Sentința civilă nr. 7997/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Dosar nr. _

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7997/2013

Ședința publică din data de 9 mai 2013 Instanța compusă din: PREȘEDINTE: R. M.

GREFIER: M. D.

S-a luat spre examinare cauza de contencios administrativ și fiscal privind pe reclamantul K. D. și pe pârâta I. P. JUDEȚULUI

C. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI A AUTOVEHICULELOR, având ca obiect obligația de a face.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă niciuna din părți. Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că, mersul dezbaterile și poziția părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de_, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Prin cererea formulată la data de 04 ianuarie 2013 reclamantul K. D. a solicitat instanței ca în contradictoriu cu pârâta I. P. C. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE,

ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE, prin hotărârea ce se va pronunța să fie

obligată pârâta la înmatricularea fără plata taxei speciale a autovehiculului marca Volkswagen, având nr. identificare WVWZZZ6NZXY218292, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamantul a arătat că la data de_ a cumpărat autovehiculul mai sus descris, Acesta fiind anterior înmatriculat într-un stat al Uniunii Europene, respectiv Germania.

Pentru a înmatricula în România autovehiculul, se impune achitarea unei taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 3.409 lei.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie obligația de plată a taxei sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând practică europeană relevantă și arătând motivele pentru care consideră că taxa este discriminatorie și încalcă art.110 din TCE.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: actele de identificare ale autoturismului, corespondența purtată cu pârâta, actul prin care a dobândit autoturismul, dovada înmatriculării anterioare într-un stat membru UE, alte înscrisuri relevante soluționării cauzei.

Pârâta I. prefectului județului C. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, arătând că prin Legea nr.9/2012, OUG nr.50/2008 a fost abrogată, această lege fiind în conformitate cu normele comunitare, iar pârâta este obligată să respecte actele normative care reglementează înmatricularea autovehiculelor.

Analizând înscrisurile depuse la dosarul cauzei, precum și susținerile părților, instanța reține următoarele:

Reclamantul K. D. deține un autoturism marca Volkswagen, având nr.

identificare, anterior înmatriculat într-un stat membru UE, iar pentru înmatricularea în România i s-a pus în vedere să achite, în temeiul art. 4 alin 1 lit. a din Legea nr.9/2012, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.

La data de_, reclamantul a solicitat pârâtei înmatricularea autoturismului său fără plata acestei taxe, însă cererea sa a fost respinsă (fila 16).

Pe fondul cauzei, instanța constată că, prin hotărârea preliminară pe care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat-o la data de 7 aprilie 2011 în cauza I. T. c. Statul Român, s-a decis că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. În esență, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse

- în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care ține seama de deprecierea lor - unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină

fiscală.

În aceste condiții, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre. Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică

statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

Interpretarea pe care Curtea, în exercitarea jurisdicției conferite de art. 267 TFUE, o dă unei norme de drept european, clarifică sau definește, acolo unde este necesar, înțelesul și întinderea acestei norme așa cum aceasta trebuie înțeleasă sau ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la data intrării ei în vigoare, deci încă de la data de_ .

Urmare a pronunțării cauzei I. T. c. Statul Român, sus menționată, a fost adoptată de legiuitorul român Legea 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, aceasta intrând în vigoare la_ .

Verificând apărările invocate de pârâtă în cuprinsul întâmpinării apreciem că acestea sunt fundamentate, într-adevăr în Legea 9/2012 neexistând dispoziții care să aducă atingere Tratatului de Instituire a Comunității Europene, prin abrogarea OUG 50/2008 înlăturându-se discriminările care au fost avute în vedere de CJUE la momentul pronunțării cauzei I. T.

c. Statul Român. Astfel, prin noua lege s-a instituit taxa pe emisii poluante, prevăzându- se clar categoriile de autoturisme ce sunt supuse taxei, conform art. 4 alin 1 și

2 din Legea 9/2012, aceasta aplicându-se atât celor achiziționate deja în România cât și în privința acelora ce provin din alte state membre ale U.E.

Deși s-a adoptat legea în forma sus menționată, la data de_

, potrivit ar t. I d in O RDON. ȚA DE URGENȚĂ nr. 1 d in 30 ianu ar ie 2012 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 31 ianuarie 2012, începând cu data de 31 ianuarie 2012 aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) dinLegea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se su spend ă p ân ă l a 1 ianu ar ie 2013.

În prezen t, ef ectele suspend ăr ii an te r ior menț ion ate au în ce tat cu d ata d e

_ .

Cererea de înmatriculare a fost formulată la data de_ așa cum rezultă din scriptul depuse la fila 16, astfel că în vederea înmatriculării reclamantul are obligația achitării taxei de poluare.

Având în vedere considerentele expuse, instanța apreciază că taxa pe care reclamanta este obligată a o achita pentru înmatricularea autoturismului său apare ca fiind conformă cu art.110 din TFUE, motiv pentru care va respinge cererea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E:

Respinge actiunea formulată de către reclamantul K. D. cu domiciliul în loc.Plăiesti, nr. 49, com. Moldovenești, jud.C. în contradictoriu cu parata I. P. J. C. - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Inmatricularea Autovehiculelor cu sediul in C. -N., Bd. 21 D. 1989 nr. 58, jud. C. .

Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la_ .

PRESEDINTE GREFIER

R. M. M. D.

Red.R.M./C.B./4 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 7997/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare