Sentința civilă nr. 8346/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr._ R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8346/2013

Ședința publică din 16 Mai 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: D. -I. T. GREFIER: G. -C. Ț.

Pe rol fiind judecarea cauzei de Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant SC S. LS și pe pârât A. F. P. PENTRU C. M. C., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul reclamantului, avocat V. Patricia, lipsă fiind pârâta.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 14 mai 2013, prin registratura instanței s-a depus la dosar întâmpinare din partea pârâtei D.G.F.P.C. pentru A.F.P. pentru C. M. C., prin care solicită respingerea acțiunii.

Se comunică un exemplar din întâmpinare cu reprezentanta reclamantei, care depune la dosar acte din care rezultă proveniența celor 5 autoturisme din state membre U.E. și copiile certificatelor de înmatriculare.

Reprezentanta reclamantei arată că nu mai are de formulat alte cereri.

Nemaifiind alte cereri de formulat în probațiune, instanța declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S.

  1. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. pentru C.

  2. C. a solicitat instanței să dispună: obligarea pârâtei să restituie următoarele sume de bani: suma de 1658 lei, achitată de reclamantă conform chitanței seria TS3A nr. 7077193/_, suma de 906 lei, achitată cu chitanța seria TS3A nr.7078822/_, suma de 4040 lei achitată conform chitanței seria TS4 nr. 2091153/_, suma de 3835 Iei, achitată conform chitanței seria TS4B nr. 1078399/_, suma de 1060 lei, achitată conform chitanței seria TS4B nr. 1099293/_, sume reprezentând taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, percepute în mod nelegal, precum si dobânda legala de la data achitării, și până la achitarea efectivă a sumelor, cu cheltuieli de judecată.

    În motivarea cererii s-a arătat că suma de 1658 lei, achitată de reclamantă conform chitanței seria TS3A nr. 7077193/_, reprezentând taxă prima înmatriculare, s-a făcut in vederea înmatriculării pe numele subscrisei a autoturismului marca FORD, cu nr. de identificare WFOUXXTTPU6A22650, cumpărat inițial din Germania.

    1. Suma de 906 lei, achitată de subscrisa conform chitanței seria TS3A nr.7078822/_, suma reprezentând taxă prima înmatriculare, s-a făcut in vederea înmatriculării pe numele subscrisei a autoturismului marca OPEL, tip Agila 1.2i, cu nr. de identificare WOLOHAF681G063278, cumpărat inițial din Germania.

    2. Suma de 4040 lei, achitată de subscrisa conform chitanței seria TS4 nr.2091153 din_, suma reprezentând taxă prima înmatriculare, s-a făcut in vederea înmatriculării pe numele subscrisei a autoturismului marca RENAULT, tip Laguna, cu nr. de identificare VF1B5680518106622, cumpărat din inițial din Germania.

    3. Suma de 3835 lei, achitată de subscrisa conform chitanței seria TS4B nr. 1078399 din_, suma reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, s-a făcut in vederea înmatriculării pe numele subscrisei a autoturismului marca RENAULT, tip Megane, cu nr de identificare VF1LMRFB534364662, cumpărat inițial din Germania.

    4. Suma de 1060 lei, achitată de subscrisa conform chitanței seria TS4B nr. 1099293 din_, suma reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, s-a făcut in vederea înmatriculării pe numele subscrisei a autoturismului marca FORD, tip Focus, cu nr de identificare WFOWXXGCDW6T00610, cumpărat inițial din Germania.

Deși toate autoturismele menționate mai sus au fost înmatriculate inițial în țara de origine, reînmatricularea lor în România a fost condiționată de plata taxei speciale prevăzute de art. 2141din Codul Fiscal.

Taxa prevăzută de art. 214 din Codul Fiscal este nelegală, contravenind prevederilor legislației comunitare. Conform art. 90 alin. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene "nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare". Scopul acestei prevederi este de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară. Având în vedere că de la data de_ România este stat membru al Uniunii Europene legislația comunitară este obligatorie, se aplică în mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art. 148 din Constituția României.

Consideră reclamantul că această taxa este în contradicție cu dispozițiile art. 110 (fost art. 90 par. 1) din Tratatul de la Roma de constituire a Comunităților Europene, care interzice orice discriminare în ceea ce privește libera circulație a bunurilor.

Astfel, taxa de poluare auto achitată de reclamantă a fost încasată în contul bugetului de stat cu încălcarea art. 90 par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene. Taxa de poluare este contrara și practicii C.J.C.E.

În drept, au fost invocate Legea nr. 554/2004, OG nr. 50/2008, art.

110 TFUE.

Prin întâmpinarea pârâtei D.G.F.P. C. pentru A. Fondului pentru Mediu pentru C. M. C.

, prin care solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Examinând actele dosarului, tribunalul reține următoarele:

Reclamanta a achiziționat din Germania autoturismul marca FORD, cu nr. de identificare WFOUXXTTPU6A22650, pentru înmatricularea căruia în România a achitat suma de 1658 lei, cu chitanța seria TS3A nr. 7077193/_ (f. 10), reprezentând taxă prima înmatriculare. De asemenea, a cumpărat din Germania autoturismul marca OPEL, tip Agila 1.2i, cu nr. de identificare WOLOHAF681G063278, pentru care a plătit

suma de 906 lei, conform chitanței seria TS3A nr. 7078822/_ (f. 13), suma reprezentând taxă prima înmatriculare.

Tot din Germania reclamanta a achiziționat autoturismul marca RENAULT, tip Laguna, cu nr. de identificare VF1B5680518106622. În vederea înmatriculării acestuia în România a achitat suma de 4040 lei, cu chitanța seria TS4A nr.2091153/_ (f. 16). De asemenea, reclamanta a cumpărat autoturismul marca RENAULT, tip Megane, cu nr. de identificare VF1LMRFB534364662, anterior înmatriculat în Germania, pentru care a plătit suma de 3835 lei, conform chitanței seria TS4B nr. 1078399 din _

, suma reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule (f. 19).

Reclamanta a mai achiziționat și autoturismul marca FORD, tip Focus, cu nr. de identificare WFOWXXGCDW6T00610, înmatriculat anterior în Germania. Pentru a înmatricula acest autoturism pe numele său, reclamanta a achitat suma de 1060 lei, cu chitanța seria TS4B nr. 1099293 din_, suma reprezentând taxă specială pentru autoturisme și autovehicule (f. 23).

Taxa de poluare a fost perceputa sub incidenta OUG 50/2008. OUG nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de A. Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei

intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, tribunalul apreciază că în speță sunt încălcate dispozițiile art. 25, 28, 30, și 90, actualmente 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în data de_ s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza T. împotriva României, respectiv în cauza C-402/09 referitoare la compatibilitatea taxei de poluare, instituită prin dispozițiile

O.U.G. 50/2008 cu dreptul comunitar, în speță cu dispozițiile art.90, actualmente 110 din TFUE, și s-au dispus următoarele:

"Articolul 90, actualmente 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.";

În baza principiilor supremației dreptului comunitar și al efectului direct aplicabil al dreptului comunitar, hotărârea preliminară sus menționată este obligatorie pentru instanța națională în ceea ce privește interpretarea prevederii comunitare și al actului comunitar în cauză iar această obligativitate a fost stabilită în mod constant de jurisprudența CJUE -, spre exemplu C 52/76, Benedetti c. Munari și rezultă și din dispozițiile art. 20 alin 2 din Constituția României.

Pentru aceste argumente instanța apreciază că taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 cu modificările ulterioare, încalcă prevederile

art. 90, 110 în actuala numerotare, din Tratatul de Institute a Comunităților Europene.

În jurisprudența referitoare la textul legal din tratatul menționat, CJUE a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui

text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurenta între produsele importate vizate de taxa și produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

În consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se afla intr-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90, respectiv 110, este aplicabil, iar norma fiscala națională contrară art. 110 trebuie înlăturată de la aplicare.

Instanța consideră că norma interna în baza căreia s-a achitat taxa de poluare îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibilă cu art. 110 din Tratatul CE.

Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja intr-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca și capitalului.

Exista desigur un raport de concurenta între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

În ceea ce privește dobânda pretinsă și cuantumul ce poate fi acordat este de remarcat că reclamantul a solicitat acordarea dobânzii legale.

Tribunalul apreciază că în speță se poate acorda dobânda legală întrucât perceperea taxei din speță cu încălcarea prevederilor dreptului comunitar reprezintă o faptă ilicită ce atrage răspunderea paratei în condițiile dreptului comun, aceasta fiind obligata să repare întreg prejudiciul suferit de reclamant și fiind totodată pusa în întârziere încă de la data săvârșirii faptei ilicite adică de la data încasării sumei din speță. Ca atare, reclamantul este îndreptățit la încasarea dobânzii legale în de la data plății taxei din speță și până la data achitării efective.

Având în vedere considerentele mai sus expuse tribunalul în baza art. 8,

18 din Legea 554/2004 și a prevederilor anterior menționate, va admite acțiunea formulată de reclamanta SC S. LS în contradictoriu cu pârâta A. F. P. pentru C. M. C. -N. și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului sumele de 1658 lei, 906 lei, 4040 lei, 3835 lei, 1060 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

În temeiul art. 274 C.pr.civ. va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 1039,3 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC S.

LS, cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. Nicolae Titulescu nr.22, ap.11, jud. C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. pentru C. M. C. -N., cu sediul în C. -N., Piața A. I. nr.19, jud. C. și în consecință:

Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele de 1658 lei, 906 lei, 4040 lei, 3835 lei, 1060 lei, reprezentând taxa de poluare, precum și dobânda legală aferentă acestor sume de la data achitării și pană la momentul restituirii integrale a sumei.

Obligă pe pârâtă să plătească reclamantului suma de 1039,3 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică de la 16 Mai 2013.

Președinte,

D. -I. T.

Grefier,

G. -C. Ț.

Red.D.T./C.Ț./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8346/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare