Sentința civilă nr. 871/2013. Contencios. Obligația de a face

R O M Â N I A

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

cod operator 4204

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR. 871

Ședința publică din 12 februarie 2013 Completul constituit din :

PREȘEDINTE: A. S.

- Judecător

G. ier: D. H.

Pe rol fiind pronunțarea soluției la acțiunea având ca obiect anulare act de control taxe și impozite promovată de reclamantul M. M., cu domiciliul în G., str. T. V., nr. 20, bl. Y19, sc. 1, ap. 13, județul G., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. M., cu sediul în B. M. ,

A. S., nr. 2A, județul M. .

Se La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că prezenta cauză este la primul termen de judecată, că cererea este timbrată corespunzător cu 43 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar și că în data de_, prin serviciul registratură al instanței, pârâta a depus întâmpinare care a fost comunică reclamantului.

T., verificând actele și lucrările de la dosar constată că reclamantul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă (fil. 2) și reține cauza în pronunțare.

T.

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin acțiunea formulată înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul M.

M. a solicitat tribunalului ca în contradictoriu cu pârâta A. F. P.

B. M., obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5.725 lei achitată cu titlu de taxă de primă înmatriculare, cu dobânda legală aferentă începând cu data încasării debitului până la restituirea integrală și obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism pentru care a plătit o taxă de primă înmatriculare în cuantum de 5.728 lei prevăzută de Codul fiscal care contravine TCE .

Prin întâmpinare pârâta DGFP M. în nume propriu și pentru AFP B.

M., a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Examinând acțiunea, care a fost legal timbrată, din coroborarea probatoriului administrat, precum și a dispozițiile legale incidente în materie, instanța reține următoarele:

Reclamanta a achitat în contul Trezoreriei Municipiului Sighetu Marmației suma de 5.728 lei cu titlu de taxă specială de primă înmatriculare, conform chitanței seria TS3B, nr. 2144606 din_, pentru auto marca Volkswagen Passat, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru UE.

Potrivit art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE), nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.

De asemenea, conform alin.2 al aceluiași articol, niciun stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție. Scopul general al art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 alin. 1 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (ex. articolul 90 TCE) întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel din acest litigiu pentru care se solicită restituirea taxei de poluare.

După aderarea României la Uniunea Europeană, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Din perspectiva celor arătate, T. consideră că decizia de calcul a taxei de poluare este nelegală, nelegală fiind și încasarea taxei aferente și, în consecință, suma percepută trebuie restituită de către pârâte conform dispozitivului.

Cât privește daunele interese, instanța apreciază că, în principiu, se acordă dobânda legală prevăzută de O.G. nr. 9/2000, începând cu data achitării taxei de poluare, de la data achitării respectiv_ și până la data de_, iar începând cu_ dobânda penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 și până la restituirea efectivă a sumei.

Pârâta, fiind în culpă procesuală, va fi obligată, în temeiul art.274 alin.1 și 3 Cod procedură civilă, să plătească reclamantului suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând, taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul M. M., cu domiciliul în G., str. T. V., nr. 20, bl. Y19, sc. 1, ap. 13, județul G., în contradictoriu cu pârâta A. F. P. B. M., cu sediul în B. M. ,

  1. S., nr. 2A, județul M. și, în consecință:

    Obligă pârâta A. F. P. B. M. să restituie reclamantei suma de 5.728 lei cu dobânda legală prevăzută de art. 3 alin. 3 din OG nr. 9/2000 începând cu _ până la data de_, iar începând cu data de_ dobândă penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. 2 și 3 din OG nr. 13/2011 până la data plății efective.

    Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 43 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

    Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică, azi,_ .

    Președinte G. ier

    1. S. D. H.

Red. AS/_

Tred. D.H. /_

4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 871/2013. Contencios. Obligația de a face