Sentința civilă nr. 926/2013. Contencios. Despăgubire

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B. -N.

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. _

SENTINȚA CIVILĂ NR.926/2013

Ședința publică din: 23 mai 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: S. I., judecător GREFIER: H. V.

Pe rol fiind judecarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul

C. I.

împotriva pârâtelor D. G. A F. P. B-N

și A. F. P. S. B.

, având ca obiect despăgubire - restituire taxă poluare.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nici una dintre părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care :

Instanța pune în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.F.P. B-N și excepția inadmisibilității petitului de anulare a actului administrativ, excepții invocate prin întâmpinare de D.G.F.P.B-N, unește excepțiile cu fondul cauzei și constatându-se că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă cauza a rămas în pronunțare.

Deliberând constată,

T R I B U N A L U L

Prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus reclamantul Concan I. a chemat în judecată pe pârâții DGFP B. -N. și A. F. P. Sîngeorz-B. solicitând anularea deciziei de calcul a taxei de poluare și obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare în cuantum de 2529 lei, precum și dobânda legală aferenta acestei sume, calculată de la data achitării ei și până la restituirea efectivă a acesteia.

În motivare s-a arătat în esneță că reclamantul a achiziționat din spațiul UE, un autoturism second-hand, iar pentru înmatricularea autoturismului în circulație în România a fost nevoit să achite taxa de poluare în cuantum de 2529, potrivit chitanței din_ .

Prin cererea adresată pârâtei reclam. a solicitat restituirea taxei achitate, dar aceasta a refuzat restituirea taxei motivat de faptul că, taxa de poluare pentru autovehicule s-a instituit prin OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare și ca atare taxa s-a încasat legal și nu poate fi restituită.

Refuzul restituirii este nelegal și se impune obligarea pârâtei la restituirea taxei mai sus arătate cu dobânda legală aferentă prin prisma disp. art. 148 din Constituția României, coroborate cu disp. art. 90 paragraf 1 din Tratatul Comunității Europene, a cărui stat membru este și România din_, conform legii nr. 157/2005 de ratificare a tratatului de aderare. -a învederat faptul că legislația internă nu este compatibilă cu prevederile legislației comunitare, așa cum s-a constatat în cauza Tatu vs. România, de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În drept s-au invocat dispozițiile din Tratatul Comunității Europene, art.148 din Constituția României, art.1082,1084 Cod civil, Codul fiscal și Codul de procedură fiscală.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, anulate la dosar (f. 2,22).

Pârâta DGFP B. -N., în nume propriu și ca reprezentant al AFP Sîngeroz-B. a depus la dosar întâmpinare (f. 23), prin care în principal a invocat lipsa calității procesuale pasive a pârâtei de rând 1 și excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulate și în consecință menținerea taxei pe poluare achitată de reclamant ca fiind legal percepută și încasată.

În susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P.

B. -N. pe considerentul că reclamantul a achitat taxa la AFP Sîngeorz-B., care a și emis decizia de calcul a taxei.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității petitului de anulare a deciziei de calcul a taxei, s-a învederat că cererea nu poate fi primită pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, raportat la împrejurarea că acest act nu a fost contestat în condițiile art. 205 din Codul de procedură fiscală, cu toate că în cuprinsul său s-a indicat această posibilitate.

Pe fondul cauzei s-a subliniat că taxa achitată a fost stabilită de către organul fiscal în conformitate cu dispozițiile cuprinse în O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule și în Normele metodologice de aplicare.

Taxa pe poluare se plătește, conform art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, iar scopul final este îmbunătățirea calității aerului și încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară. Autovehiculul achiziționat de către reclamant s-a înmatriculat pentru prima oară în România; autovehiculul nu a fost înmatriculat temporar în România; taxa pentru emisiile poluante a fost achitată de către reclamant, care a și înmatriculat autovehiculul; autovehiculul achiziționat și înmatriculat de către reclamant nu a intrat în categoria autoturismelor și autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata taxelor. Ca urmare, rezultă în mod evident că autovehiculul înmatriculat de către reclamant, era supus aplicării și plății taxei pentru emisiile poluante provenite de la

autovehicule.

Existența unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa pe poluare achitată de reclamant.

În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii legale până la data restituirii efective s-a arătat că art. 9 din O. G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligațiile bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar prevede că "dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.

Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget nu prevede acordarea de dobânzi decât în cazul în care cererea de rambursare/restituire nu a fost soluționată în termenul legal. Conform capitolului 1 pct. 1 și urm. din Ordinul nr. 1899/2004 restituirea sumelor de la buget se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal.

În privința cheltuielilor de judecată s-a arătat că nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată, pârâta nefiind în culpă.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 115 - 118 C.proc.civ., O.U.G. 50/2008 și O.G.

92/2003.

Prin cererea de chemare în garanție formulată de pârâte (f.32) s-a solicitat chemarea în garanție a Administrației F. pentru M. și obligarea chematei în garanție la plata sumei solicitată de reclamant și a cheltuielilor de judecată în ipoteza admiterii acțiunii principale.

În motivare s-a arătat că entitatea care încasează taxa este pârâta, însă destinatarul sumelor încasate este A. F. pentru M., conform art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008. OG nr. 92/2003.

Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei

D. G. a

F. P. B. -N. invocată, tribunalul constată că aceasta este întemeiată, întrucât între pârâtă și reclamant nu s-a stabilit nici un raport juridic fiscal, atât timp cât pârâta nu a încasat suma de bani solicitată spre restituire și nici nu a emis vre-un act administrativ în cauză.

În aceste condiții, pârâta nu justifică legitimare procesuală pasivă, considerent pentru care se impune admiterea excepției cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamant împotriva acestei pârâte, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

În egală măsură este întemeiată și excepția inadmisibilității cererii de anulare a deciziei de calcul a taxei de polare, câtă vreme reclamantul nu a urmat procedura prealabilă obligatorie, prevăzută de art. 205 din Codul de procedură fiscală, petitul urmând a fi respins ca atare.

Analizând pe fond actele și lucrările dosarului,

tribunalul reține faptul că în prezent, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile dreptului Uniunii, în speță art. 110 din T.F.U.E. incidente, trebuie analizată prin raportare la efectele produse în dreptul intern de hotărârile pronunțate la data de 7 aprilie 2011, respectiv 7 iulie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 vizând forma inițială a OUG 50/2008 respectiv C-263/10 vizând

forma OUG nr. 50/2008 după data de_ având ca obiect cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu, respectiv Tribunalul Gorj.

Prin aceste hotărâri Curtea de Justiție a stabilit că articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 din T.F.U.E., plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Prin urmare, taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea în vigoare menține efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății și produc efecte retroactive. Aceleași concluzii au fost stabilite de către CJUE și în cauza Nisipeanu, respectiv C-263/10 din_, în care au fost analizate formele ulterioare ale OUG nr. 50/2008.

Prin urmare, în privința taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 trebuie să se rețină că reglementarea națională în vigoare la data plății taxei este incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E.

Concluzia care se impune așadar este aceea că taxa pe poluare plătită de reclamant cu chitanța seria TS6 nr. 0770043 din data de_ (f. 7) pentru înmatricularea autoturismului achiziționat dintr-un alt stat membru UE ( Germania) nu mai are bază legală în dreptul intern (art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc), considerent pentru care se impune restituirea acesteia. Dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru UE s-a depus la fila 13 din dosar.

Este de principiu că potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Tot astfel, dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită, ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil ca echivalent al lipsei folosirii acestei sume.

Numai astfel se poate concepe o justă și integrală reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.

Prin urmare, odată cu restituirea sumei achitate se impune și plata dobânzii legale aferente sumei încasate de pârâtă, cu începere de la data încasării -_ și până la data plății efective, calculată în baza OG nr. 9/2000 în vigoare până la data de_, respectiv conform OG nr. 13/2011 aplicabilă potrivit art. 19 din 1 octombrie 2011.

În baza considerentelor reținute și a textelor legale evocate, tribunalul va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamant împotriva administrației financiare și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de 2529 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare, și să plătească dobânda legală la această sumă de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă a sumei datorate. Se va respinge ca inadmisibil petitul de anulare a deciziei de calcul a taxei.

Reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 și art. 5 alin. 1 și 3 din OUG nr. 50/2008 taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă, se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru M. și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, care gestionează aceste sume.

Având în vedere faptul că în final sumele achitate cu titlu de taxă de poluare constituie venit la bugetul F. pentru mediu, în baza dispozițiilor art. 60 C.proc.civ., tribunalul va admite chemarea în garanție formulată de pârâtă și în consecință, va obliga chemata în garanție A. F. pentru M. să plătească administrației financiare pârâte suma de 2529 lei achitată de reclamant cu titlu de taxă de poluare, precum și dobânda legală aferentă acesteia începând cu data achitării sumei și până la restituirea efectivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. G. a F. P. B.

-N. cea a inadmisibilității petitului de anulare a actului administrativ.

Respinge acțiunea formulată de reclamantul C. I. cu domiciliul în com. R., bl 3 sc. B ap.3, județul B. -N. împotriva pârâtei D. G. a F. P. B. -N. , cu sediul în B.

, strada 1 D. nr. 6-8, județul B. -N. ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul C. I. împotriva pârâtei A. F.

P. Sîngeorz-B.

, reprezentată de DGFP B. -N.

, cu sediul în B., strada 1 D. nr. 6, județul B. -N., și în consecință:

- obligă pârâta să restituie reclamantului suma de 2529 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare, și să plătească dobânda legală la această sumă de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă a sumei datorate.

Respinge ca inadmisibil petitul de anulare a deciziei de calcul al taxei de poluare.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematei în garanție

A. fondului pentru mediu B.

, cu sediul în B., Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6 și în consecință:

- obligă chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 2529 lei, cu titlu de restituire taxă poluare, dobânda legală aferentă acestei sume, ce se va calcula de la data achitării, până la restituirea efectivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică, azi, 23 mai 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

S. I. H. V.

Red./tehnored. S.I. 2 ex _

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sentința civilă nr. 926/2013. Contencios. Despăgubire