Sentința civilă nr. 7365/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. _
Cod operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7365/2013
Ședința publică de la 23 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE M. O. -S.
Grefier C. -G. H.
Pe rol judecarea cauzei în contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant L. V. și pe pârât I. P. J. C. - S. P. C.
R. P. DE C. SI I. A A., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților. Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Se constată că cererea de chemare în judecată este legal timbrată, reclamantul solicitând judecarea cauzei în lipsă .
Totodată reclamantul a depus la dosar dovada refuzului pârâtei de a-i înmatricula autoturismul în litigiu.
Tribunalul reține cauza în pronunțare pe baza actelor de la dosar.
T R I B U N A L U L
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de_ reclamantul L.
V. a solicitat obligarea pârâtei I. P. J. C. - S. P. C.
R. P. de C. și Î. a Vehiculelor să fie obligată la înmatricularea autoturismului proprietate personală, marca Peugeot, fără plata taxei de poluare.
În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.
La data de 6 martie 2013 reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune
prin care a solicitat instanței obligarea pârâtei la înmatricularea autoturismului marca SKODA cu nr. de identificare TMBS26Y9Y3057750, fără achitarea taxei pentru emisiile poluante .
În dovedirea precizării de acțiune, cu referire la autovehiculul marca SKODA cu nr. de identificare TMBS26Y9Y3057750, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: contractul de vânzare-cumpărare pentru vehicul folosit și certificatul de înmatriculare (cartea de identitate a vehiculului), traduse în limba română.
În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei de poluare sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.
Pârâta I. prefectului județului C. - S. P. C. R. P. de
C. și Î. a Vehiculelor nu a formulat întâmpinare.
Din actele dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Cu referire la acțiunea introductivă, instanța reține că reclamantul deține un autoturism marca PEUGEOT, cu nr. de identificare_ UF41999092 anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
La data de_, reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse - în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .
Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .
Verificând apărările invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării apreciem că acestea sunt fundamentate, într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român. Astfel,
prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându-se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și 2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.
Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_ , potrivit art. I din Ordonanța de Urgență nr. 1 din 30 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.
Prin urmare, deși Legea 9/2012 este în armonie cu normele comunitare, atâta timp cât prin OUG 1/2012 au fost suspendate până la_, textele de lege care permit încasarea taxei pentru emisii poluante în forma în care să nu mai existe discriminările anterior menționate, apreciem că în acest context, în continuare, rațiunile care au stat la baza pronunțării hotărârii preliminare în cauza T. sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza circumscrisă speței de față, concluzia neputând fi decât incompatibilitatea cu art.110 TFUE.
Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamantul este obligat a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind neconformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va admite cererea reclamantului în ce privește autoturismul marca Peugeot.
Referitor la autoturismul marca Skoda din precizarea de acțiune, se reține că reclamantul nu a făcut dovada împrejurării că a solicitat înmatricularea acestuia fără plata taxei pentru emisiile poluante și a fost refuzat, refuz care să justifice promovarea cu succes a prezentei cereri.
Potrivit prevederilor art.1169 C.civ, reclamantul are obligația de a dovedi temeinicia pretențiilor sale, în speță refuzul autorității competente de a-i înmatricula autoturismul fără plata taxei pentru emisiile poluante.
Potrivit art. 129 alin 5¹ C.pr.civ, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea 202/2010, instanței de judecată nu i se mai poate imputa faptul că nu a ordonat din oficiu probe pe care părțile nu le-au propus și administrat în condițiile legii.
Pentru considerentele arătate, Tribunalul va respinge ca neîntemeiată precizarea de acțiune formulată de reclamant în ceea ce privește autoturismul marca Skoda cu nr. de identificare nr.TMBS26Y3057750.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul L. V. , domiciliat în sat G., comuna G., bl. E3, sc. 2, ap. 12, jud. C., în contradictoriu cu pârâta I. P. C. - S. P. C.
R. P. de C. și Înmatriculări a A.
, cu sediul în C. -N., B- dul 21 D. 1989, nr. 58, jud. C. și în consecință:
- obligă pârâta la înmatricularea autovehiculului marca Peugeot, nr. de identificare_ UF41999092, fără plata taxei pentru emisiile poluante .
Respinge acțiunea formulată în ceea ce privește autoturismul marca Skoda cu nr. de identificare nr.TMBS26Y3057750.
Fără cheltuieli de judecată. Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .
Președinte,
M. O. -S.
Grefier,
C. -G. H.
C.H. 29 Aprilie 2013
Red. M.O.S./ Tehnored. C.H. -_ 4 ex./29 aprilie 2013.