Sentința civilă nr. 7091/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7091/2013
Ședința publică de la 19 Aprilie 2013
Completul compus din: PREȘEDINTE M. T.
Grefier C. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant M. A. N. și pe pârât A. F. P. A
M. C., J. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că reclamantul a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
Instanța apreciază ca la dosar sunt suficiente acte pentru justa soluționare a cauzei și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâta
, obligarea pârâtei la restituirea sumei plătita cu titlul de taxa de poluare și obligarea aceleiași pârâte la plata dobânzii legale aferente sumei menționate, de la data achitării și până la restituirea efectivă a sumei pretinse, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii
, a arătat reclamantul că a fost obligat să achite, în mod ilegal, suma sus indicată cu titlul de taxă de poluare pentru autoturismul înmatriculat anterior într-un stat comunitar.
A solicitat pârâtei restituirea acestei taxe, dar pârâta i-a respins nejustificat cererea de restituire.
Consideră reclamantul că refuzul pârâtei de a restitui această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 90 din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.
Mai arată reclamantul că prin instituirea acestei taxe este încălcat principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii, în condițiile în care sunt obligați la plata acestei taxe doar cetățenii care achiziționează un autoturism rulat dintr-un alt stat comunitar, nu și cei care achiziționează autoturisme similare, dar de pe teritoriul României.
Taxa de poluare nu este și nici nu poate fi considerată ca fiind o taxă de mediu, întrucât o asemenea taxă ar presupune aplicarea unor criterii
echitabile pentru toți posesorii de autovehicule, indiferent de modul de dobândire sau locul dobândirii din spațiul comunitar, în funcție de gradul de poluare al autovehiculului.
Pe piața din România se tranzacționează autoturisme similare cu norme de poluare Non EURO, EURO 1, sau EURO 2, fără plata vreunei taxe de poluare, astfel încât această taxă nu poate fi considerată ca fiind una de mediu.
Obligarea proprietarului la îndeplinirea unor formalități suplimentare, respectiv plata unei taxe de poluare în România, condiționează exercitarea dreptului de folosință asupra autoturismului, în contradicție cu normele de drept comunitar referitoare la libera circulație a mărfurilor.
Taxa de poluare este contrara și practicii C.J.C.E.
În drept
, au fost invocate dispozițiile art. 90 paragraful 1 și 25, 28, 30 din Tratatul de Instituire a CE, art. 16 și 148 alin. 2 din Constituția României, Legea nr. 554/2004, art. 85, art. 86 alin. 6 și art. 135 C.pr.fiscală, OUG 50/2008.
În probațiune
s-a anexat: contract de vânzare-cumpărare, certificat de înmatriculare,cartea de identitate a autovehiculului, decizia de calculare a taxei de poluare, dovada efectuării procedurii prealabile.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele :
Pe fond
, reclamantul pretinde că a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism iar pentru înmatricularea acestuia în România a fost nevoit să achite taxa de poluare stabilită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare.
După pronunțarea CJUE în Cauza T., reclamantul a solicitat pârâtei restituirea taxei de înmatriculare, arătând că prin hotărârea menționată CJUE a stabilit că OUG 50/2008 este neconformă cu normele dreptului comunitar întrucât aduce atingere principiului circulației libere a mărfurilor, protejând piața internă în detrimentul celei comunitare.
Taxa de poluare nu a fost restituită de către pârâtă, astfel încât reclamantul a fost nevoit să solicite pe cale judecătorească restituirea taxei, înregistrând cererea care face obiectul prezentului dosar, invocându-se aplicarea directă a dreptului comunitar în baza art.148 din Constituție.
Instanța apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art.148 din Constituție și cu aspectele ce rezultă din Cauza T., reclamantul ar fi îndreptățit să beneficieze de restituirea taxei de poluare, temeiul juridic care a stat la baza perceperii taxei, respectiv OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, putând fi înlăturat de la aplicare.
Reclamantul nu a făcut însă dovada achitării taxei de poluare, nedepunând la dosar chitanța care atestă plata taxei. Dispozițiile legale cuprinse în vechiul cod civil referitoare la probațiune au rămas în vigoare până la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă .
Potrivit prevederilor art.1169 C.civ, reclamantul are obligația de a dovedi temeinicia pretențiilor sale, însă în lipsa depunerii oricărui act din care să rezulte că autoturismul a fost achiziționat dintr-un stat membru UE,cerințele art.1169 nu sunt întrunite.
Potrivit art. 129 alin 5 ind.1 C.pr.civ, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea 202/2010, instanței de judecată nu i se mai poate reproșa că nu a ordonat din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii."
În consecință, având în vedere aspectele menționate, instanța apreciind că temeinicia pretențiilor reclamantului nu a fost dovedită, va respinge cererea de chemare în judecată formulată.
Fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.
A. N. ,cu domiciliulîn C. -N., str. M. nr.101, bl G4, sc.2, ap.57, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. C. -N., cu sediulîn C. -N., P-ța A. I. nr.19, jud. C. .
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .
PREȘEDINTE
M. T.
Grefier,
C. T.