Sentința civilă nr. 7991/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7991/2013

Ședința publică din data de 9 mai 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: R. M.

GREFIER: M. D.

Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare, privind pe reclamanta Ț. M. E. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. A MUNICIPIULUI C. -N. .

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, mersul dezbaterile și poziția părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus reclamanta Ț.

M. E.

a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului C. -

N. să îi restituie suma de 2381 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practica europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa de poluare este ilegală și discriminatorie, încălcând prevederile art.90 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: decizia de calcul a taxei de poluare, chitanța de plată a taxei, cartea de

identitate a autoturismului, acte care dovedesc înmatricularea acestuia într-un stat membru UE, corespondență purtată cu AFP C. -N. .

Trecând la soluționarea acțiunii din actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:

La data de_ reclamanta a achitat suma 2381 lei, cu titlu de taxa de poluare pentru autoturismul marca AUDI A4, conform chitanței seria TS6 nr.3415132 din data de_, la Trezoreria Municipiului C. -N. . Considerând nelegală perceperea acestei taxe s-a adresat pârâtei AFP a mun. C. -

N. cu solicitarea de a-i fi restituită.

Reclamanta a solicitat restituirea taxei de poluare însă parata prin răspunsul comunicat reclamantei s-a arătat ca se menține obligativitatea plății taxei de poluare pentru autovehicule, astfel ca taxa achitata nu poate face obiectul restituirii.

La data de_, prin serviciul registratură, reclamanta prin reprezentantul legal, a depus la dosar o cerere prin care învederează instanței că înțelege să renunțe la judecata prezentei cauze.

Constatând îndeplinite condițiile prev. de art. 246 C.pr.civ. și având în vedere principiul disponibilității care guvernează procesul civil, față de manifestarea de voință a reclamantului instanța de judecată va lua act de renuntarea la judecata acțiunii civile formulata de reclamanta Ț. M. E. cu domiciliul in loc.C. N., str.M., nr. 7, bl. Corp II, ap.3 a, jud. C. în contradictoriu cu parata AFP C. -N., cu sediul in C. -N., P-ța A. I. nr. 19, jud C. .

Fără cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Ia act de renuntarea la judecata acțiunii civile formulata de reclamanta Ț.

M. E. cu domiciliul in loc.C. N., str.M., nr. 7, bl. Corp II, ap.3 a, jud.

C. în contradictoriu cu parata AFP C. -N., cu sediul in C. -N., P-ța A. I. nr. 19, jud C. .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată in ședintă publică din_ .

PREȘEDINTE GREFIER

R. M. M. D.

Red.R.M./C.B./4 ex

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7991/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare