Sentința civilă nr. 8776/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare

Dosar nr. _

cod operator de date cu caracter personal 3184

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA MIXTĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8776/2013

Ședința publică de la 20 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE A.

G.

C.

Grefier C.

S.

Pe rol fiind judecarea cauzei Contencios administrativ și fiscal privind pe reclamant

G. A. și pe pârât A. F. P. T., chemat în garanție A. F. PENTRU M., având ca obiect anulare acte emise de autoritățile de reglementare...

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților de la dezbateri. Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța constată că prin întâmpinarea depusă la fila 29 s-a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.

Raportat la dosarul nr._ al Tribunalului C., instanța ridică din oficiu excepția autorității de lucru judecat și reține cauza în pronunțare pe excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub nr. de mai sus, reclamantul G. A. a solicitat obligarea pârâtei A. F. P. a municipiului T. să îi restituie suma de 3636 lei reprezentând taxa de poluare pentru autovehicule achitată în vederea înmatriculării definitive a unui autoturism pe numele său, cu dobânda legală aferentă de la data achitării taxei si până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a prezentat pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, dispozițiile legale care instituie această obligație sunt neconforme cu normele europene în materia taxării, citând și practică națională și europeană relevantă.

În dovedirea celor susținute, reclamantul a depus copii ale următoarelor înscrisuri: chitanța care atestă plata taxei de poluare, cartea de identitate a autoturismului, dovada înmatriculării anterioare a autoturismului în spațiul UE, corespondență purtată cu AFP T.

, alte înscrisuri relevante.

Cererea a fost legal timbrată.

Pârâta A. F. P. a municipiului T. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, invocând excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost desființată prin exercitarea căii de atac speciale a contestației administrative prevăzută de art.205 și urm. din OUG nr.92/2009.

Pe fondul cauzei, pârâta a precizat faptul că suma de bani solicitată de reclamant este datorată ca taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 care nu contravine art.90 din Tratatul

C.E., scopul acestei ordonanțe fiind acela al asigurării protecției mediului pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în domeniu.

Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru M. în considerarea faptului că potrivit art.1 al.1 din OUG nr.50/2008, această taxă constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru M. în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

În ceea ce privește excepția inad misib ilități i

invocată de pârâta A. F.

P. a municipiului T., care se impune a fi analizată cu prioritate conform art. 137 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța urmează a o respinge pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 24/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite cu ocazia recursului în interesul legii promovat s-a statuat faptul că "Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod";, iar această decizie este obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Pe de altă parte, aplicarea Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care a abrogat OUG 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată prin Ordonanța de Urgență nr. 1/2012, în vigoare din data de_ .

De asemenea, restituirea doar a diferenței între taxa de poluare încasată anterior pe baza unei norme legale abrogate la 1 ianuarie 2012 și taxa de emisii poluante ce urmează a se percepe în temeiul actului normativ aplicabil după această dată pune problema aplicării noului act normativ și pentru trecut, respectiv taxa specială încasată ilegal s-ar valida prin aplicarea retroactivă a unui alt act normativ inactiv la data nașterii și consumării raportului juridic de drept material fiscal, ceea ce evident contravine principiului neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. 1 din Constituție.

Pentru toate acestea, se impune respingerea excepției.

În ceea ce privește e xcepția autorității de lucru judecat

ridicată din oficiu, instanța urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Prin Sentința civilă nr. 3006/2013 pronunțată de Tribunalul Cluj la data de_ în dosarul nr._ s-a respins excepția inadmisibilității și s-a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G. A. în contradictoriu cu pârâta A. F.

P. T., care a fost obligată să plătească în favoarea reclamantului suma de 3636 lei cu titlu de taxă pe poluare nedatorată, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la data plății efective. În baza art. 274 C.p.c., pârâta a fost obligată să plătească în favoarea reclamantului suma de 539,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. de asemenea, s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție A. F. pentru M., care a fost obligată să achite în favoarea pârâtei suma de 3636 lei reprezentând taxă pe poluare restituită reclamantului cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de_ și până la data plății efective..

Această sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare.

În conformitate cu dispozițiile art. 1201 din vechiul Codul civil, "este lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate";, iar potrivit dispozițiilor art. 166 din Codul de procedură civilă, excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, absolută și

peremptorie, care poate fi invocată în orice fază a pricinii (fiind de ordine publică). Astfel, o cerere poate fi soluționată definitiv doar o singură dată, iar hotărârea judecătorească prin care se finalizează un proces civil este prezumată a exprima adevărul, soluția pe care o cuprinde neputând fi contrazisă printr-o altă hotărâre.

Instanța constată că între prezenta cauză și cea care a făcut obiectul dosarului nr._ al Tribunalului C. există identitate de părți, fiind vorba despre cereri de chemare în judecată formulate de același reclamant G. A. împotriva aceleiași pârâte A. F.

  1. a municipiului T. .

    Între cauze există și identitate de obiect, deoarece se solicită restituirea aceleiași taxe de poluare în cuantum de 3636 lei, achitată la AFP T. la data de_ .

    Apoi, ambele acțiuni au fost fundamentate pe dispozițiile dreptului comunitar incidente iar acțiunile se circumscriu Legiir.554/2004 a contenciosului administrativ, între dosare existând, deci, și identitate de cauză.

    Pentru aceste considerente, instanța apreciază că între cauza de față și cea care a făcut obiectul dosarului menționat există tripla identitate de elemente cerută de prevederile art. 1201 din Codul civil. În lumina celor reținute și în temeiul dispozițiilor legale incidente, tribunalul va admite excepția autorității de lucru judecat ridicată din oficiu și va respinge cererea de chemare în judecată.

    Dată fiind modalitatea de soluționare a cererii principale, în temeiul art. 60 din Cod, se va respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă.

    În temeiul art. 274 alin. 1 din Codul de procedură civilă, se ia act că pârâta nu a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Respinge excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă. Admite excepția autorității de lucru judecat ridicată din oficiu.

    Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. A. , cu domiciliul procesual ales în C. -N., str. P. nr. 22, ap. 13, jud.C. în contradictoriu cu pârâta A. F. P. a Municipiului T., cu sediul în T., Piața R. nr. 15 B, jud.C. .

    Respinge ca lipsită de obiect cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu A. F. pentru M. , cu sediul în B., S. I. nr. 294 corp A, sector 6.

    Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 2013.

    Președinte,

    1. G. C.

Grefier,

C. S.

Red.AGC

Tehnored.VAM 5 ex./_

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 8776/2013. Contencios. Anulare acte emise de autorităţile de reglementare