Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1526/2015. Curtea de Apel ALBA IULIA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1526/2015 pronunțată de Curtea de Apel ALBA IULIA la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 4301/97/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
DECIZIE Nr. 1526/2015
Ședința publică de la 22 Aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE O. M. P.
Judecător L. I. G.
Judecător C. C. F.
Grefier R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeana a Finanțelor Publice Hunedoara pentru Serviciul F. Municipal Petroșani, în contradictoriu cu reclamantul V. A. M. și pârâta Administrația F. pentru Mediu, împotriva Sentinței nr. 1815/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. _, având ca obiect anulare act de control taxe și impozite.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost parcursă procedura prealabilă fixării primului termen de judecată.
Față de actele și lucrările dosarului și față de solicitarea judecării cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față
Prin sentința nr. 5237/CA/2013 pronunțată de Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F. a Tribunalului Hunedoara a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara și excepția inadmisibilității și a fost admisă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta V. A. M. (fostă P. Santa) în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara - Serviciul F. Municipal Petroșani și Administrația F. pentru Mediu și în consecință au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 3.066 lei reprezentând taxă pe poluare și a dobânzii fiscale începând cu data de 28.12.2010 până la data plății efective. De asemenea, au fost obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1000 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Hunedoara, solicitând admiterea acestuia și modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului.
În expunerea motivelor arată că sumele privind taxa de mediu trebuie gestionate de Administrația F. pentru Mediu singura care are calitate procesuală pasivă în cauză.
Totodată arată că instanța de fond a soluționat greșit excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare. Se apreciază că în speță trebuia admisă excepția lipsei procedurii prealabile justificată de împrejurarea că reclamantul nu a procedat conform art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004 cu privire la decizia de calcul a taxei de poluare.
În subsidiar solicită modificarea sentinței și respingerea acțiunii justificat de faptul că formula de calcul a taxei de poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, este conformă normelor europene in domeniu si in concordanta cu jurisprudența CJCE iar neconformitatea cu art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene ar putea exista doar în măsura în care taxa aplicată produselor importate din alt stat comunitar și cea aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, ceea ce nu este cazul în speță.
Se critică și modul de obligare la plata dobânzii, arătând că plata făcutăde reclamant a fost una voluntară, iar emiterea deciziei s-a realizat ca urmare a solicitării exprese a reclamantului formulată în acest sens, astfel că instituției recurente nu i se poate imputa vreo culpă.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată se susține că soluția este nelegală întrucât nu poate fi reținută vreo culpă în sarcina sa.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate curtea reține următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a organelor fiscale, aceasta nu poate fi reținută.
Taxa de poluare instituită prin OUG 50/2008 este gestionată de Administrația F. pentru Mediu și constituie venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin. 1 din acest act normativ.
Însă taxa se calculează (art. 5 alin. 1), se încasează (art. 5 alin.4) și se restituie (art. 8 alin. 4) de către autoritatea fiscală competentă, respectiv „autoritatea fiscală teritorială în a cărei evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe” (art.2 lit. d). Acest aspect este reglementat și de art. 7 care prevede că „stabilirea, verificarea, colectarea și executarea silită, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscală competentă”.
În speță calitatea de autoritate fiscală competentă o are Administrația Finanțelor Publice Petroșani, cea care a emis decizia de calcul a taxei.
Conform art. 2 din HG 109/2009 (în vigoare la data emiterii deciziei de calcul) privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală „În subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală funcționează Garda Financiară, Autoritatea Națională a Vămilor, direcțiile generale ale finanțelor publice județene și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca instituții publice cu personalitate juridică.” Așadar numai DGFP Hunedoara are personalitate juridică nu și Administrația Finanțelor Publice Petroșani .
Potrivit art. 13 alin. 1 din HG 520/2013 (act normativ care a abrogat HG 109/2009), începând cu data de 01.08.2014se înființează în subordinea Agenției direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, instituții publice cu personalitate juridică.
Conform alin. 3 din același text în cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcții regionale vamale;
b) administrații județene ale finanțelor publice;
c) servicii fiscale municipale și orășenești, precum și birouri fiscale comunale;
d) birouri vamale de interior și de frontieră.
Potrivitart. 23din HG 520/2013:
(1) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice se înființează prin transformarea direcției generale a finanțelor publice a județului, respectiv a municipiului București în care este stabilit sediul direcției generale regionale, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale ale finanțelor publice județene din aria de competență stabilită potrivit anexei nr. 2, care își pierd personalitatea juridică.
(2) Direcțiile generale regionale ale finanțelor publice preiau prin fuziune prin absorbție direcțiile regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiile județene și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, precum și birourile vamale de interior și de frontieră din aria de competență stabilită conform anexei nr. 2.
(…)
(4) Activitatea și competențele tuturor direcțiilor generale ale finanțelor publice absorbite din aria de competență, precum și a tuturor structurilor teritoriale subordonate acestora sunt preluate de către direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, înființate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
(5) Administrațiile finanțelor publice municipale constituite la nivelul municipiilor reședință de județ din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în administrații județene ale finanțelor publice.
(6) Administrațiile finanțelor publice municipale (altele decât cele reședință de județ) și administrațiile finanțelor publice orășenești din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în servicii fiscale municipale, respectiv servicii fiscale orășenești.
(7) Administrațiile finanțelor publice comunale din subordinea direcțiilor generale ale finanțelor publice județene se reorganizează în birouri fiscale comunale.
Ca atare, în noua configurație, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Timișoara are personalitate juridică în timp ce competența de realizare a operațiunilor descrise anterior îi revine Serviciului F. Municipal Petroșani.
Însă atât în doctrină cât și în practica instanței supreme s-a arătat în mod constant că trebuie făcută delimitarea între personalitatea juridică și capacitatea de drept administrativ. Astfel pentru a avea calitate procesuală este necesar și suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă capacitate juridică de drept administrativ, adică să aibă competență. Sub acest aspect este evident că Administrația Finanțelor Publice Petroșani are competență cu privire la calcularea, încasarea și restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare, emițând acte administrative în acest sens.
Dar, atunci când, într-un litigiu de drept administrativ există și petite privitoare la repararea unor pagube materiale sau morale, este absolut necesar ca în raportul juridic respectiv să se afle și entitatea care are personalitate juridică și un patrimoniu în măsură să garanteze îndeplinirea obligațiilor stabilite de instanță.
În speță, petitul patrimonial vizează bugetul în care au fost virate sumele, respectiv cel al Administrației F. pentru Mediu care are personalitate juridică.
Așa fiind, având în vedere că refuzul de soluționare a cererii de restituire este actul administrativ asimilat (în sensul art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004) al Administrației Finanțelor Publice Petroșani, care are capacitate de drept administrativ și organe de conducere proprii iar repararea pagubei privește bugetul F. pentru mediu, instanța de fond în mod legal și temeinic a constatat că au calitate procesuală pasivă în prezentul litigiu Serviciul F. Municipal Petroșani și Administrația F. pentru Mediu.
*
În ceea ce privește necesitatea solicitării anulării deciziei de calcul a taxei de poluare respectiv cu privire la motivul de recurs privind lipsa procedurii prealabile trebuie reținute următoarele:
Natura juridică a deciziei de calcul a taxei de poluare rezultă din analiza dispozițiilor art. 5 alin. 1 și 7 din OUG 50/2008, aceasta reprezentând un act administrativ fiscal atipic (reclamantul are alegerea de a nu achita taxa stabilită prin acest act, fără ca această manifestare de voință să determine transformarea deciziei de calcul în titlu de creanță, respectiv titlu executoriu).
Conform art. 7 din OUG 50/2008 raportat la art. 207 din OG 92/2003 „Contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.”
Fiind vorba despre un act administrativ fiscal reclamantul era obligat să îndeplinească această procedură prealabilă specială în termenul de decădere defipt de lege, numai în măsura în care intenționează să conteste cuantumul taxei, ocazie cu care va urma procedura administrativă reglementată de art. 10 din OUG 50/2008.
În speță reclamantul a contestat însăși legalitatea taxei pe care a fost obligat să o achite, pe motiv de incompatibilitate a OUG 50/2008 cu art. 90 din Tratatul CE, astfel că litigiul este unul de contencios fiscal, desfășurat în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 135 din Codul de procedură fiscală.
În ceea ce privește formula juridică folosită de reclamant, astfel cum aceasta trebuia identificată de instanță este aceea a refuzului nejustificat de restituire a unei taxe nelegal încasate, solicitată în condițiile art. 21 alin. 4 și art. 117 alin. 1 lit. d din OUG 92/2003.
Ca urmare o eventuală cerere de anulare a deciziei de calcul a taxei de poluare ar fi lipsită de interes din moment ce restituirea taxei se dispune de instanță ca urmare a stabilirii caracterului incompatibil al normei naționale față de o dispoziție a tratatului european.
Or decizia respectivă a fost emisă de autoritate cu respectarea cerințelor din norma legală națională, astfel că nu există nici un temei să fie anulată.
În consecință excepția inadmisibilității a fost corect respinsă de prima instanță.
*
Cu privire la motivul de recurs referitor la conformitatea taxei de poluare instituită de OUG 50/2008, cu dispozițiile art. 90 din TCE (devenit art. 110 din TFUE – începând cu data de 01.12.2009) curtea reține că soluția adoptată de prima instanță este legală.
Instanța de fond a făcut o identificare clară a problematicii juridice deduse judecății și a făcut o aplicare corectă a principului priorității dreptului comunitar, dând eficiență acestuia în detrimentul dreptului național aplicabil incompatibil cu primul.
În ce privește O.u.G. nr. 50/2008, în varianta în vigoare în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010 Curtea de Justiție a Uniunii Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit prin hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza I. N. vs. D.G.F.P. Gorj, A.F.P. Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, răspunzând unor întrebări preliminare transmise de Tribunalul Gorj, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că articolul 110 T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu această ocazie Curtea a reținut că, subsecvent pronunțării hotărârii în afacerea T., Guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă între varianta inițială a taxei de poluare reglementate de O.U.G. nr. 50/2008 și variantele ulterioare (par. 27) iar în par. 28 al hotărârii Curtea a reiterat faptul că taxa de poluare nu este compatibilă cu principiul “poluatorul plătește”.
În opinia C.J.U.E. autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 T.F.U.E., iar atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură, cele două categorii de autovehicule situându-se într-un raport de concurență.
O.u.G. nr. 50/2008, în forma în vigoare la momentul înmatriculării autoturismului reclamantului, îndeplinește condițiile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 T.F.U.E., consacrându-se și meținându-se legislativ o discriminare a autovehiculelor de ocazie din import în raport cu cele similare de pe piața națională, deja înmatriculate în România.
În concluzie, Curtea, în concordanță cu opinia judecătorului fondului, consideră că se impune înlăturarea, spre o reală concurență în spațiul comunitar și pentru respectarea art. 110 din T.F.U.E., de la aplicare a dispozițiilor O.u.G. nr. 50/2008, așa cum a fost modificată, ce obligă la plata taxei de poluare pentru autovehiculele de ocazie înmatriculate pentru prima dată într-un stat membru.
*
Cu privire la motivul de recurs privind dobânda solicitată, instanța îl apreciază ca fiind nefondat având în vedere că taxa percepută de Administrația Finanțelor Publice Petroșani este nelegală, motiv pentru care urmează a fi supusă repetițiunii conform art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene, ca interpret oficial al Tratatului pentru funcționarea Uniunii Europene, a stabilit, prin Hotărârea din 18.04.2013, în cauza C-565/11, M. I. c/ Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C-397/98 și C-410/98, R.., p. I-1727, punctele 87 - 89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C-446/04, R.., p. I-_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C-113/10, C-147/10 și C-234/10, punctul 65).
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, punctele 27 și 28).
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efectprivarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei .
În speță, s-a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia.
Ca atare, dobânda legală aferentă va fi calculată, astfel cum a reținut și instanța de fond, potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală, de la data plății taxei și până la data restituirii integrale a taxei.
*
În fine, nici motivul de recurs privitor la cheltuielile de judecată nu poate fi apreciat ca fiind întemeiat de către instanța de control judiciar.
Prima instanță a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 1357 – 1359 din Noul cod civil prin prisma art. 453 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă atunci când a stabilit ca pârâtele să fie obligate să achite reclamantei suma de 1000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat, taxa judiciară de timbru și taxă de timbru judiciar aferente cererii.
Din acest punct de vedere criticile recurentei nu pot fi primite în condițiile în care aceasta s-a opus cu consecvență restituirii sumelor respective, nu a înțeles să soluționeze acest conflict pe cale amiabilă, anterior promovării demersului judiciar, deși practica judiciară în această materie este notorie, determinând petenta să apeleze la un apărător calificat și implicit să angajeze cheltuieli suplimentare.
De altfel analiza prestației apărătorului este sumară și nerealistă în condițiile în care recurentele nu au avut un reprezentant la dezbaterea în fond a pricinii în raport cu judecătorul fondului care a putut realiza cuantificarea efortului acestuia în mod direct și nemijlocit.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că hotărârea atacată este legală, astfel că în temeiul art. 496 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă va fi menținută prin respingerea recursului formulat de pârâtul Serviciul F. Municipal Petroșani.
Totodată, față de dispozițiile art.453 din Noul Cod de procedură civilă pârâta recurentă va fi obligată la plata sumei de 450 lei în favoarea intimatei reclamante cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Serviciul F. Municipal Petroșani împotriva Sentinței nr. 1815/CA/2014 pronunțată de Tribunalul Hunedoara – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F..
Obligă pârâtul recurent la plata sumei de 450 lei în favoarea intimatului reclamant cu titlul de cheltuieli de judecată în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Aprilie 2015.
Președinte, O. M. P. | Judecător, L. I. G. | Judecător, C. C. F. |
Grefier, R. B. |
Red./tehnored.LIG
6ex./04.05.2015
Jud.fond Vorovenici AE
| ← Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 1073/2015.... | Anulare act de control taxe şi impozite. Decizia nr. 2542/2015.... → |
|---|
