Sentința civilă nr. 7466/2013. Anulare act control taxe şi impozite
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. _
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7466
Ședința publică din 23 Decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. - judecător
G. ier: A. O.
Pe rol fiind judecarea acțiunii, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite O.U.G. 50/2008, formulată de reclamantul H. M. D. în contradictoriu cu pârâta D. G. R. A F. P. C. N. PRIN A.
M. .
Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din_, încheierea făcând parte integrantă din prezenta, pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării s-a pronunțat hotărârea de mai jos:
T.
Constată că prin contestația înregistrată la instanță la data de_ sub nr. dosar_, reclamantul H. M. D. , în contradictoriu cu pârâta D.
G. A F. P. M.,
a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea Deciziei NR.1649/_ pronunțată în soluționarea contestației sale cu consecința anulării Deciziei nr. 7970/_ prin care a fost soluționată în sensul respingerii plângerii formulată de reclamant împotriva actului constatator privind taxele vamale și alte drepturi cuvenite bugetului nr. 879/_ emis de D. Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Arad-Biroul Vamal Vărșand, dispunând în consecință anularea Actului constator al creanței nr. 879/_ .
În motivarea acțiunii s-a arătat că în mod greșit s-a reținut puterea de lucru judecat prin incidența dispozițiilor art. 183 alin.3 cod pr.fiscală, pct.9.3 și 9.5., respectiv pct.11.4 din Ordinul ANAF nr. 2137/2011. Astfel raportat la prevederile incidente, art. 166-174 din Legea nr.141/1997, în virtutea principiului tempus regit actum, pârâta a aplicat greșit dispozițiile legale.
Astfel, reclamantul a formulat la data de_ o plângere întemeiată pe prevederile art. 166 și 167 din Legea nr.141/1997 împotriva actului constatator nr. 879/_, autoritatea vamală emitentă fiind competentă să soluționeze plângerea, iar contestația ulterior formulată împotriva Deciziei nr. 7970/_
s-a întemeiat pe prevederile art.168 din aceeași lege, D. regională vamală ierarhic superioară fiind competentă să soluționeze contestația. Așadar, procedura urmată de reclamant fiind expres prevăzută de art. 166-174 din Legea nr.141/1997, nu se poate reține identitatea de părți, cauză și obiect, pentru a se constata puterea de lucru judecat.
Se arată că Decizia nr. 7970/_ de respingere a plângerii formulată de reclamant împotriva actului constatator, nu a fost comunicată anterior reclamantului, în condiții de legalitate, conform art.44 din Codul pr.fiscală, reclamantul contestând pretinsa comunicare a acestui act, în condițiile în care din cuprinsul "confirmării de primire"; nu se face dovada că la data poștei, _
, s-ar fi comunicat reclamantului această decizie, ci că soția sa ar fi semnat de primire la data de_, respectiv la o dată când nici nu s-a emis decizia, iar recomandata 103 privind comunicarea acestui act se susține că s-ar fi depus la oficiul poștal la data de_, deci anterior deciziei. În aceste condiții se impunea a fi soluționată pe fond contestația sa, iar nu pe excepție, chiar și în temeiul pct.-lui 3.9 din Ordinul nr. 2137/_, invocat de pârâtă.
Apoi, pe fondul cauzei, se arată că reclamantul nu a introdus în țară pe numele său autoturismul marca Opel Astra, în vederea importului, neavând obligația de a se prezenta la Biroul Vamal pentru regularizarea formalităților de import, astfel cum s-a reținut, în condițiile în care, în interiorul termenului de 30 de zile de la intrarea în țară, acest bun a părăsit teritoriul României.
Reclamantul a fost doar transportator al autoturismului, adus în țară doar pentru a fi reparat și nicidecum în vederea importului, autoturism care se afla în proprietatea numitului Guido Schneider, cu care a încheiat un act formal de vânzare cumpărare în limba germană prin care se remitea bunul reclamantului, iar după reparație, proprietarul urma să repatrieze autovehiculul în Germania prin încheierea unui nou act de vânzare-cumpărare, fapt realizat la data de_, deci anterior datei de_ data până la care, conform Actului constatator nr. 879/_, trebuia finalizat pretinsul import, aspect ce rezultă din adresa nr._ emisă de SEIP M. . Acest fapt este întărit de copia certificatului de înmatriculare realizată în data de_ în Germania unde se atestă calitatea de proprietar al numitului Guido Schneider.
Pârâta, prin întâmpinare
, solicită respingerea acțiunii, în condițiile în care reclamantul a introdus în țară, prin vama Varsand cu declarația vamală de tranzit DVTz nr.179/I 224/_, autoturismul marca Opel Astra, serie șasiu WOLO00058V5118840 capacitate cilindrica 1598 cm³, anul fabricației 1997, având ca destinație în vederea efectuării formalităților de vămuire Biroul Vamal
A. a Iulia. Având în vedere că titularul de operațiune nu s-a prezentat la biroul vamal de destinație, respectiv pentru a încheia operațiunea de tranzit vamal în termenul acordat, organele vamale din cadrul Biroului vamal Vărșand au încheiat din oficiu operațiunea prin actul constatator nr.879/_, stabilind în sarcina reclamantului datoria vamala in suma de 3627 lei.
Pentru neachitarea la scadență de către reclamant a obligațiilor fiscale stabilite prin actul constatator nr.879/_, organele vamale din cadrul Biroului Vamal Vărșand au calculat majorări de întârziere în sumă de 3536 lei, conform anexei nr.5665/_ privind calculul majorărilor de întârziere.
Împotriva actului constatator nr.879/_, reclamantul a formulat plângere la data de_, fiind înregistrată la Biroul vamal Vărșand sub nr.6163.
Prin Decizia nr.7970/_, Biroul vamal Vărșand a respins plângerea formulată de reclamant cu drept de contestare în termen de 15 zile de la înștiințare, la D. regionala Vamală Arad.
Decizia nr.7970/_ a fost transmisă contestatorului la adresa de domiciliu din loc. Seini, str. Băii, nr.93 și a fost primită la data de_, așa cum rezultă din amprenta ștampilei Oficiului poștal Seini aplicată pe confirmarea de primire, existentă în copie la dosarul contestației.
Reclamantul avea posibilitatea să formuleze contestație împotriva deciziei nr. 7970/_, în termen de 15 zile de de comunicare, conform art. 168 din Legea nr.141/1997, însa nu a făcut acest lucru.
Se arată că în speță sunt incidente prevederile art.183 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, pct.9.3, pct.9.5 și pct.11.4 din instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala, republicata,aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr.2137/2011, astfel că în mod legal s-a respins contestației formulată, constatadu-se puterea de lucru judecat.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a introdus în țară, prin vama Varsand cu declarația vamală de tranzit DVTz nr.179/I 224/_, autoturismul marca Opel Astra, serie șasiu WOLO00058V5118840 capacitate cilindrica 1598 cm³, anul fabricației 1997, având ca destinație în vederea efectuării formalităților de vămuire Biroul Vamal A. a Iulia. Având în vedere că titularul de operațiune nu s-a prezentat la biroul vamal de destinație, respectiv pentru a încheia operațiunea de tranzit vamal în termenul acordat, organele vamale din cadrul Biroului vamal Vărșand au încheiat din oficiu operațiunea prin actul constatator nr.879/_, stabilind în sarcina reclamantului datoria vamala in suma de 3627 lei.
Împotriva actului constatator nr.879/_, reclamantul a formulat plângere la data de_, fiind înregistrată la Biroul vamal Vărșand sub nr.6163.
Prin adresa nr.7970/_, Biroul vamal Vărșand a respins plângerea formulată de reclamant, cu drept de contestare în termen de 15 zile de la înștiințare, la D. regionala Vamală Arad.
D. G. a F. P. a fost sesizata de catre D. Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Arad - Serviciul I. Fiscala si Control Ulterior prin adresa nr.4895/559/SIFCU/_, înregistrată la D. G. a
F. P. sub nr.20616/_, asupra contestației depuse de reclamant împotriva deciziei nr.7970/_, emisă de Biroul vamal Vărșand.
Prin Decizia nr. 1649 din_ privind soluționarea contestației astfel formulate, D. G. a F. P. a Județului M., prin Biroul de Solutionare a Contestatiilor, a respins contestația, constatându-se puterea de lucru judecat, reținând incidența art.183 alin.(5) din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, pct.9.3, pct.9.5 și pct.11.4 din instrucțiunile pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr.92/2003, privind Codul de procedura fiscala, republicata, aprobate prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr.2137/2011, în condițiile în care Decizia nr.7970/_ a fost transmisă contestatorului la adresa de domiciliu din loc. Seini, str. Băii, nr.93 și a fost primită la data de_, așa cum rezultă din amprenta ștampilei Oficiului poștal Seini aplicată pe confirmarea de primire, existentă în copie la dosarul contestației, iar reclamantul avea posibilitatea să formuleze contestație împotriva deciziei nr. 7970/_, în termen de 15 zile de la comunicare, conform art. 168 din Legea nr.141/1997, însa nu a făcut acest lucru, astfel că, Biroul de Solutionare a Contestatiilor din cadrul Directiei Generale a F. P. nu se mai poate investi cu solutionarea pe fond a contestatiei .
Se observă că datoria vamala în sumă de 3627 lei a fost stabilită prin actul constatator nr.879/_ . Acest act a fost contestat în sistemul căilor administrative de atac, contestația reclamantului fiind soluționată prin adresa nr.7970/_ a Biroului vamal Vărșand care a respins plângerea formulată de reclamant, acesta din urmă având drept de contestare în termen de 15 zile de la înștiințare, la D. regionala Vamală Arad.
De altfel, potrivit art.168 din Legea nr. 141/1997, în vigoare la acel moment, "Persoanele fizice sau juridice care sunt nemulțumite de soluționarea plângerii de către autoritatea vamală se pot adresa cu contestații la direcția regională vamală ierarhic superioară, în termen de 15 zile de la comunicarea soluționării plângerii.";
Ulterior, reclamantul nu a mai atacat această decizie potrivit cailor de atac existente la momentul emiterii sale, până în data de_ când s-a adresat cu contestație la D. Județeană pentru Accize și Operatiuni Vamale Arad.
Instanța reține faptul că adresa nr.7970/_ Biroului vamal Vărșand prin care s-a respins plângerea împotriva actului constatator, a fost transmisă contestatorului la adresa de domiciliu din loc. Seini, str. Băii, nr.93 și a fost primită de soția reclamantului la data de_, așa cum rezultă din amprenta ștampilei Oficiului poștal Seini aplicată pe confirmarea de primire, existentă în copie la dosarul contestației. Susținerile contrare ale reclamantului nu pot fi primite, în condițiile în care data din amprenta ștampilei Oficiului poștal este certă, iar scrierea datei de "_ "; de către primitor apare ca o eroare materială.
Conform legislației fiscale comunicarea actului administrativ fiscal se face prin poștă, la domiciliul contribuabilului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar dispozioțiile codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură fiind aplicabile în mod corespunzător.
Conform dispozițiilor art. 92 alin. 3 Cod pr.civilă, "Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu - agentul va înmâna citația -unei persoane din familie (.), persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura i încheind proces verbal despre cele urmate".
În speță, adresa nr.7970/_ a Biroului vamal Vărșand a fost predată soției reclamantului de către agentul procedural după ce, anterior acesta i-a certificat identitatea și semnătura depusă pe actul ce confirma primirea, situație în care nu se poate pune problema existenței vreunei îndoieli asupra comunicării valabile a actului .
Referitor la autoritatea de lucru judecat s-a susținut de către pârâtă că pe calea ambelor contestații, respectiv plângerea din_ împotriva actului constatator nr.879/_ și contestația din_ înregistrată la D. Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale Arad, reclamantul a urmărit să obțină anularea Actului constatator nr.879/_ al Biroului Vamal si exonerarea de la plata sumei imputate reprezentând drepturi vamale la care s- au adăugat accesoriile aferente, însă în anterioritatea prezentului litigiu nu există o hotărâre pronunțată de o instanță judecătorească.
Cu toate acestea, în speță, în raport de starea de fapt arătată, trebuie reținut și respectat caracterul definitiv al actului administrativ. Astfel, reclamantul nu a mai atacat adresa nr.7970/_ a Biroului vamal Vărșand prin care s-a respins plângerea împotriva actului constatator potrivit cailor de atac existente la momentul emiterii sale, prin urmare actul constatator nr.879/_ a rămas definitiv. În consecință caracterul definitiv al actului administrativ prin care s-a stabilit debitul se opune la cercetarea acestuia în cadrul prezentei proceduri.
Dacă s-ar adopta teza contrară s-ar aduce atingere principiului securității reglementat prin art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. În același sens practica Curții de Justiție de la Luxemburg a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate (Hotărârea din 15 februarie 2001, Nachi Europe (C-239/99, pct. 28 și urm.),
Față de aceste considerente instanța a respins acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. M. D. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat F. Fl,orin din B. M., str. N. I., nr. 6, ap. 47, județul M. în contradictoriu cu pârâta D. G. R. a F.
P. C. N. cu sediul la Administrația Județeană a F. P. M. în B.
M., str. A. S. nr. 2A, județul M. . Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 23 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. A. O.
Red. / Tred. C.G. /_ - 4ex
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
cod operator 4204
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul H. M. D. cu domiciliul procesual ales la Cabinet Avocat F. F. din B. M., str. N. I., nr. 6, ap. 47, județul M. în contradictoriu cu pârâta D. G. R. a F.
P. C. N. cu sediul la Administrația Județeană a F. P. M. în B.
M., str. A. S. nr. 2A, județul M. . Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi 23 Decembrie 2013.
PREȘEDINTE,