr. 46, județul M., și cu domiciliul ales în B. M., Bd. I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D.
G. R. A F. P. C. - N.,
cu sediul în C. -N., P. A. I., nr. 19, județul C., A. J. A F. P. M.,
cu sediul în B. M.
, A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale DIRECTIEI G. A F.
P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. P. B. M. )
și A. F. PENTRU M.
cu sediul în B., S. I. nr. 294, corp A, sectorul 6.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsind părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se constată că s-a depus la dosar, prin serviciul de registratură al instanței, la data de_, mandat de reprezentare, de către DGRFP C. N. .
Instanța văzând actele și lucrările dosarului, constatând lămurită cauza o reține în pronunțare.
T.
Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul A.
I. C.
a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâtele D. G. a
F. P. M. și A. F. P. B. M. și A. F. pentru M. B., să constate încasarea la bugetul de stat de către Administrației F. pentru M. a taxei de poluare pentru autovehicule în cuantum de 619 lei, ca fiind nelegală și obligarea pârâtelor la restituirea sumei cu dobânda legală aferentă începând cu data încasării debitului până la restituirea integrală și obligarea pârâtelor la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 619 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE .
Prin întâmpinare pârâta D. M. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei Municipiului B. M. suma de 619 lei cu titlu de taxă pe poluare, conform chitanței seria TS7 nr. 2354658 din_, pentru auto marca SEAT IBIZA, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.
Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.
După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.
Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu data achitării taxei de poluare, de la data achitării respectiv _ și până la data de_, iar începând cu_ dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.
Văzând și dispozițiile art. 455 din Noul Cod de procedură. civilă, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial și taxă judiciară.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul A. I. C. , cu domiciliul în C. a nr. 46, județul M., și cu domiciliul ales în B. M., Bd.
I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. - N., cu sediul în C. -N.
, P. A. I., nr. 19, județul C., A. J. A F. P. M., cu
sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale DIRECTIEI G. A F. P. M. ȘI ADMINISTRATIEI F. P.
M. )
și A. F. PENTRU M.
cu sediul în B., S. I.
nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei de poluare în cuantum de 619 lei.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 619 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de Recurs se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi 03 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
SA O.
Red.A.S. / _
Tred. A.O. /_ - 6ex
Dosar nr. _
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de către reclamantul A. I. C. , cu domiciliul în C. a nr. 46, județul M., și cu domiciliul ales în B. M., Bd.
I., nr. 18/72, județul M. - la avocatul Traian Velea, în contradictoriu cu pârâtele D. G. R. A F. P. C. - N., cu sediul în C. -N.
, P. A. I., nr. 19, județul C., A. J. A F. P. M., cu
sediul în B. M., A. S., nr. 2A, județul M., (succesoare ale
DIRECTIEI G. | A F. | P. | M. ȘI ADMINISTRATIEI F. | P. | |
B. M. ) și A. | F. | PENTRU M. cu sediul în B., S. | I. |
nr. 294, corp A, sectorul 6, și în consecință:
Constată nelegalitatea încasării la bugetul de stat a taxei de poluare în cuantum de 619 lei.
Obligă pârâtele să restituie reclamantului suma de 619 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.
Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 343 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de Recurs se va depune la Tribunalul Maramureș, Secția a II- a Civilă, de Contencios Administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședința publică de azi 03 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE,