Sentința civilă nr. 720/2013. Anulare act control taxe şi impozite

Dosar nr. _

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod op. 4204

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 720

Ședința publică din 06 Februarie 2013 Instanța constituită din:

Președinte: I. V. - judecător

G. ier: P. I.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii formulată de reclamantul T. I.

împotriva pârâtelor D. G. a F. P. M., A. F. P.

V. de S. și A. F. pentru M. B. având ca obiect restituire taxă de poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că pârâta D.G.F.P. M. în nume propriu și pentru A.

F. P. V. de S. a depus întâmpinare, comunicată cu reclamantul la_ iar recljmantul a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru, timbru judiciar și răspuns la întâmpinare..

Reprezentanta reclamantului depune chitanța privind plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 43 lei, timbre judiciare în valoare de 0,30 lei, certificatul de înmatriculare și contractul de vânzare cumpărare al autovehiculului, ambele traduse din limba italiană.

Verificându-și din oficiu competența materială conform art. 159 ^ 1 din Legea nr. 202/2010 raportat la art. 2 pct. 1 lit. a Cod pr. civilă, instanța constată că este competentă să soluționeze acțiunea, raportat la art. 10 al. 1 coroborat cu art. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 al. 2 Cod pr. civilă, instanța închide faza probatorie în temeiul art. 150 Cod pr. civilă și reține cauza în pronunțare.

T.

Asupra acțiunii de față,

Prin acțiunea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul T. I. a chemat în judecată pe pârâtele D. G. a F. P. M., A. F.

P. V. de S. și A. F. pentru M. B. solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să anuleze decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante nr. 17475/_ emisă pentru înmatricularea autovehiculului marca Fiat Panda, conform căreia a achitat suma de 859 lei, să oblige pârâtele să restituie această sumă cu dobânda legală calculată de la data achitării până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată..

În motivarea acțiunii se arată că reclamantul a achiziționat, autoturismul menționat mai sus din Italia, pentru înmatricularea căruia a plătit în România taxa specială pentru autoturisme și autovehicule prevăzută de art. 214/1 - 214/2 din Codul fiscal, în cuantum de 859 lei, conform chitanței menționate în petit.

Reclamantul a mai arătat că această taxă se percepe la înmatricularea unui autovehicul rulat înmatriculat înainte de achiziție într-o țară membră a Uniunii Europene, dar ea nu se percepe și în cazul achiziționării unui autovehicul rulat, deja înmatriculat în România. Mai mult decât atât, ea nu se percepe pentru toate autoturismele rulate în România, pentru cele înmatriculate înainte de anul 2007, nu se percepe această taxă de revânzare, plata acesteia fiind suspendată conform OUG nr. 1/2012, intervenind astfel o nouă discriminare.

Invocând jurisprudența Curții de Justiție Europene, reclamantul a susținut că aceasta și-a spus părerea în legătură cu acest tip de taxă, în sensul că articolul 110 TFUE trebuie intrepretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Consideră că art. 90, actual 110 nu se referă la protejarea industriei interne, cum greșit s-a apreciat, ci la descurajarea liberei circulații a bunurilor, prin aplicasrea unor taxe diferite bunurilor asemănătoare.

În drept s-au invocat prevederile Legii nr. 9/2012, art. 28, 30, 34 și 110 TFUE, art. 13/2011.

În probațiune s-au depus decizia de calcul a taxei pentru emsiile poluante, actele de proveniență și de proprietate ale autovehiculului.

Prin întâmpinare, pârâta D. G. a F. P. M., în nume propriu și pentru A. F. P. V. de S. a invocat excepția lipsei procedurii prealabile și excepția de inadmisibilitate a acțiunii.

Cu toate că a fost legal citată, pârâta A. F. pentru M. B., nu s-a prezentat în instanță și nu a depus întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepțiile invocate în apărare, în conformitate cu art. 137 Cod pr. civilă, tribunalul le consideră nefondate și urmează a le respinge având în vedere că acțiunea vizează restituirea unor sume de bani plătite în afara cadrului legal, astfel că procedura prealabilă nu este necesară.

Examinând acțiunea care a fost legal timbrată, prin prisma celor invocate de reclamant, din coroborarea susținerilor pârâtelor, a probelor existente la dosar, precum și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :

Reclamantul a achitat în contul Trezoreriei V. de S. suma de 859 lei reprezentând taxă pentru emisiile poluante, aspect dovedit cu chitanța seria TS8 nr. 4965514 din _

La data la care reclamantul a achitat taxa de poluare era în vigoare Legea nr. 9/2012 care a abrogat dispozițiile OUG nr. 50/2008 modificată.

Prin OUG nr. 1/2011 intrată în vigoare la_ s-a suspendat aplicarea dispozițiilor art. 1 lit. i și art. 4 al. 2 până la 31.XII.2012, astfel că taxa pentru emisiile poluante este nelegală.

Conform prevederilor art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, în prezent art. 110 din T.F.U.E nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone.

In contextul celor de mai sus, instanța consideră că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2007, România este stat membru al Uniunii Europene, iar potrivit art. 148 din Constituția României, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din normele legale cuprinse în alineatul 2 din articolul menționat.

De asemenea, prin Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, Statul Român și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.

Deoarece în România, stat comunitar, se percepe taxă de primă înmatriculare pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea acestora aici, instanța constată o diferență de tratament față de vehiculele autohtone, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul CE. Aceste dispoziții se opun unei taxe speciale de primă înmatriculare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național, astfel încălcându-se principiul libertății circulației mărfurilor - adică se dezavantajează, direct sau indirect, mașinile din celelalte țări membre UE, în competiția cu produsele similare autohtone.

Taxa specială pentru emisiile poluante ce face obiectul prezentei cauze, încasată în baza Legii nr. 9/2012, este contrară normelor comunitare, ipoteză în care, se aplică principiul conform căruia statul membru care a impus sau aprobat o taxă contrară dreptului comunitar este obligat să restituie taxa percepută prin încălcarea acestuia.

În urma analizei conținutului Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09 (Cauza Tatu), referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, în versiunea inițială, publicată în Monitorul Oficial, partea I-a nr. 327/2008, cu dreptul comunitar, respectiv cu dispozițiile art. 110 din TFUE, se constată că aceasta are aplicabilitate, directă și obligatorie, în toate cauzele având ca obiect restituirea taxei de poluare achitată de către contribuabili începând cu_ .

Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei speciale încasate în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare și nu poate fi primită apărarea pârâtei conform căreia Statul R. are un temei legal pentru stabilirea taxei de poluare.

Constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, dat fiind faptul că autoturismul reclamantului a fost înmatriculat pentru prima dată la _ în Italia, stat membru U.E., tribunalul consideră că taxa trebuie restituită în întregime.

Pentru repararea în întregime a prejudiciului cauzat reclamantei, se impune acordarea dobânzii legale prevăzute de art. 3 și 6 din O.G. nr. 13/2011 începând cu data plății și până la restituirea efectivă a acesteia.

Pentru toate considerentele de fapt și de drept expuse, acțiunea reclamantului este întemeiată și va fi admisă în baza prevederilor art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform dispozitivului.

Văzând și dispozițiile art. 274 Cod pr. civilă, urmează ca pârâtele să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepțiile invocate de pârâtele D. G. a F. P. M. în nume propriu și pentru A. F. P. V. de S. .

Admite acțiunea formulată de reclamantul T. I. cu domiciliul ales în

B. M. str. T. nr. 3/43, în contradictoriu cu pârâtele A. F. P.

V. de S., D. G. a F. P. M. și A. F. pentru M. cu sediul în B., sector 6, S. I. nr. 294, corp A și, în consecință:

Anulează decizia de stabilire a taxei pentru emisiile poluante nr. 17.475 din_ emisă de A. F. P. V. de S. și obligă pe pârâte să restituie reclamantului suma de 859 lei reprezentând taxă pentru emisiile

poluante, achitată cu chitanța seria TS8 nr. 4965514 din_, cu dobândă legală începând cu data plății și până la restituirea sumei.

Obligă pe pârâte să plătească reclamantului suma de 43,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 6 februarie 2013.

Președinte,

G.

ier,

V. I.

I.

P.

Red.I.V/_ .

T.red.P.I/_ . 6 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 720/2013. Anulare act control taxe şi impozite